Despre noiStiriBune practiciCercetarePoliticiOportunitatiMediaGalerie

INTERVIU Gorjeanul: Doru Buzducea (CNASR): „Asistenții sociali sunt de foarte multe ori niște supereroi”

Data: 18.05.2017

Doru Buzducea, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (din 2012) și președintele Asociației Școlilor de Asistență Socială din România (din anul 2010), și-a smuls câteva clipe din prețiosul său timp pentru a ne vorbi despre misiunea asistenților sociali, dar și despre provocările cărora aceștia trebuie să le facă față. Buzducea este și membru în Comisia Prezidențială de Analiză a Riscurilor Sociale și Demografice (2009) și redactor șef al Revistei de Asistență Socială; are o bogată experiență editorială, fiind autorul mai multor cărți.

Astăzi, 18 mai 2017, el este prezent la Târgu-Jiu, unde va participa activ la seminarul “Cadrul legislativ privind buna practică și funcționare a Serviciului Public Asistență Socială la nivelul unităților administrativ-teritoriale”, organizat de sucursala Gorj a CNASR.

Reporter: Ce este Asistenţa Socială, pe înţelesul tuturor?
Doru Buzducea: În primul rând, vă mulțumesc pentru interesul pe care-l manifestați față de profesia de asistent social. Apreciez tenacitatea și devotamentul dumneavoastră în a reflecta cu demnitate activitatea filialei locale a Colegiului Național al Asistenților Sociali. Ne bucurăm că iată, județul Gorj are jurnaliști de seamă ce înțeleg foarte bine activitatea și importanța asistenților sociali.
Revenind la întrebare, există multe definiții date asistenței sociale, de la cele științifice, la cele profesionale și până la cele administrative.
Pe înțelesul tuturor asistența socială cuprinde orice efort depus de asistenții sociali pentru a “reface” inima omului, “căci din ea ies izvoarele vieții”, orice efort depus pentru a reda acestuia speranța că poate depăși orice dificultate și orice impas existențial. Trăim într-o lume imperfectă, într-o lume invadată de probleme sociale și de aceea nu pot exista comunități sustenabile fără asistență socială.
Rep.: Care este rolul unui asistent social?
Doru Buzducea: Asistentul social înnobilează orice comunitate locală, intervine acolo unde apar dezechilibre între semenii săi și societate, atunci când situațiile de dificultate, de criză pe care le traversăm, depășesc capacitatea noastră de răspuns, atunci când suntem debusolați și dezorientați, atunci când nu deținem resursele necesare pentru a funcționa optim la nivel psihosocial.
Asistentul social este profesionistul care realizează legătura cu instituțiile statului, cu societatea civilă, cu resursele comunitare.
Și pentru că reprezint Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), precum și cea mai prestigioasă Facultate de Sociologie și Asistență Socială din țară, cea a Universității din București, trebuie să menționez clar că asistentul social este absolvent de studii superioare de asistență socială și care a obținut avizul de exercitare a profesiei de asistent social de la CNASR – autoritatea de reglementare profesională în domeniu.
Asistentul social previne apariția și instalarea unor patologii sociale precum abandonul copiilor, alcoolismul, neglijarea și abuzurile, este fără îndoială o resursă absolut necesară la nivel comunitar, de aici și Campania de promovare și valorizare a profesiei de asistent social pe care o ducem la nivel național cu CNASR.
Mă bucur că județul Gorj este receptiv, atât autoritățile locale, cât și mass-media locală, în acest efort al nostru. Aici vreau să mulțumesc, dacă îmi permiteți, doamnei Cristina Ciucur, președinta filialei locale a CNASR, pentru efortul de a pune profesia de asistent social pe agenda publică locală, iar evenimentul organizat astăzi la dumneavoastră, în Târgu Jiu, un eveniment de mare amploare, este un exemplu în acest sens.
Rep.: Care sunt cele mai mari provocări ale profesiei de asistent social?
Doru Buzducea: Există multe provocări, precum în basmele românești când eroii depășesc orice dificultate în a-și atinge obiectivele. Și nu greșesc când afirm că asistenții sociali sunt de foarte multe ori niște super-eroi, căci nu de puține ori aceștia “intră într-o casă și salvează o viață”!
Contextualizând la mediul românesc, există provocări legate de salarizare, de lipsa serviciilor de specialitate de la nivel local, de lipsa de logistică și infrastructură pentru asistenții sociali, de încărcătura mare de cazuri per asistent social, de faptul că la nivel local încă există primari care preferă să angajate persoane cu atribuții în asistență socială și nu asistenți sociali, și multe asemenea provocări pe care cu pasiune și determinare vom reuși să le depășim.
Rep.: Ce calităţi trebuie să aibă un asistent social?
Doru Buzducea: În primul rând, trebuie să iubească oamenii! Apoi discutăm de o serie de calități profesionale necesare în această profesie: să fie un bun ascultător, un bun comunicator, să empatizeze cu cel aflat în nevoie, răbdător, capacitate de rezistență la frustrare, capacitatea de realiza conexiuni, de a pleda cauza celui aflat în suferință… și multe alte asemenea calități, însă cea mai importantă este chemarea către această profesie.
Pe lângă aceste calități este nevoie de competențe ce se obțin pe băncile universităților, apoi prin practica de specialitate și ulterior prin cursurile de formare profesională.

