About UsNewsGood practiceResearchPoliciesOpportunitiesMediaGallery

Ce sunt unitatile protejate

Data: 13.01.2012

Unitatile protejate sunt entitati ale economiei sociale cunoscute la nivel european sub denumirea de intreprinderi sociale pentru integrarea in munca (Work Integration Social Entreprises WISE) sau intreprinderi de insertie profesionala.

Intreprinderile sociale pentru integrarea in munca sunt entitati economice autonome, a caror principal obiectiv il reprezinta integrarea profesionala a persoanelor care se confrunta cu dificultati serioase pe piata muncii. Aceasta integrare se realizeaza pe piata libera a muncii, in cadrul unor ateliere protejate sau prin formare si calificare profesionala.

 
Intreprinderile de insertie profesionala sunt active in diverse domenii, dintre care in Europa cele mai intalnite sunt: activitatile manuale (constructii, tamplarie), colectarea si reciclarea deseurilor, intretinerea spatiilor verzi, curatenie publica, ambalarea produselor.

In Romania, acest tip de intreprindere este definit prin legislatia pentru persoanele cu handicap, respectiv prin Legea 448/2006.(vezi fisierul atasat)

Beneficiarii vizati de legea 448 din 2006, sunt persoanele cu handicap, care  pot fi incadrate in munca conform pregatirii lor profesionale si capacitatii de munca, atestate prin certificatul de incadrare in grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judetean sau al sectoarelor municipiului Bucuresti. In sensul legii 448 din 18 decembrie 2006 si numai in contextul incadrarii in munca, in categoria persoanelor cu handicap sunt incluse si  persoane invalide gradul III.

Unitatea protejata autorizata  care este operatorul economic de drept public sau privat, cu gestiune proprie, in cadrul caruia cel putin 30% din numarul total de angajati cu contract individual de munca sunt persoane cu handicap.

Unitatile protejate pot fi infiintate de orice persoana fizica sau juridica, de drept public sau privat, care angajeaza persoane cu handicap. Unitatile protejate pot fi: 
a) cu personalitate juridica:  operatorii economici cu personalitate juridica, indiferent de forma de proprietate si organizare, care au cel putin 30% din numarul total de angajati persoane cu handicap incadrate cu contract individual de munca;
b) fara personalitate juridica, cu gestiune proprie, sub forma de sectii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, institutiilor publice ori din cadrul organizatiilor neguvernamentale, precum si cele organizate de persoana cu handicap autorizata, sa desfasoare activitati economice independente si cel putin 30% din numarul total de angajati persoane cu handicap incadrate si salarizate;

Pentru a intelege cadrul in care se desfasoara acest tip de activitate economica specifica, este util sa  caracterizam si urmatoarele structuri de activitate economica:

Atelierele protejate – este o unitate protejata autorizata fara personalitate juridica, cu gestiune proprie, in cadrul careia persoanele cu handicap, desfasoara activitati de formare, dezvoltare si perfectionare a abilitatilor; poate functiona in locatii din comunitate, in centre de zi, in centre rezidentiale si in unitati de invatamant speciale.

Un loc de munca protejat este un spatiu adaptat nevoilor persoanelor cu handicap, in forma protejata de angajare in munca.

Facilitati fiscale pentru unitatile protejate

Conform legii 448/2006 unitatile protejate autorizate beneficiaza de scutire de plata a impozitului pe profit, cu conditia ca cel putin 75% din fondul obtinut prin scutire sa fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achizitionarea de echipamente tehnologice, masini, utilaje, instalatii de lucru si/sau amenajarea locurilor de munca protejate, in conditiile prevazute de Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal (vezi fisierul atasat) cu modificarile si completarile ulterioare.

Angajatorii cu mai mult de 50 de angajati care nu doresc sa angajeze persoane cu dizabilitati, pot opta pentru alternativele oferite de Legea 448/2006 ART. 78 (modificat prin OU 86/2008):

a) sa plateasca lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand 50% din salariul de baza minim brut pe tara inmultit cu numarul de locuri de munca prevazute de lege pentru persoanele cu handicap; Formula de calcul a cuantumului amenzii lunare: 0,04 X 300 X numarul de angajati.
b) sa achizitioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate in unitati protejate autorizate, pe baza de parteneriat, in suma echivalenta cu suma datorata la bugetul de stat in conditiile prevazute la lit. a).

Nota: 
Monitorizarea si controlul respectarii prevederilor din lege  se fac de catre Inspectia Muncii.

Lista de fisiere atasate:
comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Your name (optional)

Optionally you can attach five files or less to this comment (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: