Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

Legea 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

Data: 11.12.2005

Legea nr. 1/2005
M. Of. nr. 172 din 28 februarie 2005
PARLAMENTUL ROMÂNIEI, CAMERA DEPUTAŢILOR, SENATUL

L E G E
privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL I

Dispoziţii generale

CAPITOLUL I

Domeniu de aplicare

Art. 1.

− Prezenta lege reglementează cadrul general de organizare şi funcţionare a cooperaţiei.

Art. 2. − Cooperaţia reprezintă un sector specific al economiei care funcţionează prin societăţi cooperative şi alte forme de asociere a acestora la nivel teritorial şi naţional.

Art. 3. − Nu fac obiectul prezentei legi cooperativele de credit şi casele centrale ale cooperativelor de credit, care sunt reglementate prin lege specială.

Art. 4. − Societăţile cooperative de gradul 1 se pot constitui în una dintre următoarele forme:

a) societăţi cooperative meşteşugăreşti − asociaţii de persoane fizice care desfăşoară în comun activităţi de producţie, de comercializare a mărfurilor, de executare de lucrări şi prestări de servicii, care contribuie, direct sau indirect, la dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti ale membrilor lor cooperatori;

b) societăţi cooperative de consum − asociaţii de persoane fizice care desfăşoară în comun activităţi de aprovizionare a membrilor cooperatori şi a terţilor cu produse pe care le cumpără sau le produc şi activităţi de prestări de servicii către membrii lor cooperatori şi către terţi;

c) societăţi cooperative de valorificare − asociaţii de persoane fizice care se constituie în scopul de a valorifica produsele proprii sau achiziţionate prin distribuţie directă sau prin prelucrare şi distribuţie directă;

d) societăţi cooperative agricole − asociaţii de persoane fizice care se constituie cu scopul de a exploata în comun suprafeţele agricole deţinute de membrii cooperatori, de a efectua în comun lucrări de îmbunătăţiri funciare, de a utiliza în comun maşini şi instalaţii şi de a valorifica produsele agricole;

e) societăţi cooperative de locuinţe − asociaţii de persoane fizice care se constituie cu scopul de a construi, cumpăra, conserva, renova şi administra locuinţe pentru membrii lor cooperatori;

f) societăţi cooperative pescăreşti − asociaţii de persoane fizice care se constituie cu scopul de a înfiinţa ferme piscicole şi de acvacultură, de a produce, repara, întreţine şi cumpăra echipamente, utilaje, instalaţii, ambarcaţiuni de pescuit, precum şi de a pescui, prelucra şi distribui produse piscicole;

g) societăţi cooperative de transporturi − asociaţii de persoane fizice care se constituie cu scopul de a realiza activităţi de transport şi activităţi conexe acestora, pentru membrii cooperatori şi pentru terţi, pentru îmbunătăţirea tehnică şi economică a activităţilor de transport desfăşurate de membrii cooperatori;

h) societăţi cooperative forestiere − asociaţii de persoane fizice care se constituie cu scopul de a amenaja, exploata, regenera şi proteja fondul forestier deţinut de membrii cooperatori, ţinând seama de condiţiile impuse de regimul silvic;

i) societăţi cooperative de alte forme, care se vor constitui cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 5. − Denumirea „societate cooperativă” şi particula „coop” nu pot fi folosite decât de societăţi cooperative constituite în conformitate cu prevederile prezentei legi.

CAPITOLUL II

Definiţii

Art. 6. − În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) act constitutiv al societăţii cooperative − înscrisul format din contractul de societate şi statutul elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi;

b) asociaţie de societăţi cooperative − persoană juridică fără scop patrimonial constituită de către societăţi cooperative de aceeaşi formă sau de forme diferite în scopul reprezentării intereselor membrilor asociaţi, conform prevederilor prezentei legi;

c) asociaţie profesională − persoană juridică fără scop patrimonial constituită de către societăţi cooperative în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect de activitate informarea, documentarea şi perfecţionarea profesională a membrilor cooperatori, precum şi acţiuni promoţionale pentru serviciile şi produsele proprii;

d) Consiliul consultativ al cooperaţiei − organism fără personalitate juridică cu rol consultativ, constituit în conformitate cu prevederile prezentei legi;

e) membru cooperator − persoană fizică care depune o cerere de înscriere şi subscrie la capitalul social al societăţii cooperative aportul prevăzut de actul constitutiv; persoanele juridice care participă la constituirea societăţilor cooperative de gradul 2 vor fi considerate membri cooperatori în cadrul acestor societăţi;

f) membru fondator − persoană fizică sau persoană juridică care semnează actul constitutiv al societăţii cooperative;

g) obligaţiuni cooperatiste − titluri negociabile emise, în condiţiile legii, de societăţile cooperative, în formă materială, nominative şi purtătoare de dobânzi;

h) organizaţii cooperatiste − cooperative de consum, cooperative meşteşugăreşti, societăţi cooperative meşteşugăreşti, societăţi cooperative pe acţiuni meşteşugăreşti, cooperative mici meşteşugăreşti şi asociaţiile acestora, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi;

i) parte divizibilă − parte a patrimoniului societăţii cooperative care cuprinde valoarea părţilor sociale emise în schimbul aportului membrilor cooperatori la capitalul social, precum şi dividendele cuvenite membrilor cooperatori;

j) parte indivizibilă − parte a patrimoniului societăţii cooperative, acumulat de aceasta în decursul activităţii, mai puţin partea divizibilă, care nu poate face obiectul distribuirii sau dobândirii între membrii cooperatori;

k) părţi sociale − diviziuni ale capitalului social, nominative, emise în formă materială, de valoare egală, indivizibile, nenegociabile şi care nu sunt purtătoare de dobânzi;

l) societate cooperativă de gradul 1 − persoană juridică constituită de persoane fizice şi înregistrată în conformitate cu prevederile prezentei legi;

m) societate cooperativă de gradul 2 − persoană juridică constituită din societăţi cooperative de gradul 1, în majoritate, şi alte persoane fizice sau juridice, în scopul integrării pe orizontală sau pe verticală a activităţii economice desfăşurate de acestea, şi înregistrată în conformitate cu prevederile prezentei legi;

n) uniune − persoană juridică fără scop patrimonial, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, constituită de către societăţi cooperative de aceeaşi formă şi de asociaţiile acestora, la nivel judeţean, al municipiului Bucureşti şi la nivel naţional, în scopul reprezentării şi promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori şi ale membrilor asociaţi, conform prevederilor prezentei legi.

