M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 1 |
2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
30 | 31 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
Prin activităţile proiectului se urmăreşte crearea a cinci întreprinderi sociale în care vor lucra 120 de persoane de etnie romă, care vor contribui la eliminarea excluziunii sociale şi ocupaţionale de pe piaţa muncii a persoanelor de etnie romă. Înfiinţarea întreprinderilor sociale pentru colectarea, gestionarea şi reciclarea materialelor de ambalaj reprezintă o provocare şi contribuie la promovarea integrării active pe piata muncii şi în societate, a grupurilor vulnerabile.
“În prezent, în cadrul proiectului, funcţionează cinci structuri de sprijin regionale (Alba Iulia, Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi şi Craiova), care oferă persoanelor de etnie romă servicii gratuite şi integrate: consiliere (socială, psihologică, juridică şi antreprenorială), asistenţă-orientare profesională; programe de pregătire iniţială (viitori antreprenori sociali şi viitori angajaţi în întreprinderea socială) care vor cuprinde alfabetizare, redactare CV, competenţe de comunicare, cunoştinţe privind drepturile sociale şi profesionale (durata 80 ore, se vor desfăşura în perioada mai-iulie 2012); programe de formare pentru antreprenori social-candidaţi şi/sau viitori angajaţi în întreprinderea socială, pe teme privind economia socială şi antreprenoriatul social. înfiinţarea întreprinderilor sociale de către grupurile vulnerabile (Plan de afaceri, principii de bază aferente organizării/funcţionării întreprinderii, colectarea/gestionarea materialelor de ambalaj); sprijinirea şi dezvoltarea reţelelor între întreprinderile sociale existente, nou înfiinţate şi alte tipuri de întreprinderi”, a explicat Vasile Voicu Bora, Preşedintele Fundaţiei PAEM Alba.