L | M | M | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 1 |
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Acum doi ani, romii din Dumbrăvița, Brașov, mergeau din sat în sat pentru a vinde coșurile de nuiele pe care le realizau acasă. Acum două zile, Asociația “Dumbrăvița pentru oameni”, înființată în noiembrie 2012 în cadrul proiectului “RURES. Spațiul Rural și Economia Socială”, a livrat unei companii din Cluj prima comandă de 217 coșuri împletite.
Asociația “Dumbrăvița pentru oameni” este un exemplu de întreprindere socială funcțională. După ce au urmat cursuri de instruire în antreprenoriat social, economie socială, 5 locuitori din Dumbrăvița, o comunitate cu tradiție în împletirea coșurilor, au format o asociație. Cu ajutorul unui expert local angajat în cadrul proiectului “RURES.
Spațiul Rural și Economia Socială”, membrii asociației au mobilizat meșterii din sat, au redactat un plan de afaceri, au căutat clienți și, într-o lună de la înființare, asociația a livrat prima comandă.
Prin intermediul proiectului “RURES. Spațiul Rural și Economia Socială”, 24 de comunități din 8 județe -Alba, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Prahova, Suceava- beneficiază de acest model de intervenție, aflându-se în prezent în diverse stadii de dezvoltare: amenajarea spațiului, achiziție echipamente, producție.
Prin sprijinirea inițierii de activități generatoare de venit desfășurate de către persoanele dezavantajate, proiectul “Rures. Spațiul Rural și Economia Socială” contribuie la reducerea deficitului de locuri de muncă din mediul rural, unde în 2010, la data alegerii comunităților beneficiare ale proiectului, nivelul sărăciei era de 3 ori mai ridicat decât în mediul urban, iar numărul de asociații/ ONG-urilor era foarte scăzut.
Istvan Szabo, expertul care a oferit consiliere grupului local din Dumbrăvița, subliniază avantajul înființării întreprinderilor sociale: “De obicei, iarna, meșterii din sat nu au comenzi. Deoarece asociația formată prin proiect caută și aduce clienți, oamenii au de lucru în mod constant și o sursă de venit pe care pot conta”. În plus, “oamenii nu trebuie să mai meargă kilometri întregi pentru a-și vinde produsele, timpul câștigat astfel putând fi petrecut cu familia, investit în educația copiilor”, adaugă Iulian Ifrim, expert în economie socială la Fundația Soros România.
Prima comandă a avut o importanță majoră pentru întreprinderea socială nou înființată la Dumbrăvița: a validat o modalitate de lucru coordonată, în scopul onorării unui contract. “Oamenii din comunitate sunt încrezători și ne tot întreabă când vine următoarea comandă”, spune Istvan Szabo.
Proiectul “RURES. Spațiul rural și economia socială”, dezvoltat de Fundația Soros împreună cu Fundația Pestalozzi și Fundația Civitas, se derulează în perioada iulie 2010- iunie 2013 și este cofinanțat din Fondul Social European- “Investeşte în oameni!”, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, Contract nr. POSDRU/84/6.1/S/55122. Valoarea totală a proiectului este de 9.874.142,00 lei.
***
Fundația Soros România a fost înființată în 1990. Misiunea Fundației Soros este de a promova modele pentru dezvoltarea unei societăți bazate pe libertate, responsabilitate și respect pentru diversitate. Programele dezvoltate au ca scop combaterea discriminării și construirea de modele pentru construire comunitară și incluziune socială.
Fundația Pestalozzi inițiază, dezvoltă și promovează programe și servicii care răspund nevoilor persoanelor aflate în dificultate pe baza principiilor muncii sociale. Fundația Pestalozzi oferă servicii de training, consultanță, dezvoltare comunitară și educație interculturală în proiectele pe care le gestionează, promovând totodată economia socială în meidul rural.
Fundația Civitas desfășoară programe de orientare pentru dezvoltarea comunităților: îmbunătățirea capacității administrației publice locale de a gestiona schimbările impuse de procesul de integrare în Uniunea Europeană și pregătirea cetățenilor.
Pentru informații suplimentare îl puteți contacta pe Iulian Ifrim, expert coordonator economie socială, Fundația Soros România, iulianifrim@soros.ro .