Stimaţi colegi, colaboratori şi specialişti din domeniul social. Vă invităm să participaţi la WORKSHOPUL REGIONAL GRATUIT”IMPLICAŢII PSIHO-SOCIO-MEDICALE ALE FENOMENULUI DE VIOLENŢĂ” ce va avea loc în data de 9 iunie 2017 – vineri, orele 9.30 – 18.30 în Sala Diotima a Casei de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” (Parcul Copou, Bulevardul Carol I, Iași) şi este organizat în trei secţiuni:Secţiunea 1 (orele 9.30 – 14.00) – acreditată cu 2 credite profesionale de către Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România;Secţiunea 2 (orele 14.30 – 16.00) – INVITAŢI SPECIALI: Conf. Univ. Dr. Habil Ovidiu GAVRILOVICI – Preşedinte Asociaţia „Psiterra”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei;Şef lucrări Dr. Simona Irina DAMIAN – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Institutul de Medicină Legală Iaşi;Secţiunea 3 (orele 16.30 – 18.30) – pentru studenţi, intitulată „Şi viitorii profesionişti/studenţi pot combate fenomenul de violenţă” în Biblioteca Fundaţiei SOLIDARITATE ŞI SPERANŢĂ (Str. Costache Negri, Nr. 48, etaj II, Iaşi).Organizatorii workshopului regional gratuit sunt: Asociaţia „Aproape de Oameni” Iaşi – A.D.O. Iaşi, ... [ citeste tot articolul ]
În data de 26 mai 2017 - vineri, interval orar 11.00-13.00 la Ateneul Tătăraşi Iaşi, se va desfăşura activitatea de promovare a scopului şi acţiunilor concrete desfăşurate în spiritul Strategiei Naţionale de Reintegrare Socială a Persoanelor Private de Libertate. Evenimentul este organizat de Penitenciarul Iaşi, alături de colaboratorii săi: Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România- Sucursala Teritorială Iași, Asociația „Aproape de Oameni” Iaşi, Ateneul Tătăraşi Iaşi, postul de televiziune SPERANȚA TV BUCUREŞTI. Persoană de
contact pe d-na comisar şef de penitenciare Carmen MATEI - director adjunct
educaţie şi asistenţă psihosocială, tel:
0742.103.938, tel /fax: 0232.216.700,
e-mail: carmen.matei@anp.gov.ro, piasi@anp.gov.ro.Ataşăm invitaţia la eveniment.
Primirea invitaţilor
10.45-11.00
Cuvânt de deschidere
Comisar Şef Marian Pompiliu DIMA, director, Penitenciar Iaşi
11.00-11.15
„Acţiuni
de reintengrare socială” - exemple
de bune practică în spiritul HG nr. nr. 389/2015
privind aprobarea Strategiei naţionale de reintegrare socială a ... [ citeste tot articolul ]
În perioada 11-12 mai 2017 s-a desfăşurat la Iaşi, Seminarul Regional GRATUIT "Familia în Societatea Contemporană", Ediția a-IV-a.La eveniment au participat 70 de specialişti din judeţele Moldovei (Iaşi, Vaslui, Neamţ). Mulţumim moderatorilor şi lectorilor pentru prezentările ingenioase şi pline de informaţii despre valoarea familiei şi a copilăriei: Dr. Niculina KARACSONY, Simona BUDĂI, Mihaela ZAHARIA, Dr. Alina FRUNZĂ, Lect. Univ. Dr. Oana BĂDĂRĂU, Florentina COSTEA, Atena GASPAR, Dr. Mioara Elena MITREA, Simona-Andreea IRIMIEA, Dr. Marcel NEDELCU, Ramona CIOBANU, Conf. Univ. Dr. Habil Ovidiu GAVRILOVICI, Drd. Felicia Cătălina APETROI.Mulţumim organizatorilor pentru implicarea în desfăşurarea seminarului (Asociaţia “Aproape de Oameni” Iaşi şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Centrul de Formare Profesională) şi partenerilor: Editura LUMEN, FICE ROMÂNIA - Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, Sucursala Teritorială Iaşi a Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Asociaţia PSITERRA - Asociaţia pentru Promovarea Psihologiei şi Serviciilor Psihosociale, Clubul ... [ citeste tot articolul ]
În perioada 11-12 mai 2017, la Iaşi s-a desfăşurat seminarul „Familia în societatea contemporană“, ediţia a IV-a. Acesta a făcut parte din strategia de implicare a asistenţilor sociali din judeţele Moldovei în perfecţionarea serviciilor oferite în sistemul de asistenţă socială.Asociaţia „Aproape de oameni“ Iaşi, împreună cu Centrul de Formare Profesională al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, a organizat, timp de două zile, la Iaşi seminarul gratuit „Familia în societatea contemporană“, ediţia a IV-a. Evenimentul s-a derulat în contextul serbării Zilei Internaţionale a Familiei (15 mai) şi Zilei Internaţionale a Copilului (1 iunie). Acesta a avut loc la Centrul de Formare Profesională al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, prin amabilitatea dr. Alina Frunză, coordonatoarea centrului. Organizatorii au menţionat că activitatea profesională a asistenţilor sociali se derulează în raport cu aceste două valori. În acest sens, întâlnirea cu caracter ştiinţific a fost şi o activitate de formare profesională continuă pentru asistenţii sociali şi specialiştii din domeniul social. Seminarul a fost organizat pe două secţiuni: „Protecţia ... [ citeste tot articolul ]
Peste 600 de tineri NEETs (șomeri cu vârsta între 16-29 ani, care nu urmează nicio formă de educație sau formare) cu rezidența în regiunea Sud – Est (Brăila, ... ... [ citeste tot articolul ]
• 60 de tineri europeni își vor prezenta pentru șaselea an la rând cele mai bune idei de dezvoltare socială, în cadrul Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC). ... ... [ citeste tot articolul ]
SECVENTO CONSULTING, anunta public lansarea unei competitii pentru finantarea prin grant de cercetare stiintifica medicala, a unei cercetari in domeniul dermatologiei.
Scopul cercetarii finantate, ... ... [ citeste tot articolul ]
Patru Mâini, producător român de materiale de construcții pentru finisaje și integrator de servicii și soluții pentru personalizarea caselor, a lansat cea de-a patra ... ... [ citeste tot articolul ]
Aho, aho in toata tara! Odata cu 2015, proiectul ”FIDELIS: Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilitati si femei in situatii de risc” s-a cam incheiat, deci – un ... ... [ citeste tot articolul ]