Aceasta va fi calificarea obţinută de beneficiarii înscrişi la cursul gratuit de creaţie publicitară , curs ce se va desfăşura în cadrul proiectului “Reţea regională pentru Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi’’, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în oameni!
Art Director-ul este responsabil cu exprimarea vizuală a mesajelor publicitare, fie că sunt transpuse în pagina de ziar, pe peliculă sau pe orice alt suport media.
La Centrul Regional Constanţa al Patronatului Medicinei Integrative a început selecţia beneficiarilor pentru participarea la acest curs, unul din cele 3 derulate în cadrul proiectului.
80 de persoane cu dizabilităţi din Regiunea S-E, ce include judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Buzău şi Vrancea, vor obţine o calificare într-o meserie extrem de căutată pe piaţa muncii. Astfel le cresc şansele de reintegrare profesională.
Certificatele ce vor fi obţinute la finalul cursului sunt autorizate de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA).
Majoritatea persoanele cu dizabilităţi sunt inteligente şi creative, cu simţ artistic, pentru că aşa cum se spune Dumnezeu oferă compensaţii.
,,Am optat pentru cursul de creaţie publicitară pentru că mă poate dezvolta profesional şi personal. Sper să-mi fie mai uşor să-mi găsesc un loc de muncă.’’ , ne-a spus una dintre beneficiarele noastre.
Peste 600 de tineri NEETs (șomeri cu vârsta între 16-29 ani, care nu urmează nicio formă de educație sau formare) cu rezidența în regiunea Sud – Est (Brăila, ... ... [ read all ]
• 60 de tineri europeni își vor prezenta pentru șaselea an la rând cele mai bune idei de dezvoltare socială, în cadrul Competiției Europene de Inovare Socială (EUSIC). ... ... [ read all ]
SECVENTO CONSULTING, anunta public lansarea unei competitii pentru finantarea prin grant de cercetare stiintifica medicala, a unei cercetari in domeniul dermatologiei.
Scopul cercetarii finantate, ... ... [ read all ]
Patru Mâini, producător român de materiale de construcții pentru finisaje și integrator de servicii și soluții pentru personalizarea caselor, a lansat cea de-a patra ... ... [ read all ]
Aho, aho in toata tara! Odata cu 2015, proiectul ”FIDELIS: Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilitati si femei in situatii de risc” s-a cam incheiat, deci – un ... ... [ read all ]