Fundația Comunitară Cluj (FCC) lansează cea de-a treia ediție a Programului de Burse, adresat elevilor care urmează să fie admiși în primul an de liceu, cu rezultate școlare bune și dificultăți materiale în continuarea studiilor. În total, sunt disponibile 10 burse, în valoare lunară de 230 de lei fiecare, acestea urmând să fie acordate în anul școlar 2012-2013.
Bursele vor fi acoperite din Fondul de Burse al FCC, construit în 2010 cu sprijinul donatorului Fred C. Robey și consolidat în urma edițiilor 2010 și 2011 ale concursului caritabil de înot Swimathon, o platformă de atragere de resurse pentru cauzele comunității clujene.
“Pentru a produce o schimbare cu impact pe termen lung în viața acestor tineri, le urmărim îndeaproape evoluția școlară și situația familială, încercând să ne asigurăm că vor absolvi cu succes liceul și că pot privi, la rândul lor, în perspectivă, spre facultate și o viitoare profesie sau carieră. Iar pentru cei care au nevoi suplimentare – și acestea nu sunt puține – atragem noi resurse prin mecanisme și campanii precum cea susținută de Swimathon, invitând și alți donatori și finanțatori să vină în completarea fondului, fapt ce permite și creșterea numărului de bursieri din această categorie. Alte tipuri de burse pe care le oferim sunt cele de merit, pentru elevii cu rezultate deosebite sau cu abilități speciale, respectiv bursele de studiu externe, pentru tinerii aflați la studii în străinătate”, precizează Mariana Sălăgean, manager de granturi în cadrul Fundației Comunitare Cluj.
Printre criteriile de selecție se află media școlară anuală a elevilor care aplică (minim 8.75), motivaiția lor, dar și venitul lunar pe membru de familie (maxim 500 lei). Aplicațiile pot fi depuse până vineri, 27 aprilie 2012, iar instrumentele de aplicare și detalii suplimentare sunt disponibile pe www.fundatiacomunitaracluj.ro.
Fundaţia Comunitară Cluj
Fundația Comunitară Cluj pune în legătură nevoile și resursele Clujului, pentru a îmbunătăți viața locuitorilor. Stimulăm implicarea și inițiativa companiilor cu interes local și a clujenilor, pentru un oraș în care să îți facă plăcere să locuiești, să îți crești copiii, să studiezi.
Suntem un finanțator privat și susținem interesele filantropice ale donatorilor noștri – persoane fizice și juridice – gestionând fonduri private, pe care le direcționăm spre nevoile comunității, sub formă de granturi și burse.
Valorile noastre sunt: transparența, profesionalismul, parteneriatul, impactul pe termen lung.
În perioada 2008-2011, am acordat finanțări în valoare totală de 753.919 lei, din care 479.883 lei pentru 116 granturi, direcționate spre proiecte dintr-o diversitate de domenii, respectiv 274.036 lei pentru 91 de burse, oferite elevilor și studenților.