Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

Despre comunitati de romi, antreprenoriat social si economia de piata

Data: 12.04.2012

Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) – Guvernul României, Alianţa Civică a Romilor din România (ACRR), Fundaţia Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională (CADI Eleutheria) în colaborare cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare România (UNDP) au organizat miercuri, 11 aprilie 2012, la hotel Howard Johnson, sala de conferinţe Platinum, forumul “Despre comunităţi de romi, antreprenoriat social şi economia de piaţă”.


Dezbaterea şi-a propus să creeze o platformă de discuţii unde practicienii, liderii comunitari, decidenţii politici şi reprezentanţii sectorului privat pot interacţiona şi pot face schimb de experienţă în probleme legate de reţelele de producţie şi distribuţie ale antreprenorilor sociali, de modelele de promovare a conceptului de franciză socială şi de posibilităţile iniţierii unei burse a proiectelor sociale.

Obiectivele evenimentului au fost: (a) reunirea actorilor principali din domeniul economiei sociale şi a comunităţilor de romi cu partenerii acestora din instituţii guvernamentale, societatea civilă şi sectorul privat și (b) facilitarea schimbului de experienţă pe tema economiei sociale în rândul comunităţilor de romi.

Pentru a sublinia rolul economiei sociale în dezvoltarea socio-economică a comunităţilor de romi din România, agenda forumului a inclus doua sesiuni plenare în care au fost abordate subiecte precum partenerii economici ai întreprinderilor sociale, relaţia dintre capitalul social şi dezvoltarea comunitară, politicile de stabilire a prețului produselor de economie socială, replicabilitatea experienţelor pozitive. La forum au participat peste 75 de actori şi promotori ai economiei sociale, reprezentanţi ai societăţii civile, ai comunităţii oamenilor de afaceri şi decidenţi politici.

În cadrul forumului a fost lansat “Ghidul de bune practici în dezvoltarea întreprinderilor sociale pentru comunităţile de romi”, un instrument util tuturor acelora care îşi propun să înfiinţeze sau să dezvolte întreprinderi sociale în România, în special în cadrul comunităţilor de romi. Ghidul îşi propune să prezinte principalele etape din planificarea unei întreprinderi sociale pornind de la iniţierea unui astfel de demers şi până la prezentarea cadrului legal de funcţionare. Pentru a fi util, ghidul cuprinde elemente legislative care stau la baza înfiinţării fiecărui tip de întreprindere socială, precum și documentele necesare într-un astfel de demers.

O delegaţie formată din mai mulţi reprezentanţi ai UNDP, condusă de doamna Yesim Oruc, Coordonator Rezident a.i. UNDP, au participat la acest eveniment alături de alţi invitaţi de seamă, şi anume: Ilie Dincă, Preşedinte – Agenţia Naţională pentru Romi; Attila Gábor Markó – Secretar de Stat, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Guvernul României; David Mark – Director Executiv – Alianţa Civică a Romilor din România (ACRR); Bogdan Lăzărescu – Coordonator proiect, Fundaţia Centrul pentru Analiză şi Dezvoltare Instituţională; Oana Ţoiu – KCMC – Romano ButiQ; Bogdan Braicu – Concordia; Raluca Ouriaghli – Ateliere Fără Frontiere; Simon Suitner – Social Market Romania (SOMARO); Corina Molau – Nazarcea Group; Anca Nistor – Touched Association Romania; Georgiana Mincu – Banca Comercială Română; Zoltan Bereczki – NESsT; Péter Barta – Fundaţia Post Privatizare.

Economia socială, centrată pe valori şi interacţiuni sociale, creează oportunităţi de dezvoltare a comunităţilor de romi. În coordonare cu politicile și măsurile sociale specifice educaţiei, sănătăţii şi ocupării, economia socială poate oferi alternative viabile de activitate economică ce poate determina o creştere a incluziunii sociale a cetăţenilor români de etnie romă. De aceea, economia socială se poate dezvolta doar dintr-o perspectivă globală, prin realizarea legăturilor dintre guverne, societatea civilă, comunităţi, instituţii financiare şi sectorul privat” a declarat Mircea Mocanu, Director Departament Socio-Economic al UNDP România.

