1 milion de dolari investiti in viitorul tinerilor romani
Cu ocazia implinirii a 10 ani de activitate, Fundatia Blue Heron organizeaza editia jubiliara a Valentine’s Day Charity Ball, prestigiosul eveniment anual de strangere de fonduri in beneficiul tinerilor orfani sau abandonati cu realizari academice deosebite, provenind din centrele de plasament din Romania.
Evenimentul va avea loc sambata, 11 februarie, la Hotel Pullman World Trade Center. Peste 250 de invitati din mediul de afaceri, corpul diplomatic, societatea civila si presa se vor alatura si in acest an cauzei fundatiei Blue Heron. Prin prezenta si contributiile lor, acestia ofera tinerilor beneficiari ai Fundatiei o sansa la educatie universitara si la un viitor mai bun.
Programul evenimentului include o prezentare de moda oferita de finalistele Miss Universe Romania 2011, licitatia Artmark din colectii de arta exclusiviste si momente muzicale oferite de artisti de renume. Vedeta TVR Valentina Ionescu a anuntat si in acest an ca se va implica in organizarea evenimentului caritabil si va fi gazda invitatilor in calitate de prezentator.
Momentul cheie al evenimentului il reprezinta decernarea premiului umanitar „Forget-Me-Not”, premiu acordat pentru contributii remarcabile aduse in societatea civila din Romania. Laureatii editiilor anterioare sunt Steven si Valeria van Groningen, Dinu Patriciu, Camelia Sucu, ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei si Anastasia Soare.
„Suntem bucurosi sa aniversam 10 ani de activitate ai Fundatiei Blue Heron, perioada in care am reusit sa ne punem amprenta asupra viitorului a sute de tineri romani al caror trecut este precar, dar care au ambitie si potential, in ciuda unui trecut descurajant. Vom continua sa le oferim deschidere spre oportunitatile vietii prin proiectele noastre in anii ce vor urma”, a declarat Stefania Madginson, presedinte al Fundatiei Blue Heron.
„In cei 10 ani de existenta Fundatia Blue Heron a strans peste 1.000.000 de dolari de la 730 de donatori din Statele Unite si din Romania. Suntem mandri sa avem pana in prezent 160 de bursieri, dintre care 46 se afla la inceputul unei cariere promitatoare”, a declarat Mike Costache, director de strategie si fundraising al Fundatiei Blue Heron.
Inca de la infiintare, toate cheltuielile administrative ale fundatiei sunt platite de catre membrii fondatori, astfel incat donatiile si contributiile financiare ale sustinatorilor sunt folosite integral pentru programul de burse universitare. Fundatia isi propune sa ofere 50 de burse aditionale in anul universitar 2012-2013 datorita sprijinului acordat de generosii donatori din Romania si din Statele Unite.
Infiintata in anul 2002 la Los Angeles, Fundatia Blue Heron ofera cel mai complex program de burse universitare tinerilor abandonati sau orfani din Romania, care include acoperirea taxelor de scolarizare, bani de buzunar, sustinerea participarii la cursuri de dezvoltare personala si profesionala si un program inovator de mentorat si voluntariat.
Programul de Burse Universitare Blue Heron se deruleaza in colaborare cu Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale – Directia Generala Protectia Copilului.