La asociaţia ieşeană „Geneza“ din Sărărie vin copii de toate vârstele. Aici sunt spălaţi, deparazitaţi, trimişi la spital dacă este cazul, şi hrăniţi cu un prânz cald în fiecare zi. Cei cu probleme la şcoală recuperează la afterschool materia cu profesorii şi, încet-încet, revin pe linia de plutire în catalog. La „Geneza“ lucrează în prezent patru profesori (matematică, limba română, engleză, IT), trei asistenţi sociali, un medic, un asistent medical, un bucătar şi doi membri ai asociaţiei internaţionale, care au rolul de manageri.

O mamă singură cu 6 copii

„Copiii care vin la noi sunt de la şcolile din oraş, dar avem şi de la şcoli din comunele din jur. Ei sunt din familii cu o situaţie financiară precară, sunt copii cu risc de abandon şcolar. Vin şi cu probleme de integrare socială, probleme comportamentale, şi chiar de integrare în colectiv. Aici primesc program de meditaţie şcolară şi facem activităţi extraşcolare, le stimulăm creativitatea, îi responsabilizăm. Cu aceşti copii am stabilit un program intens, avem rezultate şcolare evidente, ei au făcut progrese, şi chiar se ob­servă o îmbunătăţire a comportamentului şi a relaţiilor în familie“, explică Nicoleta Agafiţei, asistent social la „Geneza“ de doi ani. Aceas­ta ne povesteşte despre câteva cazuri concrete de familii care au fost ajutate prin aceste două proiecte. O mamă singură cu şase copii a frecventat atelierul din Alexandru, iar doi dintre copiii ei, unul în clasa a III-a şi unul în clasa I-a, vin în prezent la programul afterschool, care este de la ora 12 la ora 17. Acum, mama lu­crează ca îngrijitoare la un hotel, iar cel mai mare dintre cei doi copii a făcut progrese remarcabile. „Copilul era pe punctul de a abandona şcoa­la, dar acum situaţia este bună, are note bune şi mai multă încredere în el, participă la activităţile de la centru. Avem şi cinci copii care vin din Horpaz, patru dintre ei sunt fraţi“, mai menţionează asistentul social. În bucătăria centrului social de pe Să­rărie mirosea a ciorbă în ziua vizitei noastre. În sala de mese, tacâmurile erau aşezate cuminţi, ca la restaurant, în aşteptarea copiilor care trebuiau să se adune. Era deja ora 12. Încăperile unde aceştia fac cursurile de afterschool seamănă izbitor cu sălile de clasă, iar la parter au şi o sală de joacă, unde cei mici pot veni şi în vacanţe să-şi petreacă o parte din timpul liber. Pentru ei, cei care au grijă de centru mai organizează şi excursii, ieşiri la teatru etc. 

Fac portofele frumoase din haine vechi de piele

La Atelierul de redesign, cei opt beneficiari fac din haine vechi de pie­le produse reciclate, cum ar fi por­tofele, genţi, penare, podoabe, bijuterii etc. Un atelier similar se află la Ploieşti, iar asociaţia doreşte să mai înfiinţeze în maxim două luni unul la Bucureşti, apoi la Valea Seacă. „Este un proiect cu Norvegia, cu fonduri de la guvernul norvegian. Noi colaborăm cu consiliul judeţean şi cu Primăria Iaşi, care ne-a pus la dispoziţie nişte spaţii, pe care noi apoi le-am amenajat. Beneficiarii au fost aleşi de pe o listă a Direcţiei de Asistenţă Comunitară din cadrul Primăriei; ei vin şi lucrează aici în domeniul textil 11 luni, apoi le prezentăm oferte de muncă. Cea mai mare realizare a mea este să văd că oamenii îşi găsesc un alt loc de muncă. Noi mai avem şi o spălătorie socială pe Tătăraşi, unde cei din evidenţa Direcţiei Comunitare vin şi îşi lasă hainele la spălat, fac baie... Noi insistăm ca cei din proiectele noastre să-şi aducă copiii regulat la spălat. Cei de la atelier primesc şi o masă caldă, deoarece nu ştiu dacă au toţi mâncare acasă, dar cât sunt la muncă vreau să-i ştiu că sunt cu burta plină“, explică omul de afaceri ieşean Bebi Romanţov, manager pe atelierele textile pe ţară în cadrul „Armatei Salvării“ România. La centrul din Tătăraşi i-am găsit pe Andrei şi Lilia Cojocari, soţ şi soţie, de loc din Republica Moldova. Au venit la Iaşi pentru că aici au fost repartizaţi. Ei sunt manageri pe judeţul Iaşi, şi au grijă ca totul să meargă în direcţia bună. Pe Lilia am găsit-o pregătind nişte saci cu ajutoare pentru câteva familii sărace de la ţară. Îmi arată locul unde se strâng săptămânal haine, în acest scop. În faţa centrului, există un recipient în care ieşenii pot dona haine. „La început nu ştiau ce este acesta, credeau că este tonomat de cafea. Am scris apoi în limba română pe el. Se adună câte opt saci de haine într-o săptămână, noi le sor­tăm şi le direcţionăm spre cei nevoiaşi“, povesteşte femeia, în grad de „căpitan“. Ca în orice armată, şi la ei se respectă gradele militare. La spă­lătorie lucrează tot beneficiarii lor, astfel că asociaţia a reuşit să creeze în Iaşi în jur de 30 de locuri de muncă. „În Norvegia, Armata Salvării este bugetată de stat, au centru de dezalcoolizare, ateliere de tâmplărie unde fac tot felul de lucruri chiar şi pentru primăria din Oslo... Chiar vice­primarul din Oslo este voluntar: când am fost la ei, el ne-a dus peste tot cu maşina. Am crezut că e un simplu şofer“, povesteşte Bebi, oarecum amuzat. Acesta spune că în faţa primăriei din Oslo se află bănci de lemn speciale pentru oamenii fără adăpost, cu un acoperiş rabatabil, pentru nopţile ploioase. „La noi nu contează ce religie au beneficiarii: avem şi ortodocşi, catolici, protestanţi etc“, mai spune acesta. 

Face naveta 58 de kilometri până la serviciu

În fiecare zi, Viorica se trezeşte la ora 4 dimineaţa. Ajunge la 6 în Iaşi şi e prima la serviciu mereu. De loc este din Roşcani, şi face zilnic 116 kilometri dus-întors de acasă până la locul de muncă. De fapt, spune că sunt mai mulţi deoarece, de acasă şi până în sat, în staţie, mai bate un drum. Locuieşte undeva la marginea satului, lângă o pădure, nu are electricitate, iar fetiţa ei de 6 ani şi jumătate îşi face temele la lumina lumânării. „Nu aveam serviciu, mă duceam cu ziua prin sat şi mun­ceam. Am mai lucrat acum 10 ani la Roman, în confecţii, apoi m-am căsătorit şi m-am mutat. El a rămas să lucreze prin sat, duce fata la şcoală şi o aduce... Eu acasă ajung la ora 18 şi un sfert. Naveta mă costă în jur de 150 de lei“, mărturiseşte femeia în vârstă de 41 de ani. Nadia are 43 de ani şi are un băiat de 15 ani care învaţă la Colegiul de Artă „Octav Băncilă“. Este pianist. Pentru el munceşte şi face sacrificii. „Am mai lucrat la un restaurant, în ge­neral pe unde găseam de lucru. Soţul meu e pensionar, pe caz de boală, iar din pensia lui nu reuşeam să ne ţinem copilul la şcoală. Salariul de aici de la atelier mă ajută foarte mult, aici am învăţat să cos la ma­şină“, spune, timid, Nadia. Băiatul e mândria ei, mai ales că a participat la numeroase concursuri în ţară şi are talent. Pe el, singurul ei copil, vrea să îl vadă realizat. O altă familie care beneficiază de sprijinul acestor pro­iecte este Corina, o femeie în vârstă de 34 de ani. Are trei copii, de 11, 13 şi 14 ani, două fete şi un băiat. Soţul lucrează tot în cadrul asociaţiei, mai exact, la magazinul de haine, un fel de outlet, un SRL deschis de „Armata Salvării“. „Am mai lucrat în con­fecţii încălţăminte, gestiune magazin, croitorie, la căminul de bătrâni şi la cantină. Cei trei copii merg şi ei la programul afterschool de la „Geneza“. Eu ştiam să lucrez cu maşina de cusut, aici m-am specializat“, spune angajata cu cea mai bună viteză de lucru din atelier. Acestea sunt doar câteva dintre cazurile sociale pe care le-a preluat atelierul şi cărora Bebi Romanţov încearcă să le găsească un loc de muncă mai bine plătit.

Unii care vin aici nu se adaptează cu munca

La început, pentru ei e dificil, deoarece sunt care nu au lucrat niciodată şi le este greu să se adapteze la un program strict de muncă. „Avem un bărbat care este bolnav de diabet, şi din această cauză nu-l angaja ni­meni. Deoarece nu a lucrat de foarte mult timp, a trebuit mai întâi să se adapteze la locul de muncă, cu programul, cu condiţiile... Sunt şi beneficiari care vin şi pleacă după scurt timp, pentru că ei nu vor să lucreze, s-au obişnuit cu ajutoarele sociale. Eu le zic că le dau minimul pe economie, dar ei îmi spun că statul le dă 600 de lei şi stau acasă degeaba“, menţionează managerul atelierului. Aici, beneficiarii au două contracte, unul social şi unul de muncă. Cea care alege potenţialii angajaţi de la atelier este Roxana Carp, asistentul social pentru adulţi. „Lista este mare, dar eu îi selectez, şi tot eu îi cunosc mai înâi. Îi monito­rizez, fac un curs de formare cu ei, apoi îi ajut să se transfere la alt loc de muncă pe confecţii, cu un salariu mai bun. Efectiv, noi îi obişnuim cu munca, şi ne bucurăm când reuşesc să meargă mai departe. Un exemplu pe care pot să vi-l dau este al unei familii monoparentale, o mamă cu doi copii. A ales să lucreze la noi la atelier în producţie, a ştiut foarte bine ce vrea, iar acum e la o firmă unde câştigă foarte bine“ mărturi­seşte asistentul social. Femeia avea nevoie de acest gen de sprijin într-un moment dificil din viaţă. Iar ca acest caz mai sunt multe la fundaţie. Managerii acesteia speră ca, prin activitatea lor, să le dea satisfacţii mai mari de la viaţă celor bătuţi de soartă, dar şi să le ofere un trai mai demn, independent de mila statului sau a semenilor. Până acum, ei par să fi reuşit...

SURSA: AICI / (Paula TROFIN)