Începând cu luna martie 2011, UNDP România implementează proiectul POSDRU/69/6.1/S/34922 “Economia Socială ca soluţie a dezvoltării comunităţilor Roma din România”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013 şi se va derula pe o perioadă de 3 ani. Valoarea totală a investiţiei este de 1 milion de euro şi corespunde Programului Naţional UNDP 2010-2012, convenit de Guvernul României şi UNDP.

Prin proiectul “Economia Socială ca soluţie a dezvoltării comunităţilor Roma din România” UNDP contribuie la dezvoltarea dialogului naţional referitor la combaterea sărăciei în rândul comunităţilor de romi şi susţine dezvoltarea regiunilor ţării prin implicarea tuturor actorilor din domeniu (societatea civilă, comunităţi de romi, instituţii guvernamentale) şi prin definirea contextelor locale şi identificarea intervenţiilor de incluziune socială şi economică a comunităţilor de romi. Obiectivul principal al proiectului este de a implementa conceptul de economie socială în procesul de dezvoltare a comunităţilor de romi. Astfel, se urmăreşte promovarea economiei sociale ca instrument ideal pentru o dezvoltare durabilă prin: realizarea unei analize integrale a contextului naţional al aplicabilităţii de practici de economie socială la nivelul comunităţilor de romi; formularea de recomandări şi revizuirea bunelor practici privind economia socială (legislaţie naţională, strategii de formare, instrumente de dezvoltare, mediul financiar şi instituţional al economiei sociale); identificarea ideilor de afaceri pentru grupurile ţintă, instruirea de specialişti pe tema întreprinderilor sociale şi susţinerea dezvoltării iniţiativelor de economie socială; promovarea conceptului şi a elementelor specifice economiei sociale în rândul comunităţilor de romi ca instrument flexibil şi durabil pentru dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă în beneficiul membrilor acestora.

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Comentarii:
1. viorica la 19.04.2012 21:17:55
cum vedeti continuitatea celor ce sau implicat sa infiinteze o intreprindere sociala cu 10000 de euro ,atit pentru achizitii ,de utilaje ,materie prima si salarii pentru 10 locuri de munca .Sunt multi care fac produse asemanatoare cu a chinejilor si atunci unde este piata de desfacere .Cred ca sau folosit foarte multi bani in cursuri si nu sa gindit la metode de continuitate ,de mentinere in productie a rromilor .


Articole din EvenimentE:

» INVITAȚIE CONFERINȚĂ DE PRESĂ - LANSAREA PROIECTULUI S.M.A.R.T.
» Cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarului, Asociația „Armata Salvării din România” anunță deschiderea Centrului de Resurse pentru Voluntari
» 100 de proiecte, peste 50.000 de beneficiari
» Kane Citizen Programme | Antreprenoriat Social
» Asociația „Misiunea Creștină Armata Salvării” vă invită marți, 4 iulie ora 10.30, la evenimentul care marcheaza închiderea proiectului „Centre Comunitare Armata Salvării Iași și Ploiești”
» Invitatie eveniment final proiect "Social Entrepreneurship in a European Dimension", 30 Mai 2017
» Prima editie eCo traditii 2017 debuteaza la Cluj-Napoca, in Manastur
» Conferința națională „Economia Socială în 2015. Proiecte, realizări și perspective”
» CARTE PENTRU COPII - Aniversare - Bibliotecă
» Abilitati si mobilitatea pentru competitivitate
» Economia socială, șansă pentru comunitățile locale, soluție pentru mediul înconjurător în Delta Dunării
» Changemakers - Antreprenoriatul social: Un altfel de business
» Seminar FDSC: Rolul cultelor si al organizatiilor religioase in dezvoltarea economiei sociale
» Conferinta Internationala de Cercetare a Economiei Sociale va ajune in 2013 la cea de-a 4-a editie
» Conferinta internationala de cercetare pe tema intreprinderii sociale, editia a IV-a
» CONFERINTA NATIONALA - “Incluziune si economie sociala. Modele regionale - bune practici europene”
» Terra Park – Targul micilor mestesugari si antreprenori CONIL / 23 februarie 2013
» Solutii pentru stimularea responsabilitatii sociale prin sistemul de achizitii publice
» 3 Voluntari aleargă un Semimaraton pentru Scufiţa Roşie
» Masa rotunda “Antreprenoriatul social in Romania – oportunitati si provocari”
» Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013 in lume
» Institutul de Economie Sociala va invita, pe 15 noiembrie, la cea de a doua editie a Conferintei Nationale a Economiei Sociale
» Workshop exploratoriu "Produse traditionale: autenticitate si calitate" 26 - 27 septembrie 2012, Bucuresti
» Prima bursa de afaceri sociale, in cadrul Zilelor Craiovei (25-30 octombrie)
» Targul Organizaţiilor Neguvernamentale din municipiul Arad, 17-19 septembrie 2012
» Rolul antreprenorului in societate la HUB Talks
» Conferinta „Rolul statului in promovarea responsabilitatii sociale”
» Centru de cazare pentru persoane fara adapost, la standarde europene, inaugurat la Bistrita
» Se deschide Manufactura de Procesare Fructe din Zetea
» Proiect strategic: Retea regionala pentru promovarea si aplicarea conceptelor economiei sociale in vederea cresterii sanselor de reinsertie sociala a persoanelor cu dizabilitati”
» A 25-a Conferinta Aniversara Social Firms Europe CEFEC 2012 - “Economia Sociala, Trend sau Realitate”
» Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale invita persoanele interesate sa contribuie la imbunatatirea studiului "Facilitati de ingrijire a copiilor, factor determinant pentru reintoarcerea pe piata muncii a femeilor"
» Economia sociala pentru comunitatile de romi - Antreprenoriat si dezvoltare comunitara
» Start la proiectul OpenEd in Arad, educatie GRATUITA pentru liceenii cu dificultati economico-sociale!
» Societal organizeaza Universitatea de vara pe tema Responsabilitatii Sociale
» Sprijin pentru intreprinderi sociale in mediul rural. Aplica la programul “Asocierea: o sansa pentru agricultori”!
» Societal cauta 16 proiecte-pilot de Responsabilitate Sociala!
» Prezentarea proiectului “Revenirea foştilor deţinuţi pe piaţa muncii şi integrarea lor în societate”
» Festivalul Eco Handmade “Think Green” 2012
» Conferinta internationala: Daca nu este pentru profit, atunci pentru ce? Si cum?
» Strategia Dunarii pe intelesul oamenilor de afaceri
» Educatia copiilor din comunitatile defavorizate
» Centrele Comunitare Resursa la 1 an de activitati in folosul comunitatilor
» Casele de Ajutor Reciproc - Actori ai Economiei Sociale din Romania
