Primii beneficiari ai acestui curs de calificare sunt 14 persoane private de libertate, cu abilităţi în arta culinară. Cursurile se desfăşoară în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, derulat de Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană.
Un număr de 14 deţinuţi din cadrul Penitenciarului Brăila au început cursurile de formare în meseria de bucătar. Acesta este doar un prim modul de cursuri, care se desfăşoară în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.
Astfel, Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană (CRED) a demarat pe 1 iulie, proiectul "Economia Socială - O nouă provocare în inserţia pe piaţa muncii a detinuţilor", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul vizează crearea de noi instrumente de inserţie profesională a persoanelor aflate în detenţie prin intermediul structurilor economiei sociale. Proiectul se desfăşoară în 3 regiuni de dezvoltare - Bucureşti-Ilfov, Sud-Est şi Sud-Muntenia - pe o perioadă de 3 ani şi vizează, ca principal grup ţintă, 356 de deţinuţi.
Penitenciarul Brăila, în baza parteneriatului încheiat cu organizaţia CRED, a început derularea proiectului, constând în organizarea de ... [ citeste tot articolul ]
Peste 600 de tineri NEETs (șomeri cu vârsta între 16-29 ani, care nu urmează nicio formă de educație sau formare) cu rezidența în regiunea Sud – Est (Brăila, ... ... [ citeste tot articolul ]
• 60 de tineri europeni își vor prezenta pentru șaselea an la rând cele mai bune idei de dezvoltare socială, în cadrul Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC). ... ... [ citeste tot articolul ]
SECVENTO CONSULTING, anunta public lansarea unei competitii pentru finantarea prin grant de cercetare stiintifica medicala, a unei cercetari in domeniul dermatologiei.
Scopul cercetarii finantate, ... ... [ citeste tot articolul ]
Patru Mâini, producător român de materiale de construcții pentru finisaje și integrator de servicii și soluții pentru personalizarea caselor, a lansat cea de-a patra ... ... [ citeste tot articolul ]
Aho, aho in toata tara! Odata cu 2015, proiectul ”FIDELIS: Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilitati si femei in situatii de risc” s-a cam incheiat, deci – un ... ... [ citeste tot articolul ]