L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 1 |
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Inovaţia şi evoluţia socială au pornit de-a lungul istoriei de la oameni care au împletit viziunea unei schimbări cu forța și curajul de a acționa. Acest fapt nu s-a schimbat nici până în prezent, doar instrumentele propuse sunt altele. Într-un context mondial şi național în care atât serviciile sociale oferite prin instituțiile statutului cât şi intervențiile cu caracter social specifice sectorului ONG se văd ameninţate de micşorarea fondurilor disponibile, o nouă abordare în vederea obținerii schimbării sociale pozitive este necesară: antreprenoriatul social.
Prin îmbinarea principiilor din mediul de afaceri cu înţelegerea beneficiarilor şi a problemelor sociale cu care aceştia se confruntă, antreprenoriatul social poate genera sustenabilitatea şi independenţa soluţiilor sociale.
Pentru a contribui la înţelegerea acestui mod de gândire şi prin aceasta, la stimularea inițiativelor de tipul antreprenoriatului social am dezvoltat acest curs certificat CNFPA, cu o durată de 5 zile.
Etapele cursului :
•Analiza conceptului de antreprenoriat social
•Lucru pe studii de caz relevante, internaţionale şi locale
•Dezvoltarea unui plan de business afaceri cu miză socială
•Utilizarea "Business Model Generation" pentru dezvoltarea unui model de afaceri business social.
•Analizarea unei idei de antreprenoriat social din perspective precum: Surse de venit , Impact social, Activităţi cheie , Parteneri cheie, Resurse, Costuri, Clienți, Canale de distribuție.
•Îmbinarea activităţilor generatoare de venit cu cele cu impact social
Cine poate participa :
Programul se adresează celor care doresc să iniţieze activităţi generatoare de venit cu impact social în cadrul organizațiilor non-guvernamentale din care fac parte sau pe cont propriu, precum şi persoanelor resursă pentru astfel de entităţi prin proiectele finanţate FSE – Dezvoltarea economiei sociale, şi nu numai. Pentru participarea gratuită la acest curs este necesar să faceţi parte din una din categoriile ţintă eligibile (vezi categoriile) şi să vă înscrieţi. Aplicările vor fi evaluate continuu, iar locurile se vor ocupa în ordinea acceptării participanţilor, până cel mai tarziu pe 22 aprilie 2011 ora 15.00.
Cum se desfăşoară:
Cursul se va desfăşura cu o grupă de maximum 15 participanţi, în sala de training de la sediul KCMC : Str. Aviator Marcel Andreescu nr. 15, sector 1, București (hartă)
Cursul se va desfăşura pe parcursul a trei etape, incepand cu 13 mai 2011 (4 zile în sala de training, studiu individual și examen) desfăşurate astfel:
Etapa I – Teorie şi practică: 13, 14, 15 mai (9:30-18:00)
Etapa II – Lucru individual : dezvoltarea unui plan de antreprenoriat social (16 – 20 mai)
Etapa III – Feedback asupra planurilor create: 20 mai (9.30 – 18.00)
Examen CNFPA: 21 mai 2011
Examenul final de certificare va fi susţinut în faţa unei Comisii formată din reprezentanţi ai CNFPA şi ai KCMC. Examenul final va consta în prezentarea aplicaţiilor practice realizate în modulul de lucru individual. Ca urmare a absolvirii examenului, fiecare participant va primi un Certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, precum si de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi CNFPA.
Trainer
Paul Călin : Paul are 32 de ani, din care ultimii 10 şi i-a petrecut în lumea trainingului şi a resurselor umane . Experienţa sa în dezvoltare organizaţională, atât în organizaţii non-guvernamentale din ţară şi străinătate cât şi în multinaţionale face din Paul un sfătuitor lucid. Paul alege cu uşurinţă ce e mai relevant din ambele lumi, atât în dezvoltarea acestui curs cât şi în lucrul ulterior cu participanții la curs.
Cursul este organizat de KCMC - K Consulting in Management and Coordination in cadrul proiectului Romano Cher - Casa Romilor , cofinanţat din Fondul Social European – POSDRU 2007 -2013.
Echipa KCMC reuneşte activişti, oameni de afaceri, antreprenori, facilitatori si comunicatori a căror experienţă, capacitate de analiză şi inovare devin resursele cu care susţinem dezvoltarea soluţiilor viabile de impact social. Facem asta prin proiectele proprii şi prin servicii de comunicare, consultanţă şi training oferite celor care contribuie la aceeași misiune.
Informaţii contact:
Strada Locotenent Aviator Marcel Andreescu, nr. 15
Telefon: 021 539 08 83