» Seminar: Rolul economiei sociale in dezvoltarea durabila a zonelor montane
» "Responsabilitatea sociala corporativa – solutie pentru o activitate sustenabila" - o serie de workshop-uri dedicate patronatelor, sindicatelor, camerelor de comert si industrie si asociatiilor de IMM-uri
» Ziua Internationala a Actiunii United Way, o zi de voluntariat in comunitate
» Conferinta “Antreprenoriatul in contextul crizei economice”, Bucuresti, joi 21 iunie 2012. PARTICIPARE GRATUITA!
» CeRe organizeaza evenimentul “Incluziunea sociala si economica a cetatenilor de etnie roma”
» Sesiune de informare la CALARASI privind Schemele de Grant din cadrul Programul de Cooperare Elvetiano-Roman
» Sesiune de informare la CLUJ privind Schemele de Grant din cadrul Programului de Cooperare Elvetiano-Roman
» Introducerea voluntariatului, a învățării în context nonformal și a activităților de tineret între priorităţile de finanţare ale Fondului Social European pentru perioada 2014 -2020
» Prima conferinta cu tema “Investiti in Romania”
» Modalitati de abordare a educatiei nonformale in companiile din Romania, consultari locale in Bucuresti
» Competitia internationala Social Impact Award si-a desemnat castigatorii
» Start Up Your Idea – editia a treia
» Serie de workshop-uri GRATUITE dedicate responsabilitatii sociale corporative, solutie pentru o activitate sustenabila
» Forumul european Servicii sociale de calitate in fiecare comunitate – provocari si oportunitati
» Ceremonia de absolvire a bursierilor FSC
» Castigatorii editiei aniversare a Galei Societatii Civile
» Fonduri elvetiene pentru proiecte romanesti
» Atelierele de Responsabilitate Sociala organizate de Societal
» Au inceput inscrierile pentru editia a IVa a Galei Premiilor Participarii Publice
» Seminar “Medierea muncii pentru persoanele cu dizabilitati”
» AIESEC University, rezultate si experiente memorabile
» Sezătoarea – un pas spre dezvoltarea durabila a satului romanesc
» Proiectul ”Actionam responsabil! – Reteaua Sociala RSC” a primit trofeul ”Black Sea – Danubian Social & Economic Innovator”
» 24 de organizatii si peste 250 de locuri de voluntariat la a doua editie a Targului de voluntariat Brasov!
» Povestile se transforma in realitate in Saptamana Nationala a Voluntariatului - 14-20 mai 2012
» Saptamana Tinerilor Anteprenori - eveniment organizat in cadrul proiectului “Incluziune sociala si pe piata muncii prin intreprinderi sociale”
» “Antreprenoriat, primii pasi”, eveniment gratuit la Ploiesti, 18 mai 2012
» Saptamana Antreprenoriatului Feminin
» Online Career Day 2012 – Eveniment special la Iasi de dezvoltare personala pentru cariera
» Poate fi dizabilitatea transformata in succes?
» 13 ani de Habitat for Humanity!
» Iasi Educational Trade Show, expozitii, muzica, targ de carte, gala educatiei la Iasi 1-3 iunie 2012
» Persoanele cu dizabilitati va dau intalnire in Club A!
» INSPIRO, un eveniment creat pentru a inspira oamenii din companii, manageri sau tineri profesionisti / Bucuresti, 16 mai
» Ziua Internationala a Comertului Echitabil sarbatorita la Iasi, 12 mai 2012
» Saptamana aceasta are loc evenimentul Top Talents – proiect dedicat tinerilor cu rezultate remarcabile
» Primii pasi in antreprenoriat se invata la Ploiesti. Eveniment fara taxa de participare!
» Conferinta de Atragere de Fonduri organizata de ARC
» Targul organizatiilor neguvernamentale "Impreuna pentru comunitate", editia a X-a
» ResponsabilitateSociala.ro organizeaza a doua editie a "European CSR Lessons"
» BEST Cluj-Napoca organizeaza cea de-a XVIII-a editie a evenimentului de cariera JobShop
» BizCamp Bucuresti, a 7-a editie
» Centru de resurse in economia sociala la Primaria Piatra - Neamt
» Concurs artistic "Fair Trade" in cadrul Saptamanii Comertului Echitabil
» Despre comunitati de romi, antreprenoriat social si economia de piata
» YPC Cafe organizeaza seara dedicata filmelor TED
» Ultima saptamana de inscriere in programul Tineri Antreprenori de Succes
