Petrom a organizat in data de 21 aprilie, cea de-a VIII-a Plantare din Tara lui Andrei in localitatea Roata de Jos din judetul Giurgiu. Timp de 4 ore, 10.000 de puieti de salcam si gladita au fost plantati sub forma unor perdele de protectie forestiera pe malul raului Dambovnic si de-a lungul a doua drumuri judetene, blocate in aceasta iarna de caderile masive de zapada.
Scopul acestei actiuni a fost acela de a preveni efectele negative ale caderilor abundente de precipitatii. Peste 250 de voluntari din comunitatile Roata de Jos si Bolintin Vale, angajati Petrom si voluntari din Tara lui Andrei au participat la actiune.
„In fiecare an incercam sa ajungem in comunitatile care au nevoie de ajutorul voluntarilor din Tara lui Andrei. In aceasta primavara am venit in sprijinul comunitatii din Roata de Jos, prin crearea unei perdele forestiere cu rolul de a asigura protectia cailor de comunicatie impotriva inzapezirilor si a vantului. Am fost impresionati de entuziasmul localnicilor, care au participat in numar mare, astazi” declara Mona Nicolici, Manager Relatii Comunitare, Petrom.
Zona in care s-a desfasurat actiunea de plantare a fost aleasa prin consultarea autoritatilor locale si a comunitatii. Plantarea de la Roata de Jos a fost organizata de Petrom in parteneriat cu Asociatia MaiMultVerde si Ocolul Silvic Bolintin.
In fiecare primavara si toamna, Petrom transforma in realitate cu ajutorul voluntarilor toti copacii virtuali de pe Tara lui Andrei. Astfel, toti cetatenii Tarii lui Andrei pot contribui la actiunile de plantare si pot sprijini comunitatile afectate de inundatii, alunecari de teren sau lipsa spatiului verde.
De la lansarea Tarii lui Andrei, cu ajutorul a peste 3.000 de voluntari, Petrom a plantat peste 150.000 de copaci in judetele Prahova, Bacau, Teleorman, Bihor, Dolj, Arges si Buzau.
sursa: StiriONG