L-am intalnit la inceputul proiectului nostru – Atelierul Ocupational (un proiect Soros). Emotii intense de ambele parti: noi eram la inceput si incercam sa ii cunoastem pe oameni, el incerca sa inteleaga ce se intampla cu viata lui. Era de 2 ani in strada. Asa l-am cunoscut pe D.M, „nea M. tamplarul”, cum urma sa ii spunem in urmatoarele luni in cadrul atelierului.
Nea M. avea 49 de ani, dar parea mult mai in varsta. Venise de undeva dintr-un satuc obscur din Moldova, in cautarea unui loc de munca, a unei „vieti mai bune” (cliseele, fie ele si verbale, pornesc din realitate). Toate schimbarile prin care a trecut societatea romaneasca in ultimii ani nu aveau sens pentru el si era in mod clar derutat, neajutorat. Lucrase si in judetul Iasi, ca tamplar la o fabrica de mobila, dar si in judetul Constanta.

In Bucuresti lucrase ca zilier, dar saracia e saracie oriunde: acum se adapostea intr-o scara de bloc. Traia de la o zi la alta, in afara unor repere atat de obisnuite pentru noi, cum ar fi timpul si spatiul. Reperele lui erau altele: sa nu il descopere cineva acolo, sa nu ii ia cineva locul, sa aiba ceva de mancare si ceva de baut.
Prima lui rugaminte, formulata sincer si direct, m-a surprins: „Domnisoara, va rog mie sa nu-mi cautati de lucru. Deocamdata nu… Mai am nevoie de timp!” Apoi, treptat, am aflat mai multe informatii, le-am pus cap la cap si puzzle-ul a inceput sa capete o forma.
Nea M. venea dintr-o familie extrem de saraca. Nu stiu foarte multe despre cum a crescut, care i-au fost experientele care l-au format si l-au modelat ca om, nu prea dorea sa vorbeasca despre asta: era un fel de stanjeneala amestecata cu discretie, dar si o fuga de trecut, de propriile greseli, confuzii. Starea de anxietate era insa evidenta si capatase si o forma extrem de concreta: Nea M se lupta de foarte mult timp cu un psoriazis rebel, extins pe intreaga suprafata a corpului. Primul lucru pe care il inveti in facultate despre psoriazis: stresul si anxietatea ii determina aparitia si il pot agrava.
Uneori modalitatea la care recurg oamenii pentru a-si tine sub frau tensiunea interioara, pentru a lasa in surdina nesigurantele si vinovatiile este una frusta si autodistructiva: alcoolul. Nea M tamplarul consuma si el alcool si chiar foarte mult. Semnele erau evidente: nasul rosu, care parea dintr-o data mai mare, pasii nesiguri, cuvintele rostite in accent moldovenesc tot mai impleticite si mirosul, mirosul inconfudabil de alcool, de tarie. Poate alcoolul a fost o modalitate de evadare din fata problemelor; poate a fost cauza care a determinat sau a amplificat dificultatile din viata lui nea M. Nu mai conteaza insa cauzele, de ce si pentru ce: conteaza momentul de acum, realitatea prezenta.
Alcool, anxietate, psoriazis, igiena precara, un Eu fragil, stima de sine scazuta, esecuri personale si profesionale repetate. „Mai am nevoie de timp!” avea alta semnificatie acum.

Timp de 3 luni nea M tamplarul a fost unul dintre oamenii de baza ai Atelierului Ocupational. Intai cu dificultate, apoi tot mai sigur pe el si pe abilitatile lui practice, nea M ne-a invatat tamplarie si a creat tot felul de obiecte minunate: ceasuri de lemn pentru copii, mobilier de lemn de jucarie, cuiere, etc. Se vedea pe fata lui bucuria atunci cand ii reusea ceva, cand era apreciat. Ne-a insotit si la targul de la Street Delivery organizat de Carturesti, cu un amestec de fascinatie si spaima fata de toti tinerii aia galagiosi, colorati si pestriti care se mai opreau din cand in cand si ii admirau munca. Nu ii intelegea, dar se simtea valoros cand privirile lor se opreau asupra jucariilor pe care le crease.
Incet incet, pe masura ce se implica in activitatea atelierului, nea M a baut mai putin si chiar a renuntat la alcool pe perioade mai lungi; a avut recaderi in momentele in care se simtea descurajat, insa cu ajutorul psihologului de la Samusocial, le-a depasit. A devenit mai sigur pe el, ceva mai deschis, pastrandu-si totodata o anumita rezerva si suspiciune in relatia lui cu lumea. Schimbarile se puteau vedea si intr-un plan foarte concret: nea M isi schimba hainele, acorda o atentie crescuta igienie personale si avea un aspect ingrijit. Experienta din Atelierul Ocupational fusese in mod sigur hranitoare.
Echipa de la Samusocial (deoarece a fost, intra-devar, un efort de echipa sustinut – asistenti sociali, medici, psiholog, consilieri ocupationali, farmacist) l-a ajutat pe nea M tamplarul, in momentul cand a fost el pregatit, sa se integreze intr-un atelier protejat, de reinsertie socio-profesionala (Ateliere Fara Frontiere), ca angajat cu contract, cu norma intreaga, cu responsabilitati si drepturi. A fost ajutat sa isi gaseasca si un adapost, intr-o locuinta sociala, astfel incat scara de bloc din Militari a ramas libera pentru altcineva. Integrarea a fost si ea dificila, iar eforturile noastre au continuat. Nea M ne cauta constant, uneori fara vreun motiv real, doar din nevoia de a pastra un contact, o legatura. La inceput au existat probleme, tamplarului nostru ii venea greu sa se adapteze unui program strict, unor reguli; a avut perioade mai bune, dar si perioade mai proaste.
In luna noiembrie am primit o veste care ne-a surprins si ne-a bucurat pe toti: nea M tamplarul era angajatul lunii. A aparut in cateva zile la Samusocial, cu spatele drept, privirea limpede (isi arata in sfarsit cei 49 de ani si nu mai multi, cum mi se paruse la inceput), foarte mandru de el insusi; desi incerca sa joace cartea modestiei, se vedea bucuria si multumirea cu care ne primea aprecierile. Da, fusese recunoscut, da, el reusise sa faca ceva.
Povestea lui nea M nu e niciun caz una idilica. Nu se sfarseste aici, cu un happy-end roz ca in filmele de Hollywood. Contractul lui la AFF nu e pe perioada nedeterminata; se va confrunta, probabil in curand, cu dificultatile gasirii si adaptarii la un nou loc de munca. Consumul de alcool, desi redus semnificativ, ramane in continuare o problema. Abilitatile lui sociale, deteriorate de viata in strada, si un soi de neincredere fundamentala in el insusi si in ceilalti, raman si ele. Ceea ce conteaza insa, ceea ce ramane este insa experienta calda a reusitei, a valorizarii, a respectului. Atunci cand traiesti/supravietuiesti in strada, nu prea te intalnesti cu ele. Si uneori nici atunci cand ai un acoperis deasupra capului.

de Camelia Dumitru
consilier ocupational