La sfârșitul celei de-a doua zile a sesiunii plenare din februarie se va desfășura ședința extraordinară a Grupului III pe tema „Societatea civilă în UE: scenarii viitoare pentru 2030”, la sediul CESE (sala JDE62).Obiectivul acestei ședințe, organizată în cooperare cu Grupul de legătură, este de a prezenta un studiu intitulat „Viitoarea evoluție a societăţii civile din Uniunea Europeană în perspectiva anului 2030”. Studiul comandat de CESE a fost realizat de CNVOS (Centrul pentru servicii de informare, cooperare și dezvoltare a ONG-urilor din Slovenia) și de ENNA (Rețeaua europeană a asociațiilor naționale ale societății civile ).Pe baza unei lucrări de cercetare pe marginea recentelor analize, studii, interviuri și sondaje pe această temă, studiul în cauză scoate la lumină situația actuală a organizațiilor societății civile europene (OSC) la nivel naţional şi european. Scopul studiului este de a analiza principalele provocări pentru organizațiile societății civile și modul în care acestea ar trebui abordate. El prezintă cinci scenarii în jurul principalilor factori de schimbare și include diverse recomandări și concluzii specifice.La eveniment vor participa membri ai CESE și reprezentanți ai organizațiilor ... [ citeste tot articolul ]
„Succesul președinției nu depinde de mărimea țării. El este determinat de voința politică de a impune politici care sunt esențiale pentru viitorul Europei”, a declarat președintele CESE, dl Georges Dassis, în discursul său de bun venit adresat ministrului adjunct al muncii și politicii sociale din Bulgaria, dna Zornița Rusinova, la sesiunea plenară a CESE din ianuarie. Dna Rusinova le-a prezentat membrilor CESE cele patru priorități ale Președinției bulgare:viitorul Europei și al tinerilor;perspectiva europeană și conectivitatea Balcanilor de Vest;securitatea și stabilitatea într-o Europă puternică și unită;economia digitală și competențele digitale pentru viitor.Dna Rusinova a subliniat, de asemenea, principalele subiecte pe care Președinția bulgară se va concentra în următoarele șase luni în domeniul politicii sociale și al ocupării forței de muncă:viitorul muncii;consolidarea dimensiunii sociale a Europei;politici privind dezvoltarea copilului în primii ani de viață;egalitatea în drepturi a persoanelor cu handicap.„Suntem foarte dornici să citim avizele exploratorii pe care CESE le va elabora ca răspuns la solicitările noastre”, a afirmat dna Rusinova. (sg)Fotografie: dna Zornița Rusinova, ministrul adjunct al muncii și politicii ... [ citeste tot articolul ]
Comitetul economic și social european, in colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în Romȃnia, organizează o
Dezbatere cu societatea civilă romȃnească, pe tema Pilonului european al drepturilor sociale. În martie 2016, Comisia Europeană a prezentat o primă schiță a ceea ce ar trebui să devină un pilon european al drepturilor sociale și a lansat o consultare amplă. Comitetul Economic și Social European (CESE) pregătește un aviz cu privire la această inițiativă. În acest context, Comitetul inițiază o dezbatere cu societatea civilă organizată din toate cele 28 de state membre pe tema pilonului european al drepturilor sociale. Prin această inițiativă, CESE urmărește:• să sensibilizeze opinia publică cu privire la pilonul european al drepturilor sociale; • să inițieze o dezbatere;• să ofere un forum pentru a discuta deschis modalitățile de dezvoltare a pilonului european al drepturilor sociale;• să afle punctele de vedere ale societăţii civile organizate: care sunt, în opinia participanților, principalele provocări și oportunităţi; ce ar trebui să se întâmple la nivel național și la nivelul UE.Rapoartele dezbaterilor naționale care sunt organizate vor ... [ citeste tot articolul ]
Eugen LUCAN, consilier in Comitetul Economic si Social European invita organizatiile care au obiect de activitate comunitatile de romi sa trimita amendamente la Raportul privind proiectul CESE pe tema „O mai bună incluziune a romilor prin inițiativele
societății civile” . Astept amendamentele dumneavoastra in sectiunea de COMENTARII sau pe adresa de e-mail: eugensucces@yahoo.com, Va multumesc !!! Eugen LUCAN (0741134444)Raportul este in anexa !!! 1.1 Sprijinirea procesului de integrare a romilor figurează de mult timp printre prioritățile CESE. Comunicarea Comisiei Europene „Un cadru UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020” , adoptată la 5 aprilie 2011, precum și elaborarea strategiilor naționale de integrare a romilor, au dat un nou impuls activităților de monitorizare și asistență ale Comisiei. Pe lângă elaborarea a numeroase avize exploratorii și din proprie inițiativă, Comitetul a lansat la începutul anului 2013 un proiect pe tema „O mai bună incluziune a romilor prin inițiativele societății civile”, care urmărește să analizeze, din punctul de vedere al societății civile (organizate), efectele legislației europene, să identifice lacunele și să propună acțiuni viitoare. 1.2 În timpul audierilor, participanții la proiect au avut ocazia de a primi ... [ citeste tot articolul ]
In sesiunea plenara din 21 si 22.01.2015 se va dezbate avizul TEN/559 Hipersensibilitatea la electromagnetism. Daca aveti amendamente sau recomandari va rog sa mi le transmiteti. Citind avizul am pot afirma ca sustin in special punctele 1.4 si 1.5 care abordeaza problema sindromului hipersensibilitatii electromagnetice. (Eugen LUCAN, consilier CESE)
1024x768
1.4
Sindromul hipersensibilității electromagnetice este o
problemă complexă, a cărei soluționare necesită o combinație de măsuri, atât
legislative, cât și nelegislative. Pe planul drepturilor fundamentale, există
un conflict între, pe de o parte, drepturile persoanelor afectate, integritatea
fizică și sănătatea lor și, pe de altă parte, dreptul la comunicare liberă, de
care trebuie să se țină seama înainte de adoptarea unei reglementări în
materie. CESE pledează pentru adoptarea unui act normativ obligatoriu de
protecție, care să vizeze o reducere și o atenuare a expunerii persoanelor la
câmpuri electromagnetice, să răspundă ideilor expuse în prezentul aviz și să
aibă ca domeniu de aplicare etichetarea, asigurările, publicitatea,
îmbunătățirile în privința riscurilor profesionale, înregistrarea produselor,
publicarea informațiilor și ... [ citeste tot articolul ]
Comisia si Consiliul UE pregatest un Regulament European privind protejarea banilor contribuabililor europeni impotriva fraudelor si propune instituirea Parchetului European si consolidarea garantiilor procedurale ale OLAF. Dintr-o statistica OLAF, Romania figureaza cu cele mai multe “actiuni trimise statelor membre” (225!!! din 1030). Acest Regulament este important pentru ca, prin adoptarea lui, se urmareste inclusiv sanctionarea penala a fraudelor in cazul finantarilor si fodurilor primite de la bugetul Uniunii Europene. Eugen LUCAN, Consilier in Comitetul Economic si Social European, invita toate organizatiile neguvernamentale, precum si expertii guvernamentali si reprezentantii societatii civile, ai patronatelor si sindicatelor la o consultare on-line privind noul Regulament European privind Instituirea Parchetului European. Punctele de vedere ale societatii civile vor fi incorporate in avizul CESE SOC 491 pe care, Eugen LUCAN il va elabora, in calitate de raportor CESE. Va rugam sa trimiteti amendamentale si punctele de vedere la sectiunea comentarii, unde exista si optiunea de a atasa documente ca anexe. AVETI IN ANEXA propunerea de REGULAMENT PRIVIND INSTITUIREA UNUI PARCHET EUROPEAN (doc), REZUMATUL ANALIZEI DE IMPACT (PDF), AVIZUL SOC 491 in limba romana si engleza.
1.
Concluzii şi recomandări ... [ citeste tot articolul ]
Astazi la Bruxelles se analizeaza varianta initiala a avizului SOC 473 FONDUL DE AJUTOR EUROPEAN PENTRU CELE MAI DEFAVORIZATE PERSOANE. Dezbaterea va fi condusa de doamna ANA BONTEA, presedinta acestui grup. Din grupul de studiu face parte si Eugen LUCAN, membru CESE. Voi incerca sa prezint LIVE TEXT dezbaterea. (Eugen LUCAN)
Pentru a creea o pozitie coerenta a Romaniei pe acest subiect, va rog, daca aveti SUGESTII SAU amendamente la acest aviz, sa le introduceti la sectiunea comentarii si voi urmari sa le includem in versiunea finala a documentului care va fi discutata in sesiunea plenara SOC din luna ianuarie.
Puteti sa incarcati la sectiunea COMENTARII si un document world sau pdf cu antet stampilat sau semnatura care sa autentifice contributia organizatiei dumneavoastra si care sa fie vizibil pentru toti participantii, astfel incat amendamentele sau propunerile sa nu se duplice. Urmarim sa construim o pozitie comuna a Romaniei cu privire la documentul comisiei COM 617 (in anexa) cu privire la DISTRIBUTIA DE ALIMENTE CATRE PERSOANELE CELE MAI DEFAVORIZATE. AVETI AVIZUL IN ANEXA. sau pe www.eesc.europa.
Acest demers este sustinut de www.economiesociala.net si www.angel.org.ro in cadul unui program de promovare a consultarilor publice dintre institutiile guvernamentale si societatea civila care dezvolta o forma de ADVOCACY ON-LINE interactiva, participativa ce se deruleaza in timp real prin intermediul celor doua ... [ citeste tot articolul ]
Aveti
mai jos avizul CESE, SOC/464 Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap . Avizul se discuta acum in plenara sectiunii SOC a CESE. Daca
aveti amendamente la acest aviz va rugam sa le introduceti la sectiunea
comentarii si voi urmari sa le includem in versiunea finala a
documentului care va fi discutata in sesiunea plenara din luna decembrie.
Puteti sa incarcati la sectiunea COMENTARII si un document world sau pdf
cu antet stampilat sau semnatura care sa autentifice contributia
organizatiei dumneavoastra si care sa fie vizibil pentru toti
participantii, astfel incat amendamentele sau propunerile sa nu se
duplice.AVETI AVIZUL IN ANEXA. sau pe www.eesc.europa.eu Va multumesc!Eugen LUCAN, membru CESE1. Concluzii și recomandări1.1 CESE invită Consiliul să reinițieze negocierile cu privire la adoptarea Protocolului opțional al Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap (CNUDPH), pentru a garanta astfel că cetățenii europeni cu handicap se bucură pe deplin de drepturile înscrise în convenție. 1.2 CESE îi invită pe președinții Consiliului European, Comisiei Europene și Parlamentului European să organizeze o a doua ediție a manifestării „Starea Uniunii privind handicapul“ în decembrie 2013, cu copreședinția Forumului ... [ citeste tot articolul ]
Dezbaterea a inceput. Doamna WILLEMS, raportorul avizului NAT 539, prezinta in plenara NAT aceasta initiativa si conceptul.Agricultura sociala:este un demeniu nou la nivel europen, CESE urmareste sa promoveze accest concept la nivel europeane un domeniu care nu e reglementat la nivel european, si pentru aceasta ar trebui creeate statistici si cercetari la nivel european care sa evidentieze amploarea fenomenului e nevoie de includerea AGRICULTURII SOCIALE in PAC pentru a putea fi finantate activitatile Interventii in plenara sectiunii NAT:George Singalavizul are un atu major: aduce la un loc initiative aparent dispersate in Europae nevoie de o definitie unanim acceptata la nivel europeanMario Soares PT, presedinte grup de lucru:grupul de lcuru a fost foarte entuziast, este primul aviz pe acest subiect pe care l-a elaborat CESEfelicit raportorul si grupul de lucru, imapactul avizului va fi foarte mare. Avizul trebuie adoptat.Tom Jones UKe un aviz excelent, e nevoie de definite si de recunaostere a acestui sector la nivel europanaceste activitati trebuies incluse in bugetele tarilor membre si ale UEe un domeniu foarte improtant, intreprinderile sociale trebuiesc incurajatein UK exista o linie de imbuteliat apa care lucreaza cu persoane cu dizabilitatiKienle Adalbert DEagricultura sociala poate creea locuri de munca stabile si oportunitati de interventie terapeutica pentru comunitatiprimele initiative au fost la nivelul cultelor si bisericilor de decenii, ar trebui sa fie ... [ citeste tot articolul ]
Am notat cateva idei la
aceasta conferinta. Distribuirea de hrana sau bancile de hrana ar putea
constitui afaceri de nisa in domeniul economiei sociale. Ele combina recuperarea de alimente care se afla in marja de garantie, cu nevoia de hrana a grupurilor dezavantajate.La aceasta
audiere publica se evidentiaza pierderile care sunt cauzate de
deseurile alimentare din gopodarii, din lantul alimentar cat si in alte
sectore de activitate. O initiativa interesanta este "LOVE FOOD HATE
WASTE" in Marea Britanie. Cateva date statistice:20 milioane de tone de dioxid de carbon 10 milioane de dioxid de carbon in lantul de 12 miliarde de lire sterline pentru gospodarii5 miliarde pierderi pentru lantul de alimente pierderi 246 de litri apa / zi / cap de locuitor peste 5000 de tone/an sunt distribuite prin societati de caritateCateva principii:cumpara doar cat iti trebuiepastreaza produsele cat mai mult timp, alege ambalaje (exista pungi pe care scrie cum poti sa le folosesti)reduc erea deseurilor alimentare este o prioritate deseurile din gospodarie reprezinta cea mai mare cota din acest procentlantul de aprovizionare si de colectare trebuies avute in vedere.Doamna Isabel Jounet, prsedinta federatieie europene a bancilor alimentare:Exista mai multe initiative atata din artea CESE, cat si din partea Comisieie sau a Parlamentului European.Art.
25 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului-dreptul la hrana e un
drept universal. Nu figureaza in Carta drpeturilor ... [ citeste tot articolul ]
Astazi la Bruxelles in cadrul sectiunii NAT a CESE se discuta avizul NAT/564 Parteneriat european pentru inovare in domeniul apei. Aveti concluziile avizului si in anexa avizul si amendamentele prezentate de un membru CESE. Majoritatea interlocutorilor solicita o rediscutare a avizului intr-un nou grup de lucru subliniind ca timoul pentru consultari a fost foarte scurt, si ca recomandarile sunt mult prea rezumative in raport cu importanta subiectului. Daca aveti amendamente pentru versiunea finala a documentului care v-a fi discutat in sesiunea plenara a CESE din luna noiembrie 2012, va rugam sa le inserati la sectiunea comentarii. Puteti adauga si documente atasate cu pozitiile oficiale ale organizatiilor din care proveniti. Va multumesc !!! 1. Concluzii și recomandări1 1 Inovarea în domeniul apei în Europa ar trebui să se bazeze pe o abordare integrală, care să țină seama de întregul ciclu al apei și să fie dedicată în mod prioritar obiectivului de a atinge peste tot în Europa „o bună stare a mediilor acvatice până în 2015”, așa cum se stabilea în Directiva-cadru privind apa[1]. Apa este o resursă regenerabilă; asigurarea faptului că ciclul său nu suferă modificări este cheia utilizării ei ... [ citeste tot articolul ]
Comitetul Economic si Social European, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN si Televiziunea Romana, va organiza, vineri, 26 octombrie 2012, incepand cu ora 9.00, la Sala Atlas 2, Radisson Blu Hotel, Calea Victoriei, nr.63-81, Bucuresti, o conferinta cu tema: “Programul EUROPA CREATIVA - Contributia sectoarelor culturale si creative la cresterea durabila si inteligenta a UE”.
Evenimentul de la Bucuresti se desfasoara in contextul dezbaterilor la nivel european pe tema Propunerii de Regulament privind instituirea Programului EUROPA CREATIVA, care va continua, in perioada 2014-2020, sprijinul financiar acordat de Comisia Europeana pentru proiectele si initiativele propuse de sectoarele culturale si creative. Acest Regulament va asigura continuitatea actualelor programe CULTURA si MEDIA, Comisia Europeana propunand un buget de 1,8 miliarde de euro.
Prin intermediul acestei conferinte, organizatorii doresc sa asigure un cadru de stimulare si facilitare a dialogului social intre factorii relevanti, cu scopul de a sublinia rolul detinut de cultura si creativitate in dezvoltarea economica si sociala. Astfel, promovarea si dezbaterea Programului EUROPA CREATIVA 2014 – 2020, din perspectiva oportunitatilor de finantare pe care acesta le poate oferi, reprezinta un pas important in acest sens.
La discutii participa invitati din tara si strainatate, reprezentanti ai institutiilor europene (Comisia ... [ citeste tot articolul ]
Europa socială poate fi tradus ca un model ce creeaza oportunități de afaceri și locuri de muncă atat de mult dorite de cetateni mai ales in situație de criză actuală, în care numărul de persoane fără un loc de muncă este în continuă creștere. Comitetul Economic și Social European (CESE), dorește să consolideze creșterea economică, ocuparea forței de muncă și competitivitatea, prin intermediul întreprinderilor sociale, creând în același timp o societate mai incluzivă asa cum prevede si in strategia Europa 2020.La Conferința din 3 octombrie "Soluții inovatoare pentru o Europă durabilă, Grupul III (Activitati diverse) al CESE a analizat situatia prezentă și viitoare a întreprinderilor sociale din Europa. "Întreprinderile sociale s-au dovedit a fi mai rezistente la criza actuală, și ar trebui să joace un rol cheie în strategia de ieșire a Europei din criza economica si sociala contribuind în același timp la o recuperare mai rapidă și mai echitabilă. Facem apel la nivel național și european la adresa factorilor de decizie politică pentru a sprijini sectorul economiei sociale și a întreprinderilor sociale, precum și pentru a crea un cadru uniform care va elibera potențialul acestui sector economic cheie", a declarat Luca Jahier, președintele ... [ citeste tot articolul ]
Grupul III al CESE va organiza o dezbatere pe tema „Întreprinderile sociale și Strategia Europa 2020: soluții inovatoare pentru o Europă durabilă”, care va avea loc la sediul Comitetului, clădirea Van Maerlant, sala VMA 3, la 3 octombrie 2012, între orele 9:30 și 18:30. Programul detaliat al acestei intalnii il gasiti atasat in anexa.Vom reveni cu detalii de la eveniment.Eugen LUCAN,Membru CESE ... [ citeste tot articolul ]
Eugen LUCAN, reprezentant al Romaniei in CESE, va recomanda si va sustine toate nominalizarile valoaroase ale organizatiilor din Romania in competitia pentru acordarea premiului CESE PENTRU SOCIETATEA CIVILĂ 2012 - Răsplătirea excelenței în inițiative ale societății civile. Valoarea premiilor este de 30.000 Euro. (20.000 Euro premiul I, si cate 5.000 Euro premiile al II-lea si al III-lea)Premiul CESE pentru societatea civilă este deschis organizațiilor societății civile cu sediul în Uniunea Europeană și care sunt active la nivel local, național, regional sau european.Organizații ale societății civile sunt orice organizații neguvernamentale înființate prin inițiative private, ai căror membri sunt implicați activ în modelarea afacerilor publice pe baza propriilor lor preocupări și pornind de la cunoștințele, capacitățile și raza lor specifică de acțiune. Acestea acționează în mod autonom, iar participarea în cadrul lor presupune ca cetățenii să-și asume pe bază voluntară angajamentul de a lua parte la activitățile și eforturile unor astfel de organizații.Această definiție exclude organismele și structurile înființate pe bază de acte legislative sau de reglementare și la care afilierea este parțial sau total ... [ citeste tot articolul ]
In data de 11 iulie, la plenara Comitetului Economic si Socia European, a fost votata opinia referitoare la Cooperative si dezvoltarea agroalimentara. Va prezentam in continuare un rezumat al discutiilor.Circuitele de comercializare au condus la diluarea relatiei dintre furnizori si consumatori si, totodata au redus transparenta operatiunilor aferente, ceea ce a dus la subevaluarea costurilor de productie, iar preturile platite producatorilor sunt, adesea, sub pragul minim necesar pentru supravietuirea lor economica. In acelasi timp, slaba putere de negociere si situatiile de dependenta captiva in care se afla actorii care suporta preturi injuste in raport cu activitatea pe care o desfasoara, adancesc dezechilibrul care domneste in lantul agroalimentar, perpetuand astfel un comportament aberant al pietei. In consecinta, analiza pietei actuale - necesara in vederea reformei acesteia - scoate la iveala urmatorul diagnostic: oferta fragmentata, distributie concentrata si cerere fluctuanta. Un astfel de context este favorabil dezvoltarii speculatiei.Circuitele de comercializare conventionale nu ofera transparenta adecvata pentru formarea preturilor, ceea ce provoaca dezechilibre grave in ce priveste capacitatea de negociere a actorilor lor, aducand prejudicii producatorilor si consumatorilor (prima si ultima veriga ale lantului). Reforma structurala a pietelor menita sa faciliteze realizarea unui model de productie si consum durabile impune reechilibrarea lantului valoric ... [ citeste tot articolul ]
Astazi la Bruxelles a fost adoptata cu 58 de voturi pentru, 1 impotriva si 8 abtineri avizul CESE privind Cooperativele si dezvolatrea rurala. In dezbaterile pe aceasta tema consilierii CESE au aratat ca avizul desi este bun poate fi mai mult detaliat. Forma finala a avizului va fi adoptata la sedinta din 11-12 iulie a Plenarei CESE. Daca aveti amendamente, va rugam sa le trimiteti catre Eugen LUCAN, +40 741 134 444, eugensucces@yahoo.com, sau sa le inserati la finalul articolului la sectiunea "comentarii" unde vor putea fi vizibile de catre toti abonatii CERES.In masura in care ele reprezinta un punct de vedere reprezentativ al societatii civile din Romania, ele vor fi asumate de mine, si le voi supune dezbaterii si votului final din plenara pentru a putea fi incluse in textul final al avizului NAT 541.Va multumesc!!!Eugen LUCAN, Consilier CESEBruxelles, 26-07-2011, ora 11,15 (ora locala) Aveti mai jos avizul adoptat, si in anexa (in subsolul paginii) documentul original emis de CESE.1. Concluzii şi recomandări1.1 În căutarea unui model economic mai sustenabil, mişcarea cooperatistă apare ca o soluţie alternativă competitivă şi eficientă, care oferă răspunsuri noi la dezechilibrele lanţului valoric al sectorului agroalimentar şi care, la rândul său, promovează ocuparea forţei de muncă şi stimulează lanţurile alimentare ... [ citeste tot articolul ]
Aveti
mai jos avizul CESE, SOC 408 Erasmus for All. In avizul grupul de lucru
din care fac parte si eu (Eugen LUCAN, Asociatia ANGEL) se reflecta
punctele de vedere ale organizatiilor de tineret din Romania. Daca
aveti amendamente la acest aviz va rugam sa le introduceti la sectiunea
comentarii si voi urmari sa le includem in versiunea finala a
documentului care va fi discutata in sesiunea plenara din luna martie.
Puteti sa incarcati la sectiunea COMENTARII si un document world sau pdf
cu antet stampilat sau semnatura care sa autentifice contributia
organizatiei dumneavoastra si care sa fie vizibil pentru toti
participantii, astfel incat amendamentele sau propunerile sa nu se
duplice.Va multumesc!Eugen LUCAN, membru CESE1. Concluzii și recomandări1.1 Într-un moment în care criza economică a impus o revizuire a priorităților bugetare, CESE subliniază importanța menținerii și măririi, atunci când este posibil, a utilizării eficiente a resurselor alocate la nivel național și la nivelul UE educației şi formării în vederea îmbunătăţirii situaţiei ocupării forţei de muncă – în special în rândul tinerilor.1.2 CESE consideră că programul „Erasmus pentru toţi” ar trebui să constituie un instrument-cheie pentru mărirea sprijinului acordat ... [ citeste tot articolul ]
Peste 600 de tineri NEETs (șomeri cu vârsta între 16-29 ani, care nu urmează nicio formă de educație sau formare) cu rezidența în regiunea Sud – Est (Brăila, ... ... [ citeste tot articolul ]
• 60 de tineri europeni își vor prezenta pentru șaselea an la rând cele mai bune idei de dezvoltare socială, în cadrul Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC). ... ... [ citeste tot articolul ]
SECVENTO CONSULTING, anunta public lansarea unei competitii pentru finantarea prin grant de cercetare stiintifica medicala, a unei cercetari in domeniul dermatologiei.
Scopul cercetarii finantate, ... ... [ citeste tot articolul ]
Patru Mâini, producător român de materiale de construcții pentru finisaje și integrator de servicii și soluții pentru personalizarea caselor, a lansat cea de-a patra ... ... [ citeste tot articolul ]
Aho, aho in toata tara! Odata cu 2015, proiectul ”FIDELIS: Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilitati si femei in situatii de risc” s-a cam incheiat, deci – un ... ... [ citeste tot articolul ]