Asistența socială, evoluție prestigioasă, dar și dramatică

Rep.: Cum a evoluat, în timp, Asistenţa Socială în ţara noastră?
Doru Buzducea: Avem o istorie interesantă, prestigioasă, dar și dramatică în această privință. De la perioada voievozilor când întâlnim inițiative și proiecte demne de o adevărată politică europeană în domeniu, la perioada interbelică când Regele țării îl însoțea pe celebrul sociolog Dimitrie Gusti prin gospodăriile țărănești pentru a fundamenta o legislație socială și a definitiva un proiect de țară în domeniul asistenței sociale, la dezvoltarea uneia dintre primele Școli de Asistență Socială din Europa: Școala Superioară de Asistență Socială “Principesa Ileana”, la perioada comunistă când întreg sistemul de asistență socială a fost “ras” de pe harta organizatorică și administrativă a țării, la toate aceste eforturi depuse după ’90 de a dezvolta sistemul național de asistență socială.
Putem discuta mult și vă pot povesti multe, căci este meseria mea și predau astfel de cursuri studenților, dar nu este locul și nici momentul pentru detalii. Cert este că, România a deținut unul dintre cele mai organizate sisteme de asistență socială în perioada interbelică și că la ora actuală facem eforturi să redăm gloria și splendorile aceste profesii nobile.
Rep.: Despre asistenţii sociali din Gorj ce ne puteţi spune?
Doru Buzducea: Foarte inimoși și buni profesioniști. Acum 20 de ani îmi amintesc că erau doar 2 absolvenți de asistență socială în județ, acum sunt peste 80 care dețin aviz de exercitare a profesiei. Au obținut premii importante la Gala Națională de Excelență în Asistență Socială, sunt implicați în viața comunității, participă activ la promovarea profesiei și sunt recunoscuți de către breasla profesională.
Rep.: Cum colaboraţi cu conducerea sucursalei Gorj a CNASR?
Doru Buzducea: Excelent. Doamna Cristina Ciucur este un colaborator de bază al meu, un bun profesionist, un om serios și un bun organizator. Dovadă evenimentul organizat astăzi, la care participă toată suflarea Gorjului în Amfiteatrul Universității “Constantin Brâncuși”, într-un scop comun, și anume promovarea și valorizare profesiei de asistent social.
Mă bucur mult că a reușit să dezvolte filiala locală, cu resurse puține, însoțite însă de foarte mult devotament, determinare și pasiune pentru profesie! Merită felicitările mele și ale colegilor mei din conducerea centrală a CNASR.

Destin regăsit în profesie

Rep.: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre OMUL şi PROFESIONISTUL Doru Buzducea…
Doru Buzducea: Mai greu, prefer dacă sunteți de acord, să-i lăsăm pe ceilalți să vorbească și poate chiar istoria, de ce nu?
Cert este că mi-am regăsit destinul în această profesie, că mi-am setat un scop din a promova asistența socială la nivel național, și sper în reușita demersurilor noastre și a Visului meu.
Rep.: Din experienţa dumneavoastră profesională, care sunt lecţiile cele mai importante pe care le-aţi învăţat?
Doru Buzducea: Să nu încetezi să speri chiar și atunci când se părea că totul este pierdut, să nu încetezi să crezi în tine însuți și să ai încredere în faptul că pe termen lung valorile înving mereu. Aceasta ar fi cea mai importantă lecție!
Rep.: Sunteţi un om de succes, din toate punctele de vedere. Care este secretul dvs?
Doru Buzducea: Privirea lăuntrică, privirea în interiorul inimii mele, acesta este secretul!
Rep.: Transmiteţi-le un mesaj cititorilor noştri şi mai ales tinerilor care doresc să urmeze o carieră în domeniul Asistenţei Sociale!
Doru Buzducea: Să-și urmeze inima și intuiția, căci așa cum spunea Steve Jobs: “Ele, într-un mod miraculos, deja ştiu ceea ce vreţi să deveniţi. Restul e pe plan secundar.”!
Și încă ceva: Visați măreț… e dreptul vostru!

A consemnat Minodora SUCEAa

comentarii Adauga un comentariu
Introduceti comentariul in casuta de mai jos:

Numele tau (optional)

Optional, aveti posibilitatea sa atasati cinci fisiere sau mai putin la acest comentariu (.doc, .xls, .pdf, .jpg, .png, .gif, .bmp):
1.
2.
3.
4.
5.


Introduceti codul de mai sus: