M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 1 |
In ultimii 5 ani, Innovation Norway
a administrat in Romania proiecte de peste 45 de milioane de euro in
domeniul protectiei mediului, al productiei sustenabile, al inovatiei,
dar nu numai. Pentru urmatorii ani, suma pe care autoritatile norvegiene
se pregatesc sa o investeasca in proiecte pentru Romania este aproape
la fel de mare. Am discutat la Oslo cu Tore Lasse By, coordonatorul
Innovation Norway pentru Romania si Bulgaria, despre experienta de pana
acum si despre pasii pe care trebuie sa-i faca autoritatile romane
pentru a fi mai dinamice.
Context: Granturile norvegiene
si Granturile SEE (Norway si EEA Grants, in lb.
engleza) sunt o
contributie din partea statelor din Spatiul Economic European (SEE)
non-membre UE (Norvegia, Liechtenstein si Islanda) pentru tarile care au
aderat in ultimul deceniu la Uniune, plus Grecia, Spania si Portugalia.
Investitiile pentru dezvoltare implementate prin proiectele EEA Grants -
Norway Grants acopera sectoare diverse de activitate, de la dialog
social, la cercetare si inovatie. Din totalul fondurilor disponibile,
95% sunt oferite de Norvegia. Puteti citi mai multe despre Innovation Norway aici.
Reporter:
Intr-o discutie generala despre granturile SEE (Spatiul Economic
European, n.r) si Granturile norvegiene in Romania din ultimii ani, care
a fost experienta Innovation Norway de pana acum si care sunt planurile
dvs. pentru viitor?
Tore Lasse By: Innovation
Norway a fost rugata in 2007 sa se ocupe de Programul Norvegian de
Cooperare cu Romania, care a reprezentat 50% din fondurile EEA si
norvegiene - celalata jumatate a fost organizata si manageriata de
Ministerul de Finante din Romania. Motivul pentru care am fost rugati sa
ne ocupam de acest program a fost pentru a creste activitatea
bilaterala. Toate proiectele din intervalul 2007-2011 au avut o
componenta obligatorie de parteneriat cu un partener norvegian. Ideea a
fost sa intarim legaturile bilaterale dintre Romania si Bulgaria, pe de o
parte, si Norvegia, mai ales in sectorul privat.
Am dorit sa
avem o dezvoltare cat mai puternica a afacerilor private in cadrul
programului. Am dorit sa incurajam crearea de locuri de munca,
investitiile din sectorul privat, sa incurajam companiile norvegiene sa
investeasca in facilitati de productie in Romania si asa mai departe.
Suntem foarte multumiti de ceea ce am realizat in sectorul maritim, unde
am creat si un incubator de afaceri la Constanta, alaturi de Academia
Navala si de Universitatea Maritima din Constanta. Tot la Constanta am
deschis si o unitate de productie pentru echipament destinat sectorului
maritim. Acestea sunt doar cateva exemple de proiecte pe care le-am
derulat. In Bucuresti am sustinut deschiderea unui centru de productie
pentru instalatii de incalzire industriale. Aveam mai multe proiecte in
domeniul sanatatii si in domeniul ONG-urilor.
Publicul nostru
tinta principal la Innovation Norway este format din comunitatea
norvegiana de afaceri. Suntem aici pentru a sustine antreprenoriatul,
dezvoltarea. In ultimii 4-5 ani am lucrat foarte indeaproape cu
Ministerul de Finante roman, am sustinut in jur de 30 de proiecte, cu un
portofoliu total de 48 de milioane de euro. Din moment ce am avut
rezultate foarte bune, guvernul roman a fost de asemenea foarte multumit
de performantele noastre si am fost rugati sa continuam colaborarea si
pentru viitor. Vom opera doua programe - primul, Green Industry
Innovation, va avea o valoare de 24 de milioane de euro, iar cel de-al
doilea, in sectorul maritim, va avea o valoare de 15 milioane de euro.
In total aproximativ 40 de milioane de euro.
Sunt programe foarte
diferite, pentru ca multe alte proiecte sunt operate direct de
autoritatile romane, dar acestea doua sunt operate de catre statele
donatoare, in acest caz de Norvegia.
R: Care au
fost cele mai mari dificultati pe care le-ati intampinat pana acum in
cadrul proiectelor pe care le-ati implementat in Romania?
TLB:
Nu am avut reprezentanti proprii inainte de 2007 in Romania, asa ca a
fost necesar in primul rand sa deschidem un birou Innovaton Norway
local. Biroul inca ramane activ, in cadrul Ambasadei Norvegiene de la
Bucuresti. Acest pas a fost extrem de important, pentru ca bariera
lingvistica a reprezentat o provocare, chiar daca majoritatea oamenilor
de afaceri vorbesc engleza fluent. A fost necesar sa intelegem
birocratia, sa intelegem regulile nescrise care guvereaza modul in care
functioneaza sectorul public din Romania. Nu as putea spune ca am
intampinat foarte multe provocari noi. In cadrul Innovation Norway,
suntem obisnuiti cu postura de institutie care ofera granturi si
imprumuturi, stim cum sa selectam cererile de finantare cele mai bune si
stim sa oferim consultanta si sfaturi pentru aplicanti.
Suntem
obisnuiti cu procedurile de semnare a contractelor, deci nu pot spune ca
am intampinat multe probleme noi. Principala provocare a fost sa facem
oamenii de afaceri romani sa lucreze cu oamenii de afaceri norvegieni
implicati in proiecte, sa cream incredere intre cele doua parti. Dupa
acesti primi 5 ani, nu am intalnit probleme legate de coruptie,
deturnare de fonduri sau alte lucruri asemanatoare. In cadrul
cooperararii noastre cu Romania, nu am avut de-a face cu provocari in
aceasta privinta. Totul a decurs foarte bine. Este usor sa spunem ca nu
am vazut foarte multe probleme, dar este adevarat. Totul a decurs foarte
normal.
R: Ce sfaturi ati avea pentru guvernul roman, pentru o implementare mai buna a unei politici de inovare?
TLB:
Una dintre observatiile noastre a fost ca inca exista foarte multa
birocratie. Procesul de decizie este destul de anevoios, totul trebuie
sa ajunga in sectiunile superioare de management si sa fie apoi
autorizate catre treptele inferioare, mai ales in cadrul guvernului.
Procesul de luare a deciziilor afecteaza negativ multe activitati,
pentru ca dureaza foarte mult. In sectorul privat, antreprenorii,
companiile inovatoare, au nevoie de viteza. Nu au timp pentru
birocratie. Daca dureaza prea mult, chiar si in Norvegia se intampla
acest lucru, daca Innovation Norway foloseste prea mult timp pentru a
evalua un proiect, antreprenorii renunta, pentru ca nu au acest timp.
Lucrurile
se misca foarte repede, mai ales daca lucrezi intr-un sector foarte
dinamic, cum e IT-ul, de exemplu. Aceasta este o observatie, ai nevoie
de un sistem de decizie rapid. In acelasi timp, trebuie pastrat
suficient control. Parerea mea este ca in Romania, guvernul este foarte
constient de probabilitateal ca fondurile sa fie utilizate
necorespunzator sau deturnate, de coruptie. Ca atare, sunt implementate
foarte multe sisteme de control, iar in final e posibil sa nici nu poti
sa cheltui banii. In cazul fondurilor structurale UE, de exemplu, unele
tari au o rata de absorbtie foarte mica, pentru ca exista o teama ca
banii nu vor fi folositi corect, asa ca se ajunge sa nu fie folositi
deloc.