L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 1 |
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Autoritatea
de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane a anuntat anularea procesului de depunere a proiectelor
pentru linia de finantare lansata luni dimineata, dupa ce sistemul
informatic nu a functionat.
Pregatiti sa inscrie contra cronometru proiecte pentru fonduri europene
in sistemul online ActionWeb, potentialii beneficiari au constatat in
aceasta dimineata ca sistemul nu functioneaza. 130 milioane de euro vor
fi disponibili intr-o linie de finantare destinata structurilor de
economie sociala.
Autoritatea de Management pentru
Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane programase
pentru 20 decembrie 2010, incepand cu ora 10, deschiderea unei linii de
finantare destinata structurilor de economie sociala menite sa sprijine
grupurie dezavantajate.
Pentru a putea accesa aceasta linie,
beneficiarii trebuiau sa isi inscrie proiectele pe portalul online
ActionWeb, disponibil la adresa https://actionweb.fseromania.ro/
Apelul de proiecte are un buget de 130 de milioane euro si este anuntat ca fiind ultimul pana in 2014.
Numai ca, dupa deschidere, potentialii beneficiari au constatat ca
accesul la portalul ActionWeb este blocat. "Acest lucru este extrem de
grav in contextul in care linia de finantare ramane deschisa pentru
numai 24 de ore, iar primele proiecte depuse vor fi cele finantate,
conform principiului 'primul venit, primul servit', se arata intr-ul
comunicat al Coalitiei ONGuri pentru Fonduri Structurale.
Ministrul Muncii, Ioan Botis a declarat pentru HotNews.ro : "Am sistat
depunerea proiectelor; probabil o vom redeschide luni (27 decembrie,
n.r.). Am solicitat verificarea sistemului IT".
Declaratia a fost facuta dupa ce ONG-urile au transmis comunicate de
protest legat de probleme grave la depunerea online a proiectelor pentru
"economie sociala" - pentru finantare UE prin Programul Operational
Dezvoltarea Resurselor Umane; care a fost deschisa oficial luni
dimineata, incepand cu ora 10:00.
Ministrul Muncii, Ioan Botis a mai declarat ca niciun proiect integral
nu a fost depus de la deschiderea liniei de finantare si ca sistemul
electronic ActionWeb va fi verificat de catre specialistii IT din cadrul
Ministerului, in plus, va fi solicitat inclusiv sprijinul Ministerului
Comunicatiilor.
Intrebat de ce a fost aleasa aceasa procedura, care presupune numai 24
ore la dispozitia solicitantilor, acesta a explicat ca termenul poate fi
prelungit daca proiectele depuse nu "acopera" in proportie de 200% suma
disponibila, acesta fiind plafonul stabilit prin Program. Teoretic,
banii alocati ajung pentru circa 165 de proiecte, a explicat ministrul.
Coalitia ONGuri pentru Fonduri Structurale a solicitat AM POS DRU sa
faca publice, la finalul celor 24 de ore alocate depunerii proiectelor,
raportul de sistem pentru acest apel, cu timpii de depunere pentru toate
proiectele inscrise in
ActionWeb, anularea acestui apel de poiecte si renuntarea la regula
‘primul venit – primul servit”, care a devenit nociva si de natura a
bloca procesul de depunere de proiecte, si adoptarea principiului
finantarii proiectelor in functie de punctajele obtinute in urma
evaluarii lor.
„Suntem indignati deoarece Coalitia ONGuri pentru Fonduri Structurale a
avertizat in repetate randuri Autoritatea de Management pentru Programul
Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ca procesul de
depunere a proiectelor ales este defectuos si neadaptat numarului mare
de aplicanti. Depunerea de proiecte a devenit o cursa contracronometru a
abilitatilor IT si de dactilografiere, in loc sa primeze calitatea
proiectelor. Mai mult, am solicitat ca proiectele sa fie finantate in
ordinea punctajului obtinut, nu in ordinea introducerii in sistem.”
declara Oana Preda, director executiv al Centrului de Resurse pentru
Participare Publica.
'Institutiile publice sunt piedica in fata accesarii fondurilor structurale'
Organizatie cu experienta de peste 10 ani in accesarea de proiecte din
fonduri externe nerambursabile, Institutul pentru Politici Publice (IPP)
apreciaza ca Romania are o problema serioasa in accesarea fondurilor
structurale din cauza institutiilor publice romanesti.
Potrivit IPP, principalele trei motive pentru care nu se acceseaza fondurile europene la acest sfarsit de an, sunt urmatoarele:
- Anunturile privind lansarea Ghidurilor privind conditiile specifice de
accesare pentru anumite proiecte, respectiv apelurile de proiecte, nu
sunt cunoscute. Acestea se lanseaza fara nicio predictibilitate, fiind
cunoscute dinainte doar de catre pilele si cunostintele functionarilor
care managerizeaza fondurile europene. Aceasta se intampla in conditiile
in care regula alocarii proiectelor este primul venit - primul servit,
iar fondurile sunt alocate doar putinilor norocosi (anuntati in
prealabil) care apuca sa depuna in primele 3 - 4 ore de la deschidere.
- Platforma online in care se incarca proiectele depuse electronic nu
functioneaza, este blocata exact in intervalul celor numai 24 de ore in
care se pot depune proiecte pentru fondurile puse la dispozitie Romaniei
sub acest domeniu major de interventie.
- Institutiile statului nu sunt interesate sa fie parteneri ai
ONG-urilor in depunerea de proiecte, intrucat functionarii nu primesc
oficial nici un stimulent pentru faptul ca se ocupa, conform fisei
postului, de fondurile europene.
Lista de fisiere atasate: |