Ursus Breweries, alături de Universitatea „Babes-Bolyai”, a desemnat câștigătorii celor 10 burse URSUS „Studenți pentru Comunitate”, ediția a doua. Programul de burse este adresat studenților care au desfășurat în ultimul an activități intense în beneficiul comunității locale și care au dovedit, în același timp, rezultate academice deosebite. Valoarea unei burse se ridică la 400 de RON pe lună și se acordă pe durata anului universitar octombrie 2012 - iunie 2013. La ce-a de-a doua ediție a programului au fost înscrise 75 de dosare, depuse de studenţi aflaţi în anul I de master sau în anul terminal al studiilor de licenţă.
„Suntem mândri că an de an descoperim tineri minunați care se implică activ în viața comunității, iar exemplul pe care ei îl dau merită urmat și de colegii lor. Ne-am propus prin acest program de burse să încurajăm inițiativele de voluntariat care să contribuie la dezvoltarea unui oraș de suflet și cu tradiție pentru noi și care pot, prin puterea exemplului, să-i inspire și pe cei din jur. Prin activitățile Ursus Breweries în Cluj-Napoca, încercăm să contribuim alături de tinerii inimoși și cu inițiativă, la dezvoltarea comunitații locale” a declarat Diana Klusch, Director Corporate Affairs Ursus Breweries.
Câştigătorii ediției a doua a burselor URSUS „Studenți pentru Comunitate” sunt Daniel Blaj și Sorana Chiper de la Facultatea de Istorie și Filosofie, Diana Cândea, Irina Buruiană și Gențiana Niță de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Anamaria Lupan de la Facultatea de Litere, Răzvan Perșa și Claudiu Ungureanu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Tamara Szasz de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării și Istvan Szasz, student la Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării.
Programul a recompensat studenţii excepţionali ai Universităţii “Babeş-Bolyai” care au obţinut minimum 9 ca medie generală pe ultimul semestru încheiat. În acelaşi timp, candidaţii au trebuit să-şi demonstreze ambiţia de a-i inspira pe membrii generaţiei lor prin implicarea în organizaţii non-profit sau în proiecte de voluntariat organizate în folosul comunităţii din Cluj. Cei zece bursieri s-au implicat în ultimul an în activități de voluntariat alături de organizații din domenii ca educație, social, sănătate, economic, artă și multiculturalitate sau promovarea voluntariatului.