A propos de nousNouvellesBonnes PratiquesLa RecherchePolitiquesOpportunitésMediasGalerie

400 de calculatoare la dublu click distanță

Data: 17.05.2017

La nivel național, potrivit raportului de țară al Comisiei Europene, mai puţin de de jumătate din forţa de muncă din România (46%) posedă abilități digitale suficiente, față de 72% în UE, acest aspect putând deveni un obstacol major în calea dezvoltării economice.

Grupul Renault România şi Ateliere fără Frontiere au lansat ce-a de-a treia ediție a programului de solidaritate digitală „Dublu click pe educație cu Groupe Renault”. Între 10 mai şi 4 iunie 2017, organizaţiile interesate se pot înscrie pentru proiect pe platfoma educlick.ro

Proiectele vor fi evaluate de un juriu care va clasa toate proiectele în funcție de utilitate, impactul economic și profesional, fezabilitatea și posibilitatea de continuare a proiectului, iar în data de 14 iunie 2017 vor fi premiate proiectele câștigătoare. Juriul este format din reprezentanţi ai Grupului Renault România, ai Asociaţiei Ateliere fără Frontiere, experți tehnici, membri ai societăţii civile și reprezentanți din presă.

În acest an, 400 de calculatoare complet funcționale, recondiționate de către persoane reintegrate pe piaţa muncii și angajate de către asociația Ateliere fără Frontiere, vor fi donate către grădinițe, școli, licee, facultăţi, universități, muzee, bibiloteci, organizaţii nonguvernamentale care activează în comunitaţi defavorizate. Echipamentele sunt destinate activităților educaţionale, de formare sau integrare profesională și socială implementate de instituțiile de profil.

Poriectul face parte din programul EduClick, desfăşurat la nivel național, prin care Ateliere fără Frontiere și partenerii săi donează echipamente IT organizațiilor non-profit și instituțiilor de învățământ și sociale din România. Programul are ca scop creșterea nivelului de educație digitală prin dotarea proiectelor educaţionale ale asociațiilor și insituţiilor cu echipamente IT.

În cadrul celor două ediții precedente, 200 de organizații au depus cel puțin un proiect, ceea ce însumează un număr de 3 000 de echipamente IT solicitate. În urma programului au existat 44 000 de beneficiari din instituții educaționale și organizații non-profit din Argeș, Dâmboviţa, Bucureşti și Ilfov. Cumulând cele 400 de computere care vor fi donate în acest an, Grup Renault România va ajunge la un total de peste 1 200 de calculatoare donate.

Grupul Renault aduce inovaţia aproape de oameni, aproape de comunităţi. În cadrul acestui proiect, susţinem educaţia, mediul, diversitatea, potrivit axelor noastre strategice de responsabilitate socială. Ne-am orientat înspre un partener care la rândul său inovează, fiind pionier în domeniul antreprenoriatului social: Ateliere fără Frontiere. Despre ”Dublu Click pe educaţie cu Groupe Renault” vorbesc zecile de mii de beneficiari din medii defavorizate, sutele de echipamente donate” a declarat Adina Ionescu, director de Comunicare și Responsabilitate Socială Grup Renault România.

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus:



Loading...