Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

„Familia în societatea contemporană“, ediţia a IV-a la Iasi

Data: 13.05.2017

În perioada 11-12 mai 2017, la Iaşi s-a desfăşurat seminarul „Familia în societatea contemporană“, ediţia a IV-a. Acesta a făcut parte din strategia de implicare a asistenţilor sociali din judeţele Moldovei în perfecţionarea serviciilor oferite în sistemul de asistenţă socială.

Asociaţia „Aproape de oameni“ Iaşi, împreună cu Centrul de Formare Profesională al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, a organizat, timp de două zile, la Iaşi seminarul gratuit „Familia în societatea contemporană“, ediţia a IV-a. Evenimentul s-a derulat în contextul serbării Zilei Internaţionale a Familiei (15 mai) şi Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie). Acesta a avut loc la Centrul de Formare Profesională al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, prin amabilitatea dr. Alina Frunză, coordonatoarea centrului. Organizatorii au menţionat că activitatea profesională a asistenţilor sociali se derulează în raport cu aceste două valori. În acest sens, întâlnirea cu caracter ştiinţific a fost şi o activitate de formare profesională continuă pentru asistenţii sociali şi specialiştii din domeniul social. 

Seminarul a fost organizat pe două secţiuni: „Protecţia copilului în diverse medii de ocrotire“ şi „Constelaţia“ familială şi protecţia socială. Mottoul întâlnirii a fost „Fiecare asistent social este un COPIL şi are o FAMILIE“. „Subiectele abordate în cele două zile au stârnit foarte multe dezbateri, mai ales că am avut invitaţi din mai multe domenii de activitate: sociologi, asistenţi sociali, psihologi, psihopedagogi, medici şi nutriţionişti. Am avut participanţi din toate judeţele Moldovei care doresc să investească în formarea lor profesională. În fiecare an, încercăm prin studiile de caz prezentate să scoatem în evidenţă rolul asistentului social în echipa multidisciplinară. Vom finaliza acest seminar cu un volum selectiv de lucrări, dedicat atât asistenţilor sociali, cât şi celorlalţi specialişti. Astfel, vom scoate în evidenţă valoarea familiei şi a copilului, dar şi importanţa lor în comunitate“, a menţionat Roxana Necula, preşedinta Asociaţiei „Aproape de oameni“ Iaşi. Partenerii seminarului au fost: Editura LUMEN, FICE ROMÂNIA - Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Asociaţia PSITERRA - Asociaţia pentru Promovarea Psihologiei şi Serviciilor Psihosociale şi Clubul Fotografilor Iaşi.

sursa: ziarullumina.ro/familia-in-societatea-contemporana-editia-a-iv-a-122560.html

VIDEO: Facebook.Roxana.Necula: Seminarul Regional "Familia în Societatea Contemporană", Ediția a-IV-a, 11-12 mai 

www.facebook.co


comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: