In practica mea profesionala, am acompaniat un om al strazii care fara adapost, cu picioarele amputate, locuind sub un balcon al unui bloc (la parter) MAI AVEA PUTEREA SA SPUNA BANCURI SI SA ZAMBEASCA. (In conditii, oarecum similare, cati dintre noi am putea face aceasta???). Cand aparent nu mai ai pentru ce trai, exista foarte multe motive ca sa ai o viata frumoasa. Aceasta experienta m-a marcat profund. Am inceput sa multumesc pentru ca sunt sanatos, ca am o chirie si un pat unde sa pun capul si sa ma gandesc cum am  putea face mai mult pentru acesti oameni.
Daca vreti sa constientizati cat de binecuvantati suntem, noi cei care citim acest articol, umariti aceasta poveste de mai jos.

Distinctii

Eugen Lucan, membru al Comitetului Economic Social European, a primit Distinctia "Personalitatea Anului pentru o Romanie Europeana" pentru contributia la dezvoltarea economiei sociale

(Eugen LUCAN, expert Economie Sociala CERES)

Schioara de schi fond Janine Shepherd avea speranțe de medalie olimpică – până când a fost lovită de un TIR în timpul unei ture de bicicletă de antrenament. Ne împărtășește o poveste tulburătoare despre posibilitatea omului de a se recupera. Mesajul ei este: nu sunteți corpul vostru fizic, renunțarea la vechile vise poate face loc altora noi să se ridice spre cer.

Eram la răscruce. Știam că dacă nu mă întorc în corp, va trebui să părăsesc această lume definitiv. Pentru mine, era lupta vieții. După 10 zile, m-am decis să mă întorc în corp și hemoragia internă s-a oprit.

M-au trecut de la terapie intensivă la o secție de urgențe neurologice. Stăteam întinsă pe un pat ortopedic subțire și tare. Nu-mi puteam mișca piciorele. Aveam ciorapi strânși pentru a împiedica formarea de cheaguri. O mână îmi era în ghips, cealaltă cu perfuzii. Aveam o atelă la gât și săculeți cu nisip de ambele părți ale capului și puteam privi printr-o oglindă așezată de-asupra capului. Eram pe secție cu alte cinci persoane și uimitor, dat fiind că toți eram paralizați într-o secție neuro, nu știam cum arătau ceilalți. Ce-i atât de extraordinar în asta? De câte ori vi s-a întâmplat să vă împrieteniți fără prejudecăți, bazându-vă absolut pe spirit? Acolo nu se purtau conversații superficiale, ne împărtășeam cele mai intime gânduri, fricile și speranțele pentru viața de după spital.

Știu că nu sunt corpul meu și știu că nici voi nu sunteți al vostru. Și că nu mai contează cum arăți, de unde vii sau cu ce te ocupi. Tot ce contează e să continuăm să întreținem flacăra umanității trăindu-ne viața ca expresie fundamental creativă a ceea ce suntem cu adevărat. Pentru că suntem conectați cu toții prin milioane și milioane de paie și e timpul să ni le reunim și să perseverăm. Și începând să ne mișcăm spre beatitudinea colectivă, a sosit momentul să trecem de la a pune accentul pe fizic la îmbrățișarea virtuțiilor inimii..