» Workshopuri deschise la Iasi in cadrul Social Impact Award
» Inaugurarea Anului European al imbatranirii active in Romania
» Conferinta “Serviciile Clubhouse, o oportunitate pentru Romania?”
» Lansare prima cafenea non-profit din Romania
» Invitatie la dezbaterea proiectului de lege privind finantarea serviciilor sociale
» Prima ediţie Social Media Summit Bucureşti
» Seminar de Economie Sociala pentru tineri economisti, la Forli
» AIESEC Sibiu organizeaza PERSPECTIVE, eveniment dedicat mediului business
» Akcees aduce oportunitatile mai aproape de tineri
» Seminariile ONGLex: O noua oportunitate pentru sectorul neguvernamental
» Conferinta de incheiere a proiectului "Parteneri strategici in domeniul incluziunii sociale"
» Conferinta internationala pe tema responsabilitatii sociale la Sibiu
» RoPot continua evenimentele din cadrul Serilor de Antreprenoriat Social
» Incep inscrierile la Gala Societatii Civile, editia 2012
» Concurs de inovare sociala la Social Innovation Relay
» Antreprenoriatul social, una dintre temele fierbinti din cadrul Romanian Business Leaders Summit
» Concurs de proiecte dezvoltate in parteneriate internationale intre scoli
» A fost lansata editia a treia a Studiului privind Sistemul National de Integritate de catre Transparancy International Romania
» Lansarea la nivel national a procesului de programare a fondurilor europene destinate unei dezvoltari inteligente
» “Saptamana Egalitatii de Sanse” ajunge la Sibiu
» YoungDiplo pune pe harta viitorul strategic al Romaniei
» Ateliere de planificare a Responsabilitatii Sociale
» Fundatia Blue Heron organizeaza editia jubiliara a Valentine’s Day Charity Ball
» Intalniri regionale privind programul de finantare europeana "Erasmus for all"
» Fundatia „Pentru Voi” premiata pentru Excelenta in implicare sociala
» Expozitii de proiecte ROMANIA de IMPACT
» Habitat for Humanity România pe podium la Gala Voluntarilor cu “Big Build 2011”
» Dezbatere publica referitoare la "Legea privind subventionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociatii, fundatii si cultele recunoscute de lege"
» Seminar regional: ”Economia socială – inovaţie, incluziune” / Cluj-Napoca, 19 Decembrie 2011
» Targul de Craciun al Intreprinderilor Sociale
» ZIUA PORTILOR DESCHISE la Atelierele de terapie ocupationala
» Materialele Conferintei de Economie Sociala din 12 - 14 octombrie 2011 de la Bucuresti disponibile si pe www.economiesociala.net
» Global Entrepreneurship Week: Romania pe harta globala a antreprenoriatului
» Cum sa obtii 3.000 de euro cu o investitie de doar 12 dolari?
» "Ziua Europeana a Concurentei si Competitivitatii" - Centrul ArCuB, 24 noiembrie 2011
» Conferinta “Connection 2011” (13 - 16 octombrie 2011)
» TARGUL DE ECONOMIE SOCIALA in 12-14 octombrie in Piata George Enescu din Bucuresti
» Economia sociala - Întâlnirea proiectelor finanţate POSDRU 6.1 (28-29 iulie 2011, Bucureşti)
» Targul National al Unitatilor Protejate
» Institutul de Economie Sociala - observator al economiei sociale din Romania
» Cum contribuie mass-media la responsabilitatea sociala?
» Marketingul si aspectele juridice ale intreprinderilor sociale
» Teatru labirint ca forma de educatie continua a adultilor
» Societal dezbate… despre ce gasim in culisele reciclarii?
» Despre moda in stilul Chic & Ethic
» Seminarul regional de promovare a angajabilitatii tinerilor dupa eliberarea din penitenciar (Foto)
» Daca e marti, Societal dezbate... despre dezvoltarea durabila in proiectele FSE
» Produse handmade la Timisoara
» Stiri de la primul targ de economie sociala
» Primul targ national de economie sociala
» Primul TÂRG NAŢIONAL DE ECONOMIE SOCIALĂ se va desfasura la Casa Tineretului din Timişoara in perioada 13 – 15 aprilie 2011
» Seara de Antreprenoriat Social - Sacosa de Panza
» La Field Challenge, roPot te invata cum sa transformi implicarea in societate intr-o afacere sociala
» Targul National al Unitatilor Protejate
»