Raportul doreşte să vină în întâmpinarea nevoilor persoanelor care lucrează cu grupuri vulnerabile din România, dar şi ale celor care doresc să afle mai multe informaţii despre conceptul de antreprenoriat social. Antreprenoriatul social este o metodă de rezolvare a problemelor cu care se confruntă persoanele aflate în nevoie.
Până nu demult, noţiunile de “antreprenor social”, “antreprenoriat social” şi “întreprindere socială” au fost folosite mai mult sau mai puţin în acelaşi mod: dacă simplificăm puţin lucrurile, am putea spune că antreprenoriatul social a fost considerat procesul prin care antreprenorii sociali creează întreprinderi sociale. Totuşi, în ultimul deceniu, literatura tot mai dezvoltată a acestui domeniu a produs diferite definiţii şi abordări ale fiecăreia dintre aceste trei noţiuni.
Noţiunea de “antreprenoriat social” a fost conceptualizată în moduri destul de precise la sfârşitul anilor 1990. Aceste conceptualizări accentuează procesele de inovaţie socială iniţiate de antreprenorii sociali. Totuşi, conceptul este folosit tot mai mult într-un sens foarte larg, deoarece acum se referă la o gamă largă de iniţiative, care variază de la activism voluntar la responsabilitate socială corporatistă. Între aceste două extreme, pot fi identificate o mulţime de categorii: iniţiative individuale, organizaţii non-profit care iniţiază noi activităţi, parteneriate public-privat cu scop social, etc.
În ceea ce priveşte conceptul de „întreprindere socială”, acesta a apărut pentru prima dată în Europa (cu câţiva ani înainte de a apărea în Statele Unite), mai precis în Italia, unde a fost promovat de o revistă lansată în 1990 intitulată Impresa sociale. Conceptul a fost introdus în acel moment pentru a desemna iniţiativele inovatoare pentru care Parlamentul italian a creat forma juridică de „cooperativă socială” un an mai târziu. Aşa cum se arată în raport, şi alte ţări europene au creat noi legi de atunci încoace pentru a promova întreprinderile sociale.
Întreprinderile sociale şi organizaţiile de economie socială pot fi clasificate în patru grupuri principale, în funcţie de domeniul lor de activitate:
- Organizaţii care oferă suport social voluntar, de exemplu adăposturile pentru victimele violenței domestice, structurile ce oferă sprijin persoanelor în situație de criză (divorț, suicid, boli grave, etc.), sau magazinele pentru persoane defavorizate legate de anumite comunități religioase.
- Cooperative şi companii caracterizate prin adeziune democratică, în care membrii nu lucrează neapărat în cadrul companiei, dar influenţează deciziile şi planificările prin votul lor. Aceste organizaţii se găsesc în domeniul comerţului cu amănuntul, financiar, domeniul asigurărilor sau agricol (de exemplu, companii de asigurări deţinute de membri sau ferme ecologice cooperative care produc şi vând bunuri).
- Organizaţii care oferă educaţie sau formare la locul de muncă grupurilor vulnerabile de şomeri.
- Proiecte de dezvoltare locală şi regenerare urbană, care stabilesc parteneriate locale între instituții publice, structuri ale sectorului privat pentru profit şi structuri din sectorul non-profit (Bisballe 2006).
Există în general un consens referitor la faptul că întreprinderile sociale ar trebui să-şi găsească locul între sectorul public, cel comercial şi organizaţiile sociale, deoarece această abordare le poate asigura nu doar succesul initial, ci şi supravieţuirea pe piaţă. Totuşi, lansarea unei noi întreprinderi sociale nu ar trebui să ducă la închiderea companiilor/iniţiativelor existente, deoarece acest lucru ar genera şomaj. O astfel de situaţie ar putea distruge baza obiectivelor sale sociale. Crearea unei întreprinderi sociale trebuie să fie rezultatul unor nevoi existente pe piaţă – ceea ce înseamnă că întreprinderea ar trebui să producă bunuri şi servicii care pot fi vândute cu uşurinţă pe anumite pieţe. De aceea, este bine să se identifice nişe de piaţă (de exemplu, o anumită zonă în care nu există o grădiniţă ieftină, deoarece autorităţile locale sunt foarte active în ceea ce priveşte atragerea oamenilor în regiune dar nu oferă suficiente servicii de suport).
Indiferent ce formă ar lua, inițiativele de antreprenoriat social au în vedere o misiune socială. Aceasta se poate referi la un beneficiu general al unei comunități oarecare, sau poate fi focalizată pe aspecte sociale problematice pe anumite comunități sau grupuri de persoane considerate defavorizate și necesitând un sprijin pentru a avea acces la drepturile fundamentale și la o viață demnă alături de ceilalți membri ai societății. Pentru acest al doilea caz, este necesară precizarea unor concepte importante cum sunt cele de sărăcie / bunăstare, excluziune socială / incluziune socială, marginalizare/ integrare.
Economia socială și antreprenoriatul social au trăsături care diferă mult de la ţară la ţară, în funcţie de tipul de activitate, modele culturale, tipul de legislaţie în vigoare, cadrul juridic, tradiţiile asociative şi formele organizaţionale predominante, dar şi în conformitate cu nevoile care se manifestă în fiecare context social şi cu caracteristicile acestor nevoi. Astfel, considerăm că în Europa există cinci modele principale de antreprenoriat social și economie socială:
- Modelul scandinav
- Modelul anglo-saxon
- Modelul european continental
- Modelul european sudic
- Modelul ţărilor central şi est europene
Motivația unei persoane de a deveni antreprenor social poate fi legată de diferiți factori:
- Pentru o persoană cu resurse limitate, de exemplu cineva care trăiește într-o comunitate defavorizată, motivația implicării într-o activitate de antreprenoriat social poate fi legată de conștientizarea faptului că poate beneficia de sprijin prin care să-și asigure (pentru sine și pentru familie) un venit decent și relativ stabil, cu condiția ca, direct sau indirect, să ajute și alte persoane (ca beneficiari, colaboratori, sau angajați);
- Pentru o persoană, indiferent de nivelul de venit, motivația poate fi legată de:
- conștientizarea faptului că doar prin asociere cu alții, cedând o parte din timpul pe care îl au, fără dorința de profit personal, pot face ceva pentru îmbunătățirea situației din locul în care trăiesc, ajungând astfel implicit la o viață mai bună;
- constientizarea beneficiilor pe care le ofera implicarea într-o întreprindere socială, nu doar muncă pentru bani care în plus ajută comunitatea și societatea în general, ci și diferite tipuri de beneficii personale (câștig de experiență, relații sociale, dobândirea unor competențe noi, etc);
- Pentru o persoană cu un nivel de trai mulțumitor, decizia de a se focaliza pe satisfacerea unei nevoi sociale poate fi legată de satisfacția de a-i ajuta pe alții (de exemplu asociată cu respectul și recunoștința celor ajutați, sau cu motivații de natură religioasă) odată ce nevoile proprii sunt în totalitate sau în mare parte satisfăcute.
Opțiuni ale unei persoane (sau ale unui grup mic de persoane) cu abilități antreprenoriale și cu motivație pentru implicarea în acțiuni sociale:
- Înființarea unei SRL
- Asocierea în cadrul unei cooperative
- Constituirea unei asociații, care fie desfășoară direct și activități economice, fie înființează o SRL al cărei profit va fi utilizat în beneficiul comunității
Oferta de bunuri sau servicii poate fi adresată
- pieței libere, în competiție directă cu inițiative ce vizează obținerea de profit
- Exemplu: producția de obiecte de decor după o tehnologie tradițională (se generează astfel produse cu preț și calitate competitive pe piață)
- unei comunități sau unui grup ce nu are acces la piața liberă
- Exemplu: servicii de curățenie pentru persoane vârstnice cu mobilitate redusă și cu venituri insuficiente pentru cumpărarea de pe piață a unor astfel de servicii (beneficiarii plătesc, dar o sumă inferioară pieței, ceea ce înseamnă desfasurarea unei activitati non-profit sau nevoia găsirii de resurse suplimentare pentru acoperirea costurilor, spre exemplu, obținerea de donații sub formă de produse de curățenie, sau colaborarea cu voluntari)
- satisfacerii nevoilor proprii ale membrilor
- Exemplu: o creșă înființată de mame dintr-un cartier (acestea pot închiria un spațiu, angaja personal specializat și acoperi costurile atât prin taxe, cât și prin servicii directe, cum ar fi aprovizionarea, curățenia, contabilitatea, etc.)
- altor întreprinderi sociale, generându-se un lanț de activități de antreprenoriat social ce se susțin reciproc (cu posibilitatea ca în final, la capătul lanțului, produse sau servicii să fie oferite pe piața liberă sau unor grupuri defavorizate).