Ma intampina intr-o cafenea in care se vede ca este de-a casei. Cu laptopul in fata, telefonul in stanga si o cafea in dreapta, asteapta curioasa sa afle ce vreau de la ea. Am cunoscut multe femei care au decis sa puna punct vietii de angajat si sa isi deschida propria afacere, dar niciuna care sa "creasca" mai multe afaceri si s-o faca bine.

A inceput de jos. Parintii Mihaelei erau bugetari, mama profesoara si tatal medic veterinar, langa Costinesti, la malul marii.

Ca orice copil, isi dorea bani de buzunar si visa un calculator, un 586 pe vremea respectiva. "Cel mai bun antrenament l-am avut din liceu si facultate, cand vindeam orice" povesteste Mihaela. "Asta faceam eu. Vindeam fructe, legume, porumb fiert. A trebuit sa gasesc solutii ca sa fac rost de bani. Ai mei chiar nu aveau de unde. Eu in asta sunt specialista, stiu sa vand".

Alterna: in vacantele din perioada liceului si facultatii, vindea orice. In timpul semestrelor, in facultate, vindea publicitate. "Toata experienta asta mi-a fost extrem de utila. Atunci nu-mi dadeam seama, mi se parea un chin. Am vandut inclusiv casete cu muzica, imprimante, vinuri... nici nu stiu ce n-am vandut. Pentru ca trebuia sa ma descurc. Aveam nevoie de bani de carti, imi placea foarte mult sa citesc si visam la o biblioteca".

In anul 2000 s-a angajat in primul post stabil, la o firma de publicitate. Acolo a invatat media planning si media buying, ca doar un an mai tarziu sa puna bazele propriei firme de publicitate, dupa ce a ajuns la concluzia ca exista pe piata o serie de oportunitati pe care seful ei de la vremea respectiva nu voia sa le valorifice. Totul a inceput cu 600 de dolari, mai exact banii de concediu si cateva comisioane.

Flerul nu a inselat-o iar lucrurile au mers inca de la inceput. "Lucrurile s-au aranjat foarte bine. Sa nu-ti inchipui ca am facut o gramada de bani, dar am facut saltul de la angajat la propria afacere. Aveam 25 de ani si nu prea intelegeam eu cum e cu anteprenoriatul, asa ca am invatat din mers: contabilitate si tot felul de alte lucruri". In primii ani s-a ocupat de media buying si iar succesul si l-a asigurat printr-o serie de bartere foarte complicate. Desi isi da seama ca a fost o perioada foarte buna de care ar fi putut sa profite, a preferat sa isi ajute parintii si sa calatoreasca decat sa puna banii deoparte.

In retail, am inceput foarte naive

In 2004 a plecat cu iubitul sau, viitorul sot, si cu un prieten sa viziteze tarile nordice cu masina. I-a placut atat de mult incat s-au intors hotarati sa emigreze. El si-a gasit un job de programator la singura firma de jocuri din Oslo, au facut actele si s-au casatorit in mai putin de o saptamana. Au fost plecati aproape 2 ani in Norvegia, timp in care au trait o experienta deosebita, au calatorit mult iar de firma din Romania s-a ocupat o prietena. "Eu oricum lucram de pe mail si de pe net, ea imi facea facturi si ce nu puteam sa fac de acolo. Ne-am intors in 2006, pentru ca nu ne-am adaptat acolo. Tara foarte misto, dar nu era de stat" povesteste Mihaela.

"Prietena asta a mea era foarte hotarata sa gaseasca o franciza, ii placea ei ideea asta de a lucra sub o umbrela". Zis si facut. Au cautat francize, au analizat piata, s-au adaptat restrictiilor financiare, au pus 50-50% si au deschis un magazin Leonidas cu ciocolata belgiana. Mihaela mai cere o cafea si explica, in timpul asta: "Magazinul a mers foarte greu. Noi ne facusem, bineinteles, niste calcule, cand am inceput businessul asta, insa s-au dovedit a fi nerealiste. Vanzarile au fost chiar mult sub asteptari. Am inceput cumva foarte naive pentru ca eram amandoua complet pe langa comert/retail."

Mult timp, mare parte din profitul realizat de firma de publicitate era reinvestit in magazin, pentru a supravietui. Ciocolata de calitate este scumpa si nu se vinde de la sine, in volume mari, precum alimentele de stricta necesitate. Totusi, nu a lasat-o inima sa inchida magazinul dupa ce a investit in el atata munca, timp, suflet si bani. Deschisa in 2007, afacerea a inceput sa fie profitabila abia in 2010. Pe 22 decembrie, in acelasi an, i s-a nascut baietelul iar pana pe 20 a stat la magazin si a vandut, ca venea Craciunul. A ramas alaturi de copil si a continuat sa lucreze de pe telefon si mail.

Ce sa fac? Mi-a luat inima

Tot in 2010, cele doua tinere au pus pe picioare o noua afacere, o sucursala a unei agentii imobiliare internationale. Insa lucrurile au luat o noua intorsatura: "Intre timp, am nascut si n-am putut sa mai fac fata, sa ma ocup si de agentie si de magazin. Pe asociata mea nu o mai interesa magazinul si a trebuit sa ne despartim. A ramas ea cu agentia si eu cu magazinul. Taman bine, pentru ca in perioada aia am descoperit TeaForte".

Mihaela a trimis un mail firmei-mame, din Statele Unite ale Americii, propunandu-le sa devina importator exclusiv pe Romania. In prima faza, americanii nu au spus nu, dar s-au aratat reticenti. I-au propus sa discute cu un consultant pentru site si sa continue discutiile dupa, ei detinand deja domeniul .ro: "Cumparasera toate domeniile din Europa - baieti destepti. Era cumparat de vreo 3 ani, chiar daca nu aveau afaceri pe aici".

In aceeasi perioada l-a cunoscut pe Marius Dascalu, webdesigner, alaturi de care a pornit proiectul. Relatiile cu americanii s-au dezmortit in momentul in care le-a trimis propunerea de site. "Cand au vazut layout-ul, au zis wow. Au uitat de consultant. Totul a mers extraordinar". Se vede ca este entuziasmata iar cuvintele ei despre noul brand pe care il reprezinta sunt intotdeauna la superlativ. "A fost ceva asaaa... cumva nici nu are legatura cu businessul, e ca si cum ai avea un copil".

Mai zambeste o data larg, se infunda mai bine in fotoliul cafenelei si continua: "Eu asta vara n-am vazut altceva in afara de TeaForte si copil. Stateam noaptea si lucram pentru site. A fost o efervescenta extraordinara... n-am avut niciodata un proiect in care sa ma implic atat de mult, pentru ca m-am indragostit. Ce sa fac? Mi-a luat inima."

Daca n-ai frica, faci orice

Afacerile insa, mici sau mari, nu merg de la sine. Mihaela crede ca este nevoie de oameni curajosi care sa le inceapa, de hotarare, de munca sustinuta si, desigur, de o investitie initiala. Totusi, obstacole se invesc la orice pas, iar criza nu este cel mai de speriat:"Statul roman este cel mai mare dusman al tau, ca antreprenor. Dincolo de orice exista pe lumea asta, tu in primul rand te lupti cu statul, pentru ca face orice sa-ti puna bete in roate. Platesti enorm de multe taxe. De asta sunt si preturi atat de mari". Tot ea continua insa pe un ton mai relaxat: "Asta nu inseamna ca nu poti realiza ceva. Trebuie sa intelegi sistemul, sa inveti contabilitatea de baza astfel incat sa nu intri in penalitati care se aduna si alte asemenea. Sigur, inceputul este foarte greu. Pana te dezmeticesti, pana incepi sa-ti creezi o baza de clienti, un rulaj, este foarte greu. Dar daca nu disperi, poti reusi."

Privind in urma, realizeaza ca inconstienta tineretii i-a prins foarte bine. Lejeritatea cu care a gandit "Ai 600 de dolari, ce faci cu ei? Pleci in concediu sau firma?" poate deveni un lux dupa o anumita varsta.

"Succesul tine de fiecare, pentru ca varsta din buletin nu are legatura cu varsta ta adevarata. Pe de alta parte, daca pana la 35 de ani ai fost inchistat intr-un sistem corporatist si obisnuit cu o structura pe care sa o respecti, cred ca este destul de greu sa te trezesti liber si sa te apuci tu sa preiei fraiele, sa te ocupi tu de tot. Daca esti pregatit sa o faci si dispus sa te implici, poti s-o faci si la 80 de ani. Cand esti tanar esti mai inconstient si n-ai frici, iar daca n-ai frica, faci orice. Dupa 30-35 de ani ai o familie, ai responsabilitati. Iar cand ai responsabilitati intervine frica. Astea sunt piedici mari. Dar daca esti curajos, poti sa faci orice".