Fundatia Estuar sarbatoreste un an de la deschiderea Centrului Complex de Incluziune Sociala din Giurgiu. In cursul anului ce a trecut, peste 60 de beneficiari au luat parte la activitatile realizate in cadrul centrului social. Acestia reprezinta aproximativ 20% din populatia cu probleme de sanatate mintala din judetul Giurgiu.
In Giurgiu, un judet cu aproximativ 282.000 de locuitori, sunt inregistrate 8.013 persoane adulte cu deficiente. Dintre acestea, mai mult de 30% sufera de probleme de sanatate mintala. Pentru a veni in sprijinul acestor persoane, Fundatia Estuar a deschis in anul 2011 primul Centru Complex de Incluziune Socială din Giurgiu.
In 2011, Centrul a oferit servicii de consiliere psihologica, psihiatrica, juridica, vocationala, sociala, terapie ocupationala si logopedie pentru 64 de persoane cu probleme de sanatate mintala. Serviciile centrului au fost destinate tinerilor si adultilor cu probleme de sanatate mintala, pentru ca acestia sa fie mai bine pregatiti, sa aiba acces pe piata muncii, sa se poata angaja si sa isi poata mentine locurile de munca pentru perioade cat mai indelungate de timp.
Cei care au accesat serviciile centrului au putut participa la activitati terapeutice de grup, cum ar fi dezvoltare personala, comunicare, meloterapie, terapie prin pictura, teatru, tamplarie, croitorie.
Centrul Complex de Incluziune Sociala din Giurgiu este deschis de Fundatia Estuar in parteneriat cu Fundatia Motivation Romania si cu Fundatia Comber Irlanda, in cadrul proiectului “Retea de Centre Complexe de Incluziune Sociala”, contract de finantare POSDRU/96/6.2/S/63660 – Proiect co-finantat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 - Investeste în oameni!