Doua solutii braziliene pentru doua probleme sociale generate de conditiile economice au fost prezentate in cadrul unui turneu sustinut in Romania, in perioada 1 - 8 februarie 2017, de catre doua personalitati din domeniul economiei sociale din Brazilia, Maria Elisabeth Grimberg si Gilberto Ohta de Oliveira. Cei doi au oferit exemple viabile de agricultura bazata pe cooperare si de gestionare a deseurilor reciclabile prin integrarea cautatorilor in gunoi intr-un sistem de intreprinderi sociale. Romania si Brazilia sunt doua tari care se confrunta cu o mare discrepanta intre categoriile sociale. In Brazilia, in special in zona urbana exista locuri cu o mare concentrare de populatie, cum ar fi Sao Paolo, oras cu 12 milioane de locuitori. Metropola genereaza multe deseuri, care sunt gestionate prost, si in care o buna parte din populatia saraca si-a gasit o sursa de venit. Intreprinderea sociala Coopamare a gasit o solutie pentru a gestiona cu succes deseurile reciclabile organizand persoanele care adunau pe cont propriu aceste materiale, intr-o organizatie care in timp a luptat pentru drepturile acestora si a obtinut recunoasterea meseriei de culegator de reciclabile. Initial, colectorii informali de deseuri, majoritatea oameni ai strazii, primeau doar o masa calda prin intermediul unui ONG caritabil. Lucratorii acestui ong au reusit sa-i convinga sa puna la comun veniturile pe o saptamana pentru a organiza o petrecere. Vazand ... [ lire tous ]

Aurul roşu al gastronomiei creşte pe câmpurile din Gorj. Vorbim despre şofran, numit astfel din cauza preţului: se vinde şi cu 14.000 de euro kilogramul. Adus în Europa de spanioli, condimentul este cultivat aici tot de un iberic.Originar din Orientul Mijlociu, şofranul creşte acum şi pe dealurile din Gorj. La fel de exotic precum condimentul, spaniolul Guzman Aparitio a cumpărat 15 hectare de teren în comuna Bustunchin. Nu a început să le cultive pe toate, pentru că l-ar fi costat 45.000 de euro. Bani pe care i-ar recupera totuşi rapid.„În piaţa de desfacere, aici în Spania, de exemplu, se vinde cu 8.000 de euro kilogramul şi în Europa este în jur de 14.000 pe kilogram”, spune Guzman Aparitio, investitor spaniol. Bucătarii confirmă. Şofranul este lux şi delicatesă. Spaniolii îl folosesc la paella, căreia îi dă culoarea galben-roşiatică specifică. Italienii îl adaugă în celebrele lor risotto-uri, iar indienii îl pun şi la dulciuri.„Este într-adevăr mai scump decât caviarul, decât vita kobe şi decât aurul. Îl folosim foarte rar, îl folosim la mese speciale pentru că are o aromă delicată şi nu toată lumea ştie să aprecieze”, spune Claudia Turbatu, bucătar şef.Deşi se aştepta să nu aibă producţie în primul an, spaniolul a recoltat din ... [ lire tous ]

Da, există si așa ceva: locuri de muncă frumoase.Corabia de pirați din imagine este, în fapt, o simplă “sală de birouri”. Iar toți oamenii din imagine (cu excepția piratului de la cârmă) sunt angajați ai Davison Design, o companie americană care “produce invenții”: în medie, câte un patent de invenție la fiecare trei zile. Cam 200 pe lună. Și peste 2000 pe an. Dar să revenim la corabie. Ea, corabia, se află în sediul central al Davinson din Pittsburgh, Pennsylvania. Un sediu central care, pe dinafară, nu arată prea spectaculos.În interior însă, în cei 5.700 de metri pătrați s-au investit cinci milioane de dolari și 18 luni de muncă pentru a se construi 16 “birouri tematice”, în care lucrează 250 de angajați. Corabia, precum v-ați dat seama, este doar unul dintre acestea.Și, dat fiind obiectul de activitate, sediul central a primit denumirea de Inventionland, iar oamenii care muncesc acolo, în loc să se numească angajați, se numesc, cu toții, “creaționiști”. Dar iată și alte câteva imagini din Inventionland. Și, da, de la căsuțele din copaci, la căsuța-bocanc sau căsuța-prăjitură, toate sunt “departamente de birouri”, unde oamenii se află, pur și simplu, la muncă.(surse: 1, 2, 3) ... [ lire tous ]

Kiran Bedi, Tihar, puşcărie, Vipassana. La o primă vedere elemente disparate ale unui puzzle pe care nu îl poţi desluşi ca imagine finală. Însă dacă poţi acorda 52 de minute următorului documentar s-ar putea să descoperi un adevăr pe care mulţi l-ar vrea să fie uitat sau nedesluşit. Faptul că “închisoarea” în sine ca şi instituţie, modul de organizare şi structura acesteia, nu rezolvă nicio problemă nici pentru cei care “petrec timp” acolo (e un joc de cuvinte din titlul în engleză) dar nu este nicio bucurie pentru gardieni sau cei care conduc instituţia. Şi aici intervine meditaţia care schimbă tot, modifică până în esenţă toate datele problemei, fiind practic un miracol care demonstrează, încă o dată, pentru a nu ştiu câta oară, că într-adevăr soluţiile unor probleme precum cele pe care le are societate de azi le poate rezolva sufletul nostru. Atunci când îl putem scoate la iveală. ... [ lire tous ]

Tot ce fac, tot ce fac pe plan profesional, viața mea, s-a modelat în urma celor 7 ani petrecuți în Africa în tinerețe. Din 1971 până în 1977, arăt tânăr dar nu sunt, (Râsete) am lucrat în Zambia, Kenya, Coasta de Fildeș, Algeria, Somalia, pe proiecte de cooperare tehnică cu țări din Africa.Am lucrat pentru un ONG din Italia și fiecare proiect pe care l-am avut în Africa a eșuat. Eram supărat. La 21 de ani, credeam că noi, italienii eram oameni buni și că făceam bine în Africa. În schimb, distrugeam tot ce atingeam.Primul proiect, cel care m-a inspirat în prima mea carte, „Ripples from the Zambezi”, a fost un proiect în care am hotărât să-i învățăm pe zambieni să cultive plante. Am ajuns în sudul Zambiei cu semințe din Italia, într-o vale minunată care se întindea până la fluviul Zambezi și i-am învățat pe localnici cum să cultive roșii italiene, dovlecei și ... Bineînțeles, localnicii nu erau interesați să facă asta, așa că i-am plătit să muncească și din când în când veneau. (Râsete) Eram uimiți de atitudinea localnicilor. Pe un pământ atât de fertil nu voiau să facă agricultură. În loc să-i întrebăm de ce nu cultivă nimic, ne-am spus: „Slavă Domnului că suntem noi aici!” (Râsete) „Am ... [ lire tous ]