Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România celebrează
Ziua Mondială a Asistenţei Sociale prin organziarea primei ediţii a
Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială în data de 18 martie
2014, la Teatrul Nottara din Bucureşti.
Evenimentul
celebrează în România Ziua Mondială a Asistenţei Sociale şi
recompensează performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia
la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de
asistent social. Totodată, evenimentul marchează 20 de ani de la prima
promoţie de asistenţi sociali şi 10 ani de la reglementarea profesiei.
În
cadrul Galei Naţionale se va acorda Premiul Asistentul Social al Anului
2013 pentru contributia la dezvoltarea Asistenţei Sociale în România şi
promovarea profesiei de Asistent Social.
Astfel la „Categoria Asistenţi Sociali ai Anului 2013’’ se vor acorda următoarele premii:
1. Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului
2. Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi
3. Premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale.
4. Premiul pentru asistentul social din domeniul reintegrarea socială a persoanei private de libertate
5. Premiul pentru asistentul social din domeniul persoane fără adăpost şi promovarea conceptului „Housing first”
6. Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor varstnice şi îngrijrii la domiciliu
7. Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi
8. Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale – economie sociala
9. Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare
10. Premiul
pentru asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor
asociate infectiei HIV, consumului de droguri si exploatarii sexuale
La „Categoria Personalităţi care Susţin Asistenţa Socială” se vor acorda următoarele premii:
1. Premiul pentru jurnalism
2. Premiul politicianul anului
3. Premiul instituţia anului
4. Premiul personalitatea anului 2013 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţă sociala
5. Premiul de excelenţă pentru promovarea profesie liberale de asistent social
6. Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale
7. Premiul pentru cea mai activă sucursala CNASR
Ziua
Mondială a Asistenţei Sociale este sărbătorită în a treia zi de marţi a
lunii martie a fiecărui an. Colegiul National al Asistenţilor Sociali,
alături de Federatia Internationala a Asistentilor Sociali (IFSW)
sărbatoreşte Ziua Mondială a Asistenţei Sociale, moment de reflecţie şi
analiză, de promovare a profesiei la nivel naţional şi internaţional.
Persoana de contact: Romelia Blejan, cnasr@cnasr.ro