Habitat for Humanity Romania a demarat programul Protejeaza-ti caminul, pregateste-ti comunitatea!, prin care isi propune identificarea, analiza si eliminarea riscurilor la care sunt expuse comunitati din 7 judete cu cel mai ridicat grad de risc la dezastre, prin implicarea directa a familiilor, a autoritatilor locale si a companiilor din mediul privat pentru a genera impreuna solutii capabile sa reduca riscul.
In baza unui program de evaluare vor fi implementate actiuni specifice de sprijin al celor mai vulnerabile familii din punct de vedere social si economic, prin activitati de pregatire impotriva riscurilor, consolidare si protejare a locuintelor si educatie de constientizare si prevenire a calamitatilor.
Conform European EM-Dat*, 2.899.421 de romani pot fi afectati direct, oricand, de dezastre. Tipurile de risc la care sunt expusi romanii sunt: inundantiile (potrivit Institutul National de Hidrologie si Administrare a Apelor anual exista cel putin 3 luni in care se inregistreaza treceri ale debitelor peste cotele de atentie sau chiar de aparare in principalele bazine hidrografice din tara) si cutremure de magnitudine mare (zonele seismice includ peste 60 % din populatia Romaniei). Presedintele Sectiei de Predictie a Comisiei Europene de Seismologie, George Purcaru, avertizeaza ca probabilitatea ca un seism cu magnitudinea de aproximativ 7 sa loveasca tara noastra pana la finele anului 2013 este foarte mare.
Printre cele mai importante cauze care duc la cresterea gradului de vulnerabilitate si expunerea comunitatilor la situatii de risc ridicat se numara: nivelul de vulnerabilitate sociala si economica ridicata: 7,5% – peste 2 milioane de romani traiesc cu venituri sub pragul de saracie; sisteme de prevenire si reducere a riscurilor deficitare; cresterea demografica in mediul urban si scaderea investitiilor in infrastructura rurala; mentinerea managementului dezastrelor la nivelul autoritatilor si neimplicarea comunitatilor; necunoasterea tipurilor de riscuri si a efectelor acestora; necunoasterea prevederilor legale referitoare la asigurarile obligatorii impotriva dezastrelor; lipsa investitiilor structurale in reducerea dezastrelor (ex. indiguiri, perdele verzi de protectie); necunoasterea de catre proprietarii de locuinte a solutiilor tehnice care pot fi incorporate in constructia sau consolidarea locuintelor pentru a le face mai rezistente si lipsa totala a unei culturi a riscului.
Habitat for Humanity Romania isi propune sa participe activ la dezvoltarea unei culturi a riscului in Romania, care sa promoveze reducerea efectelor sociale ale dezastrelor si combaterea factorilor care genereaza aceste riscuri, prevenirea si pregatirea populatiei prin implicarea activa a comunitatilor.
Din punct de vedere economic, prevenirea si pregatirea comunitatilor sa faca fata dezastrelor este mai eficienta, mai ieftina si mai durabila in comparatie cu eforturile si costurile de reconstructie. Fiecare 1 euro investit in prevenire salveaza 7 euro investiti in raspunsul la dezastre.
Solutia propusa de Habitat for Humanity Romania este acest program pe care organizatia il va derula in perioada aprilie-septembrie 2012. Beneficiari directi vor fi 2.250 de familii asistate si 70 de angajati din primarii, iar beneficiari indirecti vor fi 25.000 de oameni din comunitatile in care Habitat for Humanity Romania va interveni.
Partener principal in acest program va fi si Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), iar partener consultativ va fi Institutul National de Hidrologie si Administrare a Apelor.
Acest proiect este o premiera in tara noastra si dorim sa invitam companiile si mediul privat sa ne sustina in initiativa de a dezvolta o cultura a riscului in Romania. Metodologia Habitat for Humanity presupune responsabilizarea beneficiarilor, implicarea comunitatii si a voluntarilor intr-un proces incremental, care sa duca nu doar la rezolvarea punctuala a unei probleme, ci la transformarea beneficiarului, a comunitatii in ansamblu, a declarat Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse si Comunicare.
Obiectivele acestui program sunt:
Evaluarea gradului de vulnerabilitate a locuintelor si stabilirea profilului de risc a 70 de comunitati din 7 judete.
Organizarea unei campanii de prevenire si reducere a riscului la dezastre prin furnizarea de asistenta tehnica autoritatilor relevante din 5 judete, informarea si educarea populatiei din cele mai expuse comunitati.
Asistarea unui numar de cel putin 200 de familii in pregatirea planurilor preventive si incorporarea masurilor de reducere a riscului de dezastre in locuintele lor prin sprijin in efectuarea consolidarilor/reabilitarilor locuintelor.
Campanie de comunicare pentru informarea si educarea populatiei cu privire la masurile pe care sa le adopte pentru a reduce riscul si efectele dezastrelor (inundatii, cutremure, accidente tehnologice).