Asociaţia Regională de Educarea Adulţilor Suceava AREAS, care deţine în prezent Presedinţia reţelei europene Social Firms Europe CEFEC, are onoarea de a vă invita să participaţi la Conferinţa “Economia socială, Trend sau Realitate”, la aniversarea a 25 de ani de activitate neîntreruptă a Social Firms Europe CEFEC în domeniul economiei sociale.
Evenimentul va avea loc la Suceava, în perioada 20-22 Septembrie 2012, în sala "Ştefan cel Mare" a Palatului Administrativ Suceava.
Organizarea Conferinţei Anuale în Romania este o premieră pentru Social Firms Europe CEFEC şi va constitui o oportunitate excelentă pentru comunitatea de specialişti în economia socială atât din ţară cât şi din străinătate, pentru analiştii economici, reprezentanţii autorităţilor publice responsabili de implementarea politicilor publice să facă schimb de idei şi să analizeze în mod real impactul şi provocările economiei sociale în contextul Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii.
Contribuţiile la dezvoltarea de noi idei pentru a stimula această zonă vitală- economia socială şi promovarea de noi abordări în implementarea unei legislaţii în zonele în care aceasta nu există sunt binevenite. Conferinţa va avea şi acest rol de a pune bazele unui plan de acţiune pentru definirea unei legislaţii în economia socială.
Echipa de coordonare şi organizare a Conferinţei s-a străduit să vă ofere o agendă plină şi interesantă pentru toate cele trei zile. Programul Conferinţei este o combinaţie de sesiuni plenare şi numeroase workshop-uri interactive şi atractive, o sesiune de comunicări ştiinţifice la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi, în premieră pentru Suceava, Târgul Economiei Sociale unde, întreprinderi de economie socială, cooperative, organizaţii active în producţia şi distribuţia de bunuri, cu o componentă de incluziune socială, vor promova economia socială.
Alături de această invitaţie vă ataşăm şi informaţiile legate de procedeul de înregistrare şi taxele de participare. Sperăm să vă număraţi printre participanţii la Conferinţa aniversară “Economia socială, Trend sau Realitate”.
Pentru alte detalii:
Secretariatul Conferintei: Alina Bîrsan
Strada Universitatii 48, camera 7, Suceava, Romania, 7220228
Telefon/Fax: 0230/ 524 128