TITLUL II

Societăţile cooperative

CAPITOLUL I

Constituirea societăţii cooperative

Art. 7. − (1) Societatea cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după caz, constituită pe baza consimţământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori, fiind deţinută în comun şi controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste.

(2) Societatea cooperativă este un agent economic cu capital privat.

(3) Principiile cooperatiste prevăzute la alin. (1) sunt:

a) principiul asocierii voluntare şi deschise, potrivit căruia societăţile cooperative sunt organizaţii voluntare care se constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor persoanelor capabile să utilizeze serviciile lor şi care sunt de acord să îşi asume responsabilităţile calităţii de membru cooperator, fără nici un fel de discriminare pe criterii de naţionalitate, origine etnică, religie, apartenenţă politică, origine socială sau sex;

b) principiul controlului democratic al membrilor cooperatori, potrivit căruia societăţile cooperative sunt organizaţii democratice care sunt controlate de către membrii cooperatori care participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor. Persoanele care activează ca reprezentanţi aleşi sunt răspunzătoare în faţa membrilor cooperatori. În societăţile cooperative de gradul 1, membrii au drepturi egale de vot, fiecare având un singur vot, indiferent de numărul părţilor sociale deţinute;

c) principiul participării economice a membrilor cooperatori, conform căruia membrii contribuie în mod echitabil la constituirea proprietăţii societăţii cooperative, exercitând asupra acesteia un control democratic. Cel puţin o parte a acestei proprietăţi este indivizibilă. Membrii cooperatori primesc, de regulă, o compensaţie limitată în bani sau în natură, din profitul stabilit pe baza situaţiei financiare anuale şi a contului de profit şi pierdere, proporţional cu cota de participare la capitalul social. Membrii cooperatori alocă din profitul net al societăţii cooperative sumele necesare realizării următoarelor scopuri: dezvoltarea societăţii cooperative, recompensarea membrilor cooperatori în raport cu participarea la activitatea societăţii cooperative sau sprijinirea altor activităţi aprobate de către membrii cooperatori;

d) principiul autonomiei şi independenţei societăţilor cooperative, potrivit căruia societăţile cooperative sunt organizaţii autonome bazate pe autoajutoare şi sunt controlate de către membrii lor. Intrarea în raporturi juridice cu alte persoane fizice sau juridice, inclusiv cu Guvernul, ori atragerea de finanţare din surse externe se face cu asigurarea controlului democratic al membrilor cooperatori şi cu menţinerea autonomiei societăţilor cooperative;

e) principiul educării, instruirii şi informării membrilor cooperatori, conform căruia societăţile cooperative asigură educarea şi instruirea membrilor lor, reprezentanţilor aleşi, directorilor executivi sau angajaţilor, astfel încât aceştia să poată contribui efectiv la dezvoltarea societăţilor cooperative din care fac parte. Societăţile cooperative informează publicul, în mod special tineretul şi liderii de opinie, în legătură cu natura şi avantajele cooperaţiei;

f) principiul cooperării între societăţile cooperative, potrivit căruia cooperativele servesc membrii proprii şi consolidează mişcarea cooperatistă. Societăţile cooperatiste lucrează împreună în cadrul structurilor locale, naţionale, regionale şi internaţionale;

g) principiul preocupării pentru comunitate, conform căruia societăţile cooperative acţionează pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor din care fac parte, prin politici aprobate de membrii lor.

(4) Principiile statuate la alin. (3) nu au caracter normativ, fiind folosite la interpretarea şi aplicarea prevederilor prezentei legi.

Art. 8. − (1) În vederea realizării scopului pentru care s-a constituit, societatea cooperativă poate desfăşura orice activităţi permise de lege.

(2) Activităţile desfăşurate de societăţile cooperative sunt supuse regimului de autorizare prevăzut de legislaţia specifică în vigoare.

Art. 9. − (1) Capitalul social al societăţii cooperative este variabil şi nu poate fi mai mic de 5.000.000 lei.

(2) Capitalul social minim trebuie subscris şi vărsat integral la data înfiinţării societăţii cooperative.

(3) Capitalul social al societăţii cooperative se divide în părţi sociale egale, a căror valoare nominală se stabileşte prin actul constitutiv, care nu poate fi mai mică de 100.000 lei.

Art. 10. − Participarea cumulată a societăţilor cooperative de gradul 1 la constituirea capitalului social al societăţii cooperative de gradul 2 nu poate fi mai mică de 67%.

Art. 11. − Un membru cooperator poate deţine părţi sociale în limita şi în condiţiile prevăzute de actul constitutiv, fără a putea depăşi 20% din capitalul social.

Art. 12. − Numărul minim de membri cooperatori ai unei societăţi cooperative se stabileşte prin statut, dar nu este mai mic de 5.

Art. 13. − (1) Aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţilor cooperative.

(2) Aporturile în natură sunt admise la societăţile cooperative. Aporturile în natură se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societatea cooperativă a bunurilor aflate în stare de utilizare.

(3) Creanţele nu pot constitui aport la formarea sau majorarea capitalului social.

(4) Membrii cooperatori primesc părţi sociale în schimbul aporturilor subscrise.

Art. 14. − (1) Societatea cooperativă se constituie prin contract de societate şi statut, care pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv.

(2) Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată şi se semnează de către toţi membrii fondatori.

(3) Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren.

(4) Oricare dintre membrii fondatori, administratori sau persoanele împuternicite de aceştia va solicita, în termen de 15 zile de la data semnării actului constitutiv, înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea cooperativă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea obţinerii certificatului unic de înregistrare, prin încheiere a judecătorului-delegat.

(5) În cazul în care există aporturi în natură, judecătorul-delegat numeşte, în termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii părţilor sociale acordate în schimb, precum şi alte elemente indicate de judecătorul-delegat. Pentru bunurile mobile noi va fi luată în considerare valoarea din factură.

(6) Raportul va fi depus în termen de 15 zile la oficiul registrului comerţului şi va putea fi examinat de creditorii personali ai asociaţilor sau de alte persoane. La cererea şi pe cheltuiala acestora li se pot elibera copii integrale sau parţiale de pe raport.

(7) Nu pot fi numiţi experţi:

a) rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor;

b) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu sau o remuneraţie de la fondatori ori de la cei care au constituit aporturi în natură.

(8) După verificarea îndeplinirii condiţiilor stabilite prin prezenta lege, judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere, înmatricularea societăţii cooperative în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a, în conformitate cu prevederile Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.

(9) Societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.

Art. 15. − Nu pot fi membri fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiunile de corupţie, spălare de bani, evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.

Art. 16. − (1) Actul constitutiv al unei societăţi cooperative trebuie să cuprindă cel puţin următoarele prevederi:

a) numele, prenumele, codul numeric personal, locul, data naşterii, domiciliul, cetăţenia membrului cooperator, persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de înregistrare ale membrului cooperator, persoană juridică;

b) forma şi gradul societăţii cooperative;

c) denumirea societăţii cooperative, însoţită de menţiunea „societate cooperativă” şi, dacă este cazul, emblema;

d) sediul societăţii cooperative;

e) obiectul de activitate al societăţii cooperative, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale;

f) capitalul social subscris şi vărsat, cu menţionarea aportului fiecărui membru cooperator, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării;

g) numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui membru cooperator pentru aportul său;

h) durata societăţii cooperative;

i) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de înregistrare ale administratorilor, persoane juridice;

j) numele şi prenumele, codul numeric personal, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia cenzorilor;

k) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru cooperator;

l) drepturile şi obligaţiile membrilor cooperatori;

m) modul de convocare a adunării generale a membrilor cooperatori, atribuţiile acesteia şi condiţiile de valabilitate a hotărârilor sale;

n) sedii secundare − sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea cooperativă, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare;

o) modul de înstrăinare sau transmitere a folosinţei clădirilor ori terenurilor aflate în patrimoniul societăţii cooperative;

p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii cooperative şi destinaţia activului net.

(2) Societăţile cooperative sunt obligate să desfăşoare activităţile prevăzute de actul constitutiv exclusiv cu membrii cooperatori, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

Art. 17. − Societatea cooperativă cu sediul în România este persoană juridică română.

Art. 18. − (1) Filialele sunt societăţi cooperative cu personalitate juridică şi se înfiinţează în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor cooperative şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

(3) Dacă sucursala se înfiinţează într-o localitate din acelaşi judeţ sau în aceeaşi localitate cu societatea cooperativă fondatoare, ea se va înmatricula la acelaşi oficiu al registrului comerţului, însă distinct, ca înmatriculare independentă.

(4) Regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de modul în care este denumit, căruia societatea cooperativă care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală.

(5) Celelalte sedii secundare − agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea sedii − se menţionează numai în cadrul înregistrării societăţii cooperative la oficiul registrului comerţului din raza teritorială în care se află sediul principal.

(6) Nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de filială.

Art. 19. − Societăţile cooperative nu se pot reorganiza sau transforma în societăţi comerciale constituite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, ori în asociaţii familiale conform prevederilor legislaţiei privind autorizarea persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent.

Art. 20. − Prevederile art. 46−59 şi ale art. 60, 63 şi 64 din Legea nr. 31/1990, republicată, se aplică în mod corespunzător şi societăţilor cooperative.

CAPITOLUL II

Calitatea de membru cooperator. Drepturi şi obligaţii

Art. 21. − (1) Poate fi membru cooperator orice persoană fizică care a împlinit vârsta de 16 ani, precum şi orice persoană juridică care se încadrează în prevederile art. 6 lit. e).

(2) Prin actul constitutiv se poate prevedea dacă membrul cooperator, persoană fizică sau persoană juridică, trebuie să domicilieze ori să aibă sediul în raza teritorială de activitate a societăţii cooperative.

Art. 22. − (1) Cererea de înscriere într-o societate cooperativă trebuie să cuprindă cel puţin următoarele date:

a) numele, prenumele, codul numeric personal, locul, data naşterii, domiciliul şi cetăţenia membrului cooperator, persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de înregistrare ale membrului cooperator, persoană juridică;

b) numărul şi valoarea totală a părţilor sociale pe care doreşte să le subscrie;

c) valoarea aportului subscris în societatea cooperativă;

d) menţiunea că a luat la cunoştinţă despre prevederile actului constitutiv al societăţii cooperative;

e) data depunerii cererii şi semnătura solicitantului.

(2) Prin actul constitutiv se poate prevedea ca în cererea de înscriere să fie cuprinse şi alte date.

Art. 23. − (1) Cererea de înscriere se soluţionează la prima adunare generală a membrilor cooperatori întrunită după data înregistrării cererii.

(2) Hotărârea adunării generale, prin care se soluţionează cererea, se comunică în scris solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în termen de 10 zile de la data la care cererea a fost soluţionată.

Art. 24. − (1) La data înscrierii în societatea cooperativă, fiecare membru cooperator trebuie să verse minimum 30% din valoarea părţilor sociale subscrise. Diferenţa se varsă de către membrul cooperator în termen de 12 luni de la data înscrierii în societatea cooperativă.

(2) Până la achitarea integrală a sumei corespunzătoare părţilor sociale, dividendele cuvenite membrului cooperator se vor reţine în contul vărsămintelor datorate.

Art. 25. − (1) Obligaţiile societăţii cooperative sunt garantate cu patrimoniul acesteia.

(2) Membrii cooperatori sunt ţinuţi pentru obligaţiile societăţii cooperative în limita aportului subscris de fiecare.

Art. 26. − (1) Calitatea de membru cooperator încetează în oricare dintre următoarele situaţii:

a) retragerea membrului cooperator din societatea cooperativă;

b) excluderea membrului cooperator din societatea cooperativă;

c) decesul membrului cooperator, persoană fizică, respectiv încetarea, în condiţiile legii, a activităţii membrului cooperator persoană juridică;

d) încetarea, în condiţiile legii, a calităţii de persoană juridică a societăţii cooperative, în condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de actul constitutiv al societăţii cooperative.

(2) Prin actul constitutiv al societăţii cooperative se poate prevedea un termen în care membrii cooperatori nu se pot retrage din societatea cooperativă, termen care nu poate fi mai mare de 3 ani.

Art. 27. − Notificarea de retragere a membrilor cooperatori din societatea cooperativă se depune la preşedintele societăţii cooperative, care are obligaţia de a informa la prima şedinţă consiliul de administraţie şi adunarea generală.

Art. 28. − (1) Membrii cooperatori pot fi excluşi din societatea cooperativă în unul dintre următoarele cazuri:

a) nu au vărsat diferenţa din valoarea părţilor sociale subscrise în termenul prevăzut de prezenta lege, după ce au fost puşi în întârziere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;

b) nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute de actul constitutiv sau de prezenta lege pentru a fi membri în societatea cooperativă;

c) devin membri cooperatori în societăţi cooperative concurente sau desfăşoară activităţi concurenţiale pe cont propriu ori în contul altei persoane.

(2) Hotărârea de excludere se ia de către adunarea generală şi se comunică în termen de 15 zile membrului cooperator, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Art. 29. − În caz de deces, calitatea de membru cooperator încetează în ziua decesului, iar drepturile patrimoniale ale succesorului se stabilesc pe baza situaţiei financiare anuale încheiate la sfârşitul exerciţiului financiar al anului în care a avut loc decesul.

Art. 30. − (1) La încetarea calităţii de membru cooperator, acesta sau, după caz, succesorii săi au dreptul la plata contravalorii părţilor sociale şi a dividendelor cuvenite conform situaţiei financiare anuale încheiate la sfârşitul exerciţiului financiar al anului în care a intervenit cazul de încetare.

(2) Actul constitutiv trebuie să prevadă termenul în care societatea cooperativă este obligată la plată, termen care nu poate fi mai mare de 2 ani de la data naşterii dreptului.

Art. 31. − Membrii cooperatori au următoarele drepturi:

a) să participe la adunările generale, să îşi exercite dreptul de vot la adoptarea hotărârilor şi să propună măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii societăţii cooperative;

b) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale societăţii cooperative;

c) să beneficieze de facilităţile şi serviciile oferite de societatea cooperativă;

d) să primească dividende din profitul anual, proporţional cu participarea la capitalul social;

e) să solicite şi să primească din partea administratorilor informaţii privind activitatea economico-financiară a societăţii cooperative;

f) să consulte registrul de procese-verbale al adunărilor generale;

g) să solicite convocarea adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori, conform prevederilor actului constitutiv şi ale prezentei legi;

h) să solicite includerea pe ordinea de zi a adunării generale a membrilor cooperatori a unor noi probleme;

i) să atace în justiţie hotărârile adunării generale a membrilor cooperatori în condiţiile prevăzute de prezenta lege;

j) să se retragă din societatea cooperativă în condiţiile prevăzute de actul constitutiv şi de prezenta lege;

k) să exercite orice alte drepturi prevăzute de actul constitutiv al societăţii cooperative şi de prezenta lege.

Art. 32. − Membrii cooperatori au următoarele obligaţii:

a) să verse la termenele stabilite valoarea aportului subscris în societatea cooperativă;

b) să ducă la îndeplinire hotărârile adunării generale şi ale celorlalte organe de conducere ale societăţii cooperative;

c) să nu fie în acelaşi timp membri cooperatori în societăţi cooperative concurente şi să nu exercite acelaşi comerţ sau altul concurent pe cont propriu ori în contul altei persoane;

d) să respecte valorile şi principiile mişcării cooperatiste;

e) să respecte prevederile actului constitutiv al societăţii cooperative.

Art. 33. − (1) Între societatea cooperativă şi membrul cooperator pot exista următoarele categorii de raporturi:

a) patrimoniale, concretizate prin obligaţia membrului cooperator de a depune părţile sociale şi/sau aporturi în natură;

b) de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociaţi la muncă şi capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenţiei individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este;

c) comerciale cooperatiste pentru livrările de produse şi prestările de servicii efectuate de membrul cooperator pentru societatea cooperativă în calitate de agent economic independent.

(2) Veniturile din activităţile independente se impozitează în baza reglementărilor fiscale stabilite pentru impozitul pe venit.

(3) Pentru societăţile cooperative, raporturile de muncă ale membrilor cooperatori se pot reglementa prin lege specială.

CAPITOLUL III

Organizarea societăţii cooperative

SECŢIUNEA 1

Adunarea generală

Art. 34. − (1) Adunarea generală este alcătuită din totalitatea membrilor cooperatori.

(2) Adunările generale sunt ordinare şi extraordinare.

(3) Adunarea generală se convoacă de către consiliul de administraţie sau de administratorul unic, după caz.

(4) Convocarea se face fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fie prin semnarea convocatorului de fiecare membru cooperator şi publicarea cu cel puţin 15 zile înainte de data adunării generale în unul dintre ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societăţii cooperative sau din cea mai apropiată localitate.

(5) Termenul de întrunire în nici un caz nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocării.

(6) Convocarea va cuprinde locul, data şi ora ţinerii adunării generale, precum şi ordinea de zi, cu menţionarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor adunării.

(7) Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Art. 35. − (1) Consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, este obligat să convoace adunarea generală la cererea a cel puţin unei zecimi din numărul total al membrilor cooperatori, a cenzorilor sau în situaţia în care constată că, în urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii cooperative, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social ori că numărul membrilor cooperatori s-a redus sub minimul legal.

(2) Adunarea generală va avea loc în termen de 30 de zile de la cerere sau de la data constatării pierderilor ori a reducerii numărului membrilor cooperatori sub minimul legal.

(3) În situaţia în care consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, nu convoacă adunarea generală, la sesizarea oricăruia dintre membrii cooperatori care au cerut convocarea, instanţa competentă în a cărei rază teritorială îşi are sediul societatea cooperativă, cu citarea părţilor, va putea ordona convocarea, desemnând dintre membrii cooperatori persoana care o va prezida.

Art. 36. − (1) La prima convocare, adunarea generală ordinară este legal constituită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor cooperatori şi poate lua hotărâri valabile cu majoritatea voturilor membrilor cooperatori prezenţi, iar adunarea generală extraordinară este legal constituită în prezenţa a trei pătrimi din numărul membrilor cooperatori şi poate lua hotărâri valabile cu majoritatea voturilor membrilor cooperatori prezenţi.

(2) În cazul în care nu sunt întrunite cerinţele prevăzute la alin. (1), adunarea generală ordinară ce se va întruni la a doua convocare poate să delibereze asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, cu condiţia să fie prezentă cel puţin o treime din numărul membrilor cooperatori, şi poate lua hotărâri valabile cu majoritatea voturilor membrilor cooperatori prezenţi.

(3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), adunarea generală extraordinară ce se va întruni la a doua convocare poate să delibereze asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, cu condiţia să fie prezentă cel puţin jumătate din numărul membrilor cooperatori, şi poate lua hotărâri valabile cu majoritatea voturilor membrilor cooperatori prezenţi.

(4) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (2) sau (3), adunarea generală ordinară sau extraordinară se va reconvoca până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la cele două alineate, după caz.

Art. 37. − În societatea cooperativă de gradul 1 fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot, oricare ar fi numărul părţilor sociale pe care le deţine.

Art. 38. − În societăţile cooperative de gradul 2 fiecare membru cooperator are dreptul la un singur vot, oricare ar fi numărul părţilor sociale pe care le deţine, dacă prin actul constitutiv nu se prevede ca fiecare membru cooperator să aibă dreptul la vot multiplu limitat, proporţional cu participarea sa la capitalul social al societăţii cooperative.

Art. 39. − (1) Un membru cooperator poate fi reprezentat în adunările generale numai prin alt membru cooperator, în conformitate cu prevederile actului constitutiv.

(2) La societăţile cooperative care au mai mult de 200 de membri cooperatori, prin actul constitutiv se poate stabili ca membrii cooperatori să fie reprezentaţi în adunarea generală, pe bază de normă de reprezentare, de către alţi membri cooperatori mandataţi în acest sens.

(3) Mandatul nu este transmisibil.

Art. 40. − (1) Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an, în cel mult 4 luni de la încheierea exerciţiului financiar.

(2) Adunarea generală ordinară are următoarele competenţe:

a) să dezbată, să aprobe sau să modifice situaţia financiară anuală, după ascultarea raportului administratorilor, cenzorilor sau auditorilor financiari, după caz, şi să fixeze valoarea dividendelor;

b) să aleagă preşedintele societăţii cooperative;

c) să aleagă administratorii şi cenzorii;

d) să stabilească remuneraţia cuvenită administratorilor şi cenzorilor pentru exerciţiul în curs;

e) să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor;

f) să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate, pentru exerciţiul financiar următor;

g) să hotărască încredinţarea conducerii societăţii cooperative unui director executiv şi să stabilească criteriile de performanţă pentru contractul de administrare;

h) să aprobe înscrierea unor noi membri cooperatori;

i) să aprobe excluderea membrilor cooperatori;

j) să aprobe constituirea şi utilizarea rezervei statutare sau contractuale, precum şi a altor rezerve.

Art. 41. − Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este necesar să se ia o hotărâre privind:

a) majorarea valorii nominale a părţilor sociale;

b) schimbarea formei societăţii cooperative;

c) schimbarea sediului societăţii cooperative;

d) majorarea capitalului social;

e) reducerea capitalului social;

f) fuziunea cu alte societăţi cooperative sau divizarea societăţii cooperative;

g) înfiinţarea sau desfiinţarea uneia sau mai multor unităţi ale societăţii cooperative;

h) ipotecarea, gajarea, după caz, transmiterea în folosinţă sau înstrăinarea imobilizărilor corporale aparţinând societăţii cooperative;

i) dizolvarea anticipată a societăţii cooperative;

j) încheierea de contracte de asociere între societatea cooperativă şi alte persoane juridice ori persoane fizice sau participarea societăţii cooperative la capitalul social al altor persoane juridice;

k) emisiunea de obligaţiuni cooperatiste;

l) aprobarea înscrierii unor noi membri cooperatori;

m) orice altă modificare a actului constitutiv sau a oricărei hotărâri pentru care este cerută aprobarea adunării generale extraordinare.

Art. 42. − (1) Hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.

(2) Votul secret este obligatoriu pentru alegerea preşedintelui societăţii cooperative, consiliului de administraţie sau a administratorului unic, după caz, şi a cenzorilor, pentru revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.

(3) Administratorii nu pot vota în baza părţilor sociale pe care le posedă, nici personal, nici prin mandatar, descărcarea gestiunii sau o problemă care priveşte persoana ori administraţia lor.

Art. 43. − Hotărârile adunării generale a membrilor cooperatori luate în conformitate cu prevederile actului constitutiv şi ale prezentei legi sunt obligatorii pentru toţi membrii cooperatori, inclusiv pentru membrii cooperatori care nu au luat parte la adunare sau au votat împotrivă.

Art. 44. − (1) Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale se depun în termen de 15 zile de la data adoptării, la oficiul registrului comerţului pentru a fi menţionate în registrul comerţului şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a. În cazul în care aceste hotărâri implică modificarea actului constitutiv, se poate publica numai actul adiţional cuprinzând textul integral al clauzelor modificate.

(2) Hotărârile adunării generale nu pot fi executate înainte de a se îndeplini aceste formalităţi.

(3) Hotărârile adunării generale contrare prevederilor prezentei legi şi ale actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data menţionării în registrul comerţului, de oricare dintre membrii cooperatori care au luat parte la adunarea generală şi au votat împotrivă sau care nu au participat la adunarea generală.

(4) Dacă hotărârea este atacată de toţi administratorii, societatea cooperativă va fi reprezentată în justiţie de persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre membrii cooperatori, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală convocată în acest scop va alege o altă persoană.

(5) Cererea în anulare se introduce la secţia comercială a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea cooperativă.

(6) Dacă au fost introduse mai multe acţiuni în anularea aceleiaşi hotărâri, ele pot fi conexate.

(7) Hotărârea irevocabilă de anulare va fi menţionată în registrul comerţului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a. De la data publicării, hotărârea este opozabilă tuturor membrilor cooperatori.

SECŢIUNEA a 2-a

Consiliul de administraţie

Art. 45. − (1) Administrarea şi gestionarea societăţii cooperative sunt asigurate de către administratorul unic sau consiliul de administraţie, alcătuit dintr-un număr impar de membri, aleşi prin vot secret pe o perioadă de 4 ani, stabiliţi prin actul constitutiv, în funcţie de complexitatea activităţii societăţii cooperative şi de numărul de membri cooperatori.

(2) Primii administratori sunt numiţi prin actul constitutiv de către membrii fondatori.

(3) Numărul membrilor consiliului de administraţie nu poate fi mai mare de 11.

(4) Numirea şi înlocuirea administratorilor se fac exclusiv de către adunarea generală.

(5) Consiliul de administraţie sau, după caz, administratorul unic asigură respectarea şi îndeplinirea prevederilor prezentei legi, ale actului constitutiv, precum şi ale hotărârilor adunării generale.

(6) Membrii consiliului de administraţie sau administratorul unic, după caz, îşi încep activitatea numai după ce au semnat contractul de administrare în care sunt prevăzute criteriile de performanţă aprobate de adunarea generală.

(7) Pentru activitatea depusă, membrii consiliului de administraţie sau administratorul unic, după caz, sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă, stabilită de către adunarea generală, în afara drepturilor ce decurg din calitatea de membru cooperator.

Art. 46. − (1) În societatea cooperativă pot fi administratori numai persoanele care au calitatea de membru cooperator şi îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 15. Dacă au fost alese alte persoane, acestea sunt decăzute din drepturi.

(2) Constatarea decăderii se face de adunarea generală, iar hotărârea se comunică oficiului registrului comerţului în vederea efectuării menţiunilor necesare.

(3) Soţul, soţia, precum şi rudele şi afinii administratorilor, până la gradul al treilea inclusiv, nu pot fi membri în acelaşi consiliu de administraţie şi nu pot avea funcţia de director executiv în cadrul societăţii cooperative respective.

Art. 47. − (1) Membrii consiliului de administraţie nu pot fi asociaţi, acţionari, administratori, directori executivi sau cenzori în societăţi comerciale care au acelaşi obiect de activitate cu cel al societăţii cooperative.

(2) Nerespectarea interdicţiei prevăzute la alin. (1) atrage revocarea din calitatea de membru al consiliului de administraţie şi, în funcţie de gravitatea abaterii, poate atrage excluderea din societatea cooperativă şi angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate.

Art. 48. − (1) Administratorii sunt obligaţi să depună, în termen de 30 de zile de la alegerea lor, o garanţie bănească ce nu poate fi mai mică decât valoarea a zece părţi sociale.

(2) Pentru nedepunerea garanţiei în termenul prevăzut la alin. (1), administratorul în cauză va fi revocat din funcţie.

(3) Garanţia rămâne în contul societăţii cooperative şi nu poate fi restituită decât după eliberarea administratorului din funcţie, dar nu mai devreme de data la care adunarea generală a aprobat situaţia financiară anuală a ultimului exerciţiu financiar în care administratorul a îndeplinit această funcţie şi i-a dat descărcarea.

Art. 49. − Semnăturile administratorilor trebuie depuse la oficiul registrului comerţului, împreună cu certificatul eliberat de cenzori, din care rezultă depunerea garanţiei.

Art. 50. − (1) Administratorii pot face toate operaţiunile cerute pentru ducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii cooperative, în afară de restricţiile arătate în actul constitutiv.

(2) Administratorii sunt obligaţi să ia parte la toate adunările generale ale societăţii cooperative, la şedinţele consiliilor de administraţie şi ale organelor de conducere similare acestora.

Art. 51. − (1) Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea cooperativă nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

(2) În cazul încălcării prevederilor alin. (1), societatea cooperativă poate pretinde de la cel substituit beneficiile rezultate din operaţiune.

(3) Administratorul care, fără drept, îşi substituie altă persoană răspunde solidar cu aceasta pentru eventualele pagube produse societăţii cooperative.

Art. 52. − (1) Consiliul de administraţie se întruneşte la convocarea preşedintelui, o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar.

(2) Consiliul de administraţie deliberează valabil în prezenţa a două treimi din numărul membrilor săi, iar decizia este adoptată cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi.

(3) Atribuţiile membrilor consiliului de administraţie sau ale administratorului unic, după caz, procedura de alegere şi de revocare a acestora, precum şi procedura de adoptare a deciziilor se stabilesc prin actul constitutiv.

Art. 53. − (1) Răspunderea membrilor consiliului de administraţie pentru actele săvârşite sau pentru omisiuni nu se întinde şi la membrii care au făcut să se constate, în registrul şedinţelor consiliului de administraţie, împotrivirea lor şi au încunoştinţat despre aceasta în scris pe cenzori.

(2) Pentru deciziile luate în şedinţele la care un membru al consiliului de administraţie nu a participat, acesta răspunde dacă, în termen de o lună de când a luat cunoştinţă de acestea, nu a încunoştinţat în scris pe cenzori.

Art. 54. − Consiliul de administraţie sau administratorul unic, după caz, este obligat să ţină evidenţele şi registrele prevăzute de legislaţia în vigoare şi de actul constitutiv.

SECŢIUNEA a 3-a

Preşedintele societăţii cooperative

Art. 55. − (1) Preşedintele societăţii cooperative este de drept preşedintele consiliului de administraţie sau administratorul unic, după caz.

(2) Preşedintele societăţii cooperative asigură conducerea activităţii curente a societăţii cooperative, îndeplinirea hotărârilor adunării generale şi a deciziilor consiliului de administraţie.

(3) Preşedintele societăţii cooperative este ales dintre acei membri cooperatori care au calităţi manageriale şi experienţă în domeniu.

(4) Preşedintele societăţii cooperative reprezintă societatea cooperativă în relaţiile cu terţii, în limita atribuţiilor stabilite prin contractul de administrare şi prin actul constitutiv.

SECŢIUNEA a 4-a

Directorul executiv

Art. 56. − (1) Conducerea societăţii cooperative, cu aprobarea adunării generale a membrilor cooperatori, se poate încredinţa unui director executiv, pe baza unui contract de management în care sunt prevăzute criterii de performanţă; directorul executiv poate să nu fie membru cooperator.

(2) Directorul executiv este numit de consiliul de administraţie în urma unui concurs, în condiţiile prevăzute în actul constitutiv.

(3) Administratorii nu pot avea funcţia de director executiv.

SECŢIUNEA a 5-a

Cenzorii

Art. 57. − (1) Adunarea generală a membrilor cooperatori ai societăţii cooperative alege 3 cenzori şi tot atâţia supleanţi, dacă prin actul constitutiv nu se prevede un număr mai mare. În toate cazurile numărul cenzorilor trebuie să fie impar.

(2) În cazul în care societatea cooperativă are până la 50 de membri cooperatori, adunarea generală alege numai un cenzor şi un supleant.

(3) Cenzorii sunt aleşi de către adunarea generală pentru un mandat de 3 exerciţii financiare.

(4) În condiţiile legii, cel puţin un cenzor trebuie să fie expert contabil sau contabil autorizat.

(5) Mandatul cenzorilor intră în vigoare de la alegerea lor de către adunarea generală. Aceştia vor continua să îşi îndeplinească mandatul până în momentul în care vor fi aleşi noii cenzori, chiar dacă s-a încheiat perioada pentru care au fost aleşi.

(6) Nu pot fi cenzori, iar dacă au fost aleşi sunt decăzuţi din mandatul lor, persoanele care fac parte din consiliul de administraţie, soţul, soţia, rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, precum şi persoanele cărora le este interzisă funcţia de administrator potrivit prevederilor prezentei legi.

(7) Cenzorii sunt obligaţi să depună, în termen de 30 de zile de la alegerea lor, jumătate din garanţia cerută pentru administratori. Sunt exceptaţi de la această obligaţie cenzorii experţi contabili sau contabili autorizaţi, dacă fac dovada încheierii asigurării de răspundere civilă profesională.

(8) Pentru activitatea depusă, cenzorii sunt remuneraţi cu o indemnizaţie fixă stabilită de către adunarea generală a membrilor cooperatori.

(9) Situaţiile financiare ale societăţilor cooperative, care intră sub incidenţa reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene şi standardele internaţionale de contabilitate, vor fi auditate de către auditori financiari, persoane fizice sau persoane juridice, în condiţiile legii.

(10) Societăţile cooperative ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar vor organiza auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera Auditorilor Financiari din România în acest scop.

(11) La societăţile cooperative ale căror situaţii financiare anuale nu sunt supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a membrilor cooperatori va hotărî contractarea auditului financiar sau numirea cenzorilor, după caz.

Art. 58. − (1) Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii cooperative, să verifice dacă situaţiile financiare anuale sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt regulat întocmite şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale.

(2) Cenzorii sunt obligaţi să întocmească un raport amănunţit asupra situaţiei financiare anuale şi repartizării beneficiilor şi pierderilor, care trebuie prezentat adunării generale.

(3) Adunarea generală aprobă situaţia financiară anuală numai dacă aceasta este însoţită de raportul cenzorilor.

(4) Cenzorii sunt obligaţi să aducă la cunoştinţă consiliului de administraţie sau administratorului unic, după caz, în scris, în termen de 15 zile de la data constatării, orice nereguli în administrarea societăţii cooperative şi orice încălcări ale dispoziţiilor legale şi ale actului constitutiv pe care le constată.

(5) În cazul în care cenzorii constată că, în urma unor pierderi, activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii cooperative, reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social sau constată reducerea numărului membrilor cooperatori sub numărul minim legal sunt obligaţi să convoace adunarea generală extraordinară, atunci când consiliul de administraţie ori administratorul unic, după caz, nu respectă termenul prevăzut de prezenta lege.

(6) Cenzorii sunt obligaţi să comunice membrilor cooperatori sau terţilor date referitoare la operaţiile societăţii cooperative supuse controlului, numai în cadrul şedinţelor adunării generale.

CAPITOLUL IV

Părţile sociale

Art. 59. − (1) Părţile sociale sunt emise în formă materială, pe suport hârtie, şi trebuie să cuprindă:

a) denumirea, sediul şi durata societăţii cooperative;

b) data actului constitutiv şi codul unic de înregistrare;

c) valoarea nominală a părţii sociale şi numărul de ordine din registrul părţilor sociale;

d) numele, prenumele, locul, data naşterii, domiciliul, cetăţenia şi codul numeric personal ale membrului cooperator, persoană fizică; denumirea, sediul, naţionalitatea şi codul unic de înregistrare ale membrului cooperator, persoană juridică, la societăţile cooperative de gradul 2;

e) semnăturile a cel puţin 2 membri ai consiliului de administraţie sau a administratorului unic, după caz.

(2) Părţile sociale pot fi transmise numai membrilor cooperatori din aceeaşi societate cooperativă, la valoarea nominală.

(3) Părţile sociale nu pot constitui obiect al gajului şi nu sunt titluri negociabile.

(4) Părţile sociale nu sunt purtătoare de dobânzi.

(5) Părţile sociale nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor personale ale membrilor cooperatori faţă de societatea cooperativă sau faţă de terţi.

Art. 60. − (1) Când o parte socială devine proprietatea mai multor persoane, societatea cooperativă nu este obligată să înscrie transmiterea cât timp acele persoane nu desemnează un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultate din partea socială.

(2) Sumele reprezentând valoarea părţilor sociale ce se cuvin membrului cooperator care s-a retras şi s-a înscris la o altă societate cooperativă pot fi transferate la cererea membrului cooperator, cu acordul ambelor societăţi cooperative.

Art. 61. − Evidenţa membrilor cooperatori şi a părţilor sociale se ţine de către societatea cooperativă într-un registru special.

CAPITOLUL V

Obligaţiunile cooperatiste

Art. 62. − (1) Societatea cooperativă poate emite, în condiţiile legii, obligaţiuni cooperatiste nominative, pentru o sumă care să nu depăşească 33% din capitalul social subscris şi vărsat, conform ultimei situaţii financiare anuale aprobate de adunarea generală.

(2) Obligaţiunile cooperatiste din aceeaşi emisiune trebuie să aibă valoare nominală egală şi se emit în formă materială, pe suport hârtie.

Art. 63. − (1) Obligaţiunile cooperatiste se rambursează la scadenţă de societatea cooperativă emitentă.

(2) Nivelul dobânzii anuale acordate obligaţiunilor cooperatiste se stabileşte de către societatea cooperativă emitentă prin prospectul de subscripţie şi nu poate depăşi cu mai mult de 10% nivelul dobânzii de referinţă stabilit de Banca Naţională a României.

CAPITOLUL VI

Regimul juridic al bunurilor aflate în proprietatea societăţii cooperative

Art. 64. − (1) Proprietatea societăţii cooperative este privată.

(2) Patrimoniul societăţii cooperative se compune din partea divizibilă şi partea indivizibilă.

Art. 65. − (1) Orice înstrăinare sau transmitere a folosinţei imobilizărilor corporale, care sunt proprietatea societăţii cooperative, se poate realiza numai cu plată, cu aprobarea adunării generale.

(2) Prin actul constitutiv membrilor cooperatori li se poate acorda un drept de preemţiune, respectiv de preferinţă, la oferte egale, la cumpărarea sau preluarea în folosinţă a clădirilor ori a terenurilor. În această situaţie actul constitutiv trebuie să prevadă şi termenul de exercitare a dreptului de preemţiune, respectiv de preferinţă.

Art. 66. − Din profitul brut al societăţilor cooperative se preia în fiecare an cel puţin 5% pentru constituirea rezervei legale, până ce aceasta va atinge minimum a cincea parte din capitalul social. Dacă rezerva legală, după constituire, s-a micşorat din orice cauză, va fi completată în mod corespunzător.

Art. 67. − Prin actul constitutiv se pot stabili modalităţi de constituire şi utilizare a rezervelor statutare sau contractuale, precum şi a altor rezerve.

CAPITOLUL VII

Registrele societăţii cooperative şi situaţia financiară anuală

Art. 68. − (1) În afară de evidenţele prevăzute de lege, societatea cooperativă trebuie să întocmească şi să păstreze:

a) registrul membrilor cooperatori;

b) registrul şedinţelor adunării generale a membrilor cooperatori;

c) registrul şedinţelor consiliului de administraţie;

d) registrul constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor;

e) registrul de aporturi în natură la capitalul social al societăţii cooperative;

f) registrul părţilor